Miracol

Aş fi vrut să îmi spui ceva,
Ca să mă simt mai bine.
Mi-am dorit prea mult,
Şi am "cerşit" atenţie...
De data asta,
Din partea tuturor.
Şi deşi am primit destulă atenţie
Cât pentru 10 vieţi,
Asta nu-mi dă niciun fel de satisfacţie...
E ca şi cum aş fi cerşit bani.
E ca şi cum am obligat anumiţi oameni
Să mă ajute.
Şi mie nu-mi place să cer şi să oblig.
Nu în ce priveşte necunoscuţii.
Fiecare cu universul lor.
Şi cu problemele lor.
Eu am ieşit din universul meu,
Dar oasele mele sunt fragile
Şi nu ştiu dacă pot suporta dezamăgiri.
De tot felul.
Simt cum toate privirile sunt aţintite spre mine,
Şi simt că mă fac mică de tot.
Aş vrea să mă ascund,
Dar ruşinea vine după mine!
Nu pot scăpa de ea,
E atât de trist!!...
Aş închide ochii şi mi-aş umple mintea
Cu atât de multe gânduri îndepărtate,
Încât să nu-mi mai simt ruşinea
Suflându-mi în ceafă,
Ca un vampir care e gata să mă devoreze,
Luându-mi singura esenţă vie
Din corpul meu.
Eu nu sunt aşa...
Eu am universul meu,
Diferit de al tuturor,
Iar în universul meu sunt doar eu...
Interiorul meu plânge
Pentru că am dat calmul interior
Pe zbuciumul de afară,
Şi ah!, cât de groaznic e afară!!
Nu am cerut,
Am cerşit,
Am cerşit atenţie,
Favoruri,
Şi m-am "prefăcut" că sunt una de-a lor...
Acum încep să plătesc pentru asta.
Îmi cert mintea pentru că a crezut în aşa ceva.
Îmi cert interiorul,
Pentru că n-a fost mai puternic,
Şi nu m-a ţinut departe de toate astea...
Am întrecut limite,
Care nu trebuiau depăşite.
A fost prea mult,
Şi totul e în zadar...
Măcar de-ar fi ieşit ceva bun din asta,
Dar...
Am încetat de mult să...
... mai cred în miracole...