duminică, 15 septembrie 2013

Îndeplinire

Am nevoie de intrigi,
Care să declanşeze acţiuni importante
Vieţii mele.
Mă găsesc mereu la începuturi,
Pentru că intrigile tot lipsesc
Să apară.
Aş lua-o de la capăt,
Dar am nevoie de un element declanşator.
M-am săturat să fiu mereu la început.
Desfăşurarea acţiunii se petrece
De atât de mult timp,
Încât am impresia uneori
Că n-am avut parte de-o intrigă.
Da, aş vrea să fiu într-o poveste,
În care începutul nu contează,
Pentru că intriga mă aruncă
În toată vâltoarea acţiunii.
Vreau intrigi bune,
Nu puncte culminante.
Nu mi-au plăcut niciodată.
Nu vreau deznodământ,
Asta înseamnă că acţiunea toată s-a petrecut,
Şi eu unde am fost în tot acest timp??!
Dar pentru că povestea nu o scriu eu,
Aş prefera şi punctul culminant.
L-aş îndrăgi,
Poate,
Mai mult decât pe intrigă.
Cu condiţia ca viaţa să-mi rămână mereu
La acel stadiu.
Aş vrea totuşi un nou început,
Dacă din cel actual
Intriga s-a petrecut de mult.
Vreau palpitaţii,
Şi o acţiune nebună de tot,
Ca să-mi doresc să ajung la punctul culminant,
Obosită de atâta acţiune...
Deznodământul e un vis.
Neîmplinit.
Aş putea totuşi,
Să sar peste introducere,
Deja nu-mi mai arde de fapte nesigure.
Vreau tot,
Intens!
Vreau o nouă poveste,
În care eu sunt personajul principal,
Şi eu fac acţiunile.
Eu îmi aleg intriga
Şi eu continui povestea aşa cum vreau eu.
Dar o poveste nu se poate scrie
Doar pe baza mea,
Ce poveste ar mai fi?
Aşa că am nevoie de tine,
Să m-ajuţi s-o scriu.
Fii tu intriga mea,
Şi de restul mă ocup eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu