joi, 29 august 2013

Cuvinte

Nu te pricepi la cuvinte.
Ştiu, faptele sunt punctul tău forte,
Dar ce te faci când cuvintele trebuie spuse?
Nu le zici, ştiu...
Şi sunt momente
Când nu avem nevoie de fapte, să ştii.
Sau nu putem să arătăm ceva, prin fapte.
Sau a devenit o rutină.
Înţelegi ce zic?
E ca atunci când îmi demonstrezi în fel şi chip
Că mă iubeşti.
Dar asta o ştiu deja,
Poate că azi am nevoie de cuvinte
Care să confirme faptele.
Am nevoie de cuvinte,
Vreau să le aud!!
M-am săturat de fapte singuratice,
Neînsoţite de nicio vorbă...
Poate simt nevoia să-mi spui şi cuvinte frumoase,
Chiar dacă faptele vorbesc de la sine!
M-am săturat să îţi cer confirmări,
M-am săturat să nu-mi mângâi inima
Cu vorbe dulci,
Aşa cum îmi place mie!
Vorbeşte-mi, te rog,
Vorbeşte-mi,
Pentru asta ai primit o gură în dar!
Nu o folosi doar atunci când mă cerţi,
Când îmi comunici o informaţie,
Când îmi povesteşti rutina!
Admiră-mă,
Construieşte-mă,
Iubeşte-mă,
Dar în cuvinte!
Lasă vorbele să curgă,
Şopteşte-mi tot ce îmi arăţi prin fapte!
Foloseşte cuvintele,
Lasă-le să se nască pe buzele tale!...
Eu vorbesc doar pentru mine,
Nu pentru amândoi,
Ai auzit?
Vreau cuvinte, nu fapte,
Vreau confirmări prin vorbe,
Vreau doar să-mi vorbeşti...

joi, 22 august 2013

Piedică

Câteodată simt nevoia să forţez lucrurile.
Practic, ştiu în ce direcţie ar merge o situaţie,
E previzibilă.
Şi nu, uneori (doar?) nu mă mulţumesc cu lucruri simple.
Şi-atunci forţez ceva,
În aşa fel încât să se ajungă
Exact acolo unde vreau eu.
Alţii ar spune că, de fapt,
Ăsta era mersul firesc al lucrurilor,
De la început.
Că ăsta era destinul,
Să fiu eu nemulţumită
Şi să vreau să schimb ceva.
Şi nu, acum nu cred asta.
Aş vrea doar să înţeleg
Dacă uneori e mai bine
Să las lucrurile să decurgă normal,
De la sine,
Fără să am eu contribuţii la asta.
Uneori forţez nişte limite (recunosc!)
Pe care probabil n-ar trebui să le depăşesc.
Uneori am impresia că-mi lipseşte inteligenţa
De a vedea dincolo, sau mai departe.
De a vedea ansamblul,
Aşa cum ai zis,
Şi să nu mă mai concentrez
Doar pe detalii.
Da, sunt egoistă, recunosc,
Vreau totul pentru mine,
Şi nu mă interesează de ceilalţi.
Doar că forţarea asta are şi anumite consecinţe, nu?
Aş vrea să mă stăpânesc şi să iau totul cum vine.
Dar nu-mi convine niciodată.

sâmbătă, 17 august 2013

Recunoştinţă

Nu a fost un început
Pentru că nu ne-am gândit la asta.
De fapt, nici nu ne-am imaginat vreodată
Că se va ajunge aici.
În cazul ăsta,
Am lăsat lucrurile să meargă firesc,
În orice ordine.
Mă gândesc totuşi
Că am împins limitele într-o oarecare direcţie,
Acea din care am vrut eu să iasă ceva,
Sau poate aşa a fost să fie.
Energia are nevoie de experienţe noi
Şi de schimbări.
A fost o schimbare de rutină,
Şi experienţe inedite.
Mă bucur pentru lucrul ăsta
Şi abia aştept să văd
Ce-mi mai rezervă viitorul.
Şi da, e plăcut să mă gândesc la început,
Dar nu acel început,
Ca între doi oameni care schimbă priviri intense,
Ci la începutul acela,
Când niciunul dintre noi nu bănuia nimic.
Viaţa e frumoasă,
Ştiam de dinainte,
Dar mi-a demonstrat-o încă o dată.
Îmi place aspectul ăsta,
Şi mă bucur de prezent.
Iar prezentul de azi include multe.
Şi dacă doar asta a fost,
Căci lucrurile evoluează,
Şi vor mai fi schimbări în vieţile noastre,
Să ştii că nu regret nimic,
Chiar dacă, poate, situaţia o cere.
Dar nu degeaba filozofii au zis
Să faci greşeli.
Aşa înveţi.
Şi sunt greşelile tale.
Deşi practic,
Eu numesc asta altfel.
A fost ceva frumos
Şi trebuia să se întâmple.
Mulţumesc.

joi, 15 august 2013

Înţelegere

Când am zis că vreau să am regrete,
Nu m-am gândit deloc la tine.
Tu nu făceai parte din viziunea mea.
Nu te luasem în calcul.
Dar ce pot să zic,
În fond,
Primeşti ce-ţi doreşti, nu?
Nu degeaba umblă vorba
"Ai grijă ce-ţi doreşti,
Căci ţi se poate îndeplini!".
Da, acuma eşti şi tu pe lista aceea a mea,
Cu regrete.
Numai că nu îmi dau încă seama
Dacă să te ţin acolo,
Sau să-ţi mai dau o şansă
Într-o nouă categorie.
E de gândit.
Un lucru am învăţat, oricum
(Mereu învăţ),
Prezentul e aici şi acum,
Iar fericirea mea depinde de aici şi acum,
Nu de mâine şi de viitor.
Aşa că nu există niciun regret în momentul actual,
Mi-am cerut doar dreptul la fericire.
Şi l-am avut.
Şi-l pot cere când vreau,
Mi se cuvine.
Aşa, pur şi simplu...

marți, 13 august 2013

Fugă

Bate cineva la uşă.
Mă uit pe vizor.
Nu deschid la oricine.
E norocul.
Sau aşa mi se pare.
Să deschid? Să nu deschid?
Îmi iau inima-n dinţi şi deschid.
Încet, uşor,
Să nu-i arăt că-l aşteptam de mult.
Norocul e la uşă.
Îl invit.
Este un musafir.
Dar sper la mai mult.
Intră pe hol.
Eu încerc să închid uşa după el.
Sunt cam nehotărâtă,
Mi-e greu să cred că a venit
Tocmai pentru mine.
El mă priveşte şi-mi vede privirea neîncrezătoare.
Sunt sceptică,
Nu mi-a mai bătut niciodată norocul la uşă.
Închid, într-un final, uşa.
Dar nu-l poftesc înăuntru, în sufragerie, de exemplu.
Îl ţin pe hol.
El îmi spune că a venit să-mi dea o ofertă,
Şi să mă ajute.
Ochii mi se fac mici, ridic o sprînceană.
Sună bine oferta, dar... chiar e pentru mine?!
Mă vede nehotărâtă.
De fapt, nu prea am încredere.
Îmi spune că-mi lasă timp de gândire,
Şi pleacă.
Rămân pe hol cu gândurile mele.
Parcă, încet, încet, începe să-mi surâdă ideea.
Mai greu, dar mă gândesc să accept.
(Gândurile mele sunt şi pro şi contra)
Încerc să dau de noroc,
Să-i spun că accept,
Dar el nu mai vine...
A plecat la altă uşă,
La altă persoană,
Mai hotărâtă. Mai decisă. Mai încrezătoare.

luni, 12 august 2013

Teamă

Facem atâtea lucruri împreună,
Încât nu ştiu dacă e doar rutina,
Sau mai mult de atât.
Te simt în fiecare colţ,
În fiecare pas pe care-l fac,
Eşti şi tu.
M-am obişnuit atât de tare cu tine,
Încât uneori îmi eşti un simplu frate,
Care mă calcă pe nervi.
Şi totuşi,
Atunci când mintea mea s-a opus categoric,
Am preferat să fac singură
O călătorie pe care o făcusem
Doar împreună cu tine,
Până atunci.
Am decis să plec,
Iar tu nu m-ai oprit.
Am mers singură o perioadă,
Destul de mare,
Pân-am ajuns la destinaţie.
Mi se părea că lumea mă priveşte
De parcă vrea să mă omoare.
Era prima oară când "fugisem de acasă"
Şi aveam impresia că absolut toţi
Mă bănuiau de ceva.
M-am plimbat prin cel mai îndepărtat parc,
Departe de locul unde stăteam noi.
Singură.
Am vrut să mă liniştesc,
Dar interiorul meu nu voia.
Era prima oară când mă simţeam a nimănui,
Într-un oraş al nimănui,
Pe care-l alesesem în trecut
Din cauza ta.
Nu-mi plăcea nimic,
Şi teama începea să facă rădăcini în mine.
Simţeam că toţi oamenii sunt răi,
Sau suspicioşi,
Şi că se uită ciudat la mine.
Nu voiam să mă întorc la tine,
Deşi mi-era teamă de toţi oamenii.
Nu mi-a plăcut niciodată ce făcuseşi din mine.
Tu erai peste tot,
Aşa că atunci când am plecat singură,
Mi-a fost teamă.
Atât de teamă,
Încât parcă şi vremea îmi ţinea isonul.
La primul vânt puternic,
M-am ridicat de pe marginea lacului.
Toate zburau care încotro,
Iar eu am alergat să mă adăpostesc.
Într-un final,
Am decis să mă întorc.
Dar ţie nu-ţi fusese dor de mine.
Nu ţi-a păsat o clipă
Că am fugit...
Şi am reluat aceeaşi
Veşnică rutină,
Şi a rămas în mine,
În continuare,
Aceeaşi veşnică teamă.
Ca şi cum eu nu pot face nimic fără tine.
Pentru că nu sunt în siguranţă.
Şi mi-e frică.
Şi teamă.
M-ai protejat poate prea mult.
Şi când toată situaţia asta va dispărea,
Dacă va dispărea,
Sper să fiu destul de puternică,
Cât să-mi înving frica.
Dar mi-e teamă că nu voi reuşi...

duminică, 11 august 2013

Tu ce vrei de la mine?

Am mai scris despre tine,
Şi ştii asta.
Sau nu o ştii.
Poate nu realizezi
Câte am scris despre tine.
Nici n-ai idee, e şi normal,
Doar nu mă controlezi la fiecare pas.
Nu-s multe lucruri.
Poate.
Şi totuşi,
Aş mai scrie.
Tu eşti acum inspiraţia mea.
Am impresia că a fost un vis,
Din care m-am trezit prea repede,
Înaintea ca acţiunea propriu-zisă
Să aibă loc.
Şi da, a fost real,
Încă mai am în minte şi cuvintele,
Şi atingerile,
Şi respiraţia,
Şi... vorbele...
Şi mereu întrebarea aceea
Îmi va preocupa mintea:
"Ce vrei de la mine?",
Urmată de întrebarea
Care a făcut să conteze totul!
Pentru că tu m-ai întrebat,
Iar eu ţi-am... răspuns.
Prin alte moduri, ce-i drept.
Mi-am spus atunci,
Ţi-am spus atunci,
Şi-o zic în continuare,
Că eu îmi văd de viaţa mea,
Iar pe tine nu ar trebui să te intereseze
În vreun fel
Consecinţele faptelor tale.
Asupra mea.
Nu cred că am ajuns la stadiul acela,
Când tu reprezinţi aerul meu,
Dar mai e timp şi până acolo.
Nu spun că s-ar întâmpla,
Sau că nu ar fi vorba de asta.
Eu nu ştiu încă ce-o să fie,
Iar timpul încă se decide.
Dar tu să nu îţi faci probleme!
Asta e strict treaba mea!
Mă bucur totuşi că s-a ajuns aici.
Îmi doream asta.
La fel cum îmi doream să te ating,
Dar altfel.
O altfel de atingere,
Care nu e comună tuturor.
De-atunci, nu ştiu,
Sunt şi geloasă,
Şi neinteresată,
Şi gânditoare,
Şi probabil şi altfel
Şi nu-mi dau eu seama.
Influenţa ta asupra mea se vede.
E de-ajuns să-mi priveşti chipul,
Şi să-nţelegi că nu mă pot stăpâni
Din a face un lucru,
Care pentru inimă are un subînţeles.
Sau pentru minte.
Şi prefer să fac mai degrabă asta,
(Aşa îţi transmit şi ţie ceva),
Decât să-ţi şoptesc.
Deşi... nici şoaptele nu sunt mai prejos,
Când vorbim de apropieri.
De tot felul.
Aş mai adăuga multe,
Dar mi-e să nu stric ceva.
Sper că, oricum, n-am făcut-o.
Până acum.
Poate n-ar trebui să te întreb asta,
Nici n-ar trebui să o gândesc, de altfel.
În fond, ăsta a fost, în primul rând,
Jocul meu.
Şi pe urmă al tău (este?).
Lucrurile au ajuns aici pentru că eu am vrut asta?
Aş vrea să-mi spui că nu.
Nu te speria,
Aşa mi se întâmplă.
Mă întreb tu ce gândeşti,
Dar ştiu, e irelevant.
Dar totuşi,
Sunt şi eu curioasă :
Tu ce vrei de la mine?

sâmbătă, 10 august 2013

Neplăcere

Îmi oferi uneori o mare siguranţă.
De fapt, îmi oferi o foarte mare siguranţă,
Încât mi-am "permis" să greşesc.
Şi ţi-am spus lucruri
Pe care doar mintea mea
Trebuia să le ştie.
Poate ţi-am dat impresia,
O clipă,
Că te-am desconsiderat.
Şi nu e cazul.
Doar că nu-mi place mie acum
Că am făcut lucrul ăsta.
Te-am băgat într-o categorie
În care, probabil, nu trebuia să intri.
De fapt, poate asta ţi-am dat impresia.
Nu-mi plac categoriile, si nici etichetele.
E vina mea, recunosc,
Dar cred că sunt totuşi lucruri nespuse,
Poate nu se ajungea aici.
Dar e şi din cauza faptului
Că am crezut prea mult în mine
Şi prea puţin în tine.
Nu, nu zic că o să fie invers
De acum încolo,
Doar că voi fi mai atentă la... vorbe.
Mi-am recunoscut greşeala,
Iar tu ai acceptat-o.
Dar tot nu mă împac cu ideea
Că s-ar putea să fi înţeles ceva greşit
Din toată treaba asta.
Prea am fost sigură pe mine,
Prea am mizat pe asta,
Şi după răspunsul tău,
Ezitant,
Mi-am dat seama că uneori nu mă cunosc.
Că vorbesc mereu de limite,
Dar tocmai eu nu ştiu ce-s alea.
E aiurea,
Şi eu mă simt la fel.
Aş vrea să avem puterea să stergem
Cu buretele, cu cârpa,
Sau orice alt obiect,
Anumite situaţii de comportament,
Care ne fac de ruşine.
Pentru că nu ştim să ne cunoaştem,
Pentru că exagerăm,
Sau pentru că îndrăznim uneori mai mult.
Da, ştiu răspunsul!
Nu se poate.
Nu am aşa un burete special,
Aşa că sper să uiţi repede ceea ce am zis.
Sper să nu-ţi schimbe părerea despre mine,
Deşi inevitabil se va întâmpla asta.
Şi ştiu, tu o să uiţi
La fel de repede pe cum uit eu.
Natura m-a înzestrat cu o memorie foarte bună...
Şi eu nu uit niciodată.
Aproape niciodată.

vineri, 9 august 2013

Oare?

Te-am aşteptat la colţ de stradă
Aşa cum o fac în fiecare zi de muncă.
Mereu avem ce să ne spunem
Şi mereu găsim subiecte inepuizabile.
Nu cred că aş putea să te cunosc vreodată cu totul.
Mereu mă surprinzi cu ce gândeşti,
Cu felul tău de a fi,
Cu sentimentul că deşi ne vorbim de atâta timp,
Încă sunt atâtea lucruri de descoperit!
Îmi aduci zâmbetul pe buze
Şi uneori mă faci să râd până la lacrimi.
Şi e mai frumos că ţie pot să-ţi zic adevărul,
Fără să mă tem de reacţii.
Surprinzătoare.
Sau supărări care nu-şi au rostul.
Îmi place să discut cu tine,
Uneori ne completăm ideile
Iar alteori ne contrazicem râzând.
Cele mai frumoase momente sunt cu tine,
Dar şi asta doare uneori.
Mă îndrept către alte puncte
În care nu ştiu încotro s-o iau.
Cu toate că ne cunoaştem şi ne vorbim,
Sunt unele lucruri pe care le ţin doar pentru mine.
Cum să îndrăznesc să-ţi zic că uneori visez
La mai mult decât nişte simple cuvinte?
Cum să-ţi explic uneori că, deşi prezenţa ta îmi face bine,
Nu am starea necesară să te văd
Şi să-ţi răspund la întrebări?
Îmi faci rău în acelaşi timp ce-mi faci şi bine...
Şi totuşi, aduce a semne de îndrăgostire?
Eu cred că e mai mult de atât,
Si în acelaşi timp nu e nimic,
Decât o prietenie (este?) sinceră,
Între doi oameni maturi
Care văd dincolo de tot ceea ce se vede
În relaţiile obişnuite.
Uneori mă faci să-mi pierd capul,
Alteori mi-l redai.
Nu ştiu cât şi până unde să mă întind,
Deşi am limite peste care n-aş vrea să trec.
Pentru că nu vreau să stricăm buna dispoziţie dintre noi.
Şi totuşi,
Azi n-ai apărut.
Şi nu ştiu ce să fac:
Să te aştept sau să plec mai departe?
Aş vrea să ştiu care sunt limitele tale.
Aş vrea să ne spunem totul şi mai clar.
Nu ştiu ce să fac...
Te aştept sau îmi văd de viaţa mea?
Ciudat, dar acum faci parte din ea...

joi, 8 august 2013

Not guilty!

Vinovată?
Nu.
Probele dovedesc contrariul?
Nicio problemă.
Nu sunt vinovată.
Bine, poate că aş fi,
Dar nu simt asta.
Nu simt că am greşit cu nimic.
În fond, atunci când eşti răutăcios,
Te simţi mereu vinovat?
Nu.
Eşti răutăcios pentru că eşti,
Dacă te-ai fi simţit vinovat
De fiecare dată când ai făcut o remarcă urâtă,
Sau ai rănit pe cineva,
Atunci presupun că răutatea
Nu-şi mai găsea izvor în tine.
Aşa şi cu mine.
Nu sunt vinovată că am fost rea,
Nu sunt vinovată că am spus asta,
Nu sunt vinovată pentru nimic.
Uneori (sau de fiecare dată?)
Trebuie să iei viaţa aşa cum vine.
Cu bune sau cu rele,
Sunt toate elemente perfect normale.
Ce-i de făcut?
Le accepţi şi mergi mai departe.
Aşa că dacă am decis ca astăzi să fiu rea,
A fost pentru că aşa a fost să fie.
Şi aş mai repeta experienţa?
Bineînţeles!
Uneori îmi place prea mult să nu fiu cuminte.
Sau cu minte.
Nu contează,
Ambele variante sunt la fel de bune
Când vrei să fii răutăcios.
Sau rău.
Sau... perfect normal, de ce nu?
Poate voi fi trasă la răspundere,
De acest comportament "indecent" (ar zice unii),
Sau poate se admit şi astfel de lucruri în lumea asta,
Şi eu abia acum le descopăr.
Cine ştie?
Oricum,
Eu nu mă fac vinovată de nimic.
Au fost dorinţe care s-au spus,
Şi fapte care s-au întâmplat.
Ceva firesc.
Cine poate fi mereu bun,
În lumea asta?
Nimeni.
Aşa că nu mă judeca.
În fond, nici tu nu eşti perfect.

miercuri, 7 august 2013

Despre mine

Acum ceva timp,
Când încă eram pe băncile şcolii,
Destul de mică fiind,
Am participat la un concurs de poezie.
Şi pe masa cu premii
Erau cărţi care mai de care,
Cu coperţi strălucitoare,
Cu coperţi mai puţin strălucitoare,
Cu coperţi mai şterse şi tot aşa.
Dar o carte îmi luase privirea,
Încă de când aşteptam să-mi vină rândul
La microfon.
Să-mi prezint "opera",
Gândirea şi implicit,
Poezia cu care intrasem în concurs.
Juriului i-a plăcut poezia şi am zis atunci
Că am o întreagă colecţie,
Un adevărat "jurnal" de poezii şi gânduri,
Aşternute pe hârtie încă de când eram şi mai copil.
La tăierea moţului am ales creionul,
Probabil era inevitabil să nu se ajungă aici.
Doar şi-n liceu am avut mereu de-a face cu creionul,
Desenând până la epuizare...
Şi cei din juriu mi-au cerut atunci
Agenda mea minune,
Să vadă ce alte "opere" am la "colecţie".
Îmi amintesc şi acum că aveam timp
Să mă duc până acasă şi să iau agenda,
Mai erau destule persoane în concurs,
Care îşi aşteptau rândul.
Am ieşit alergând din încăpere,
Am fugit în staţie,
Am luat autobuzul până acasă
Şi, bineînţeles,
Am alergat până la uşă.
Am căutat agenda
(Atunci nu erau aşa multe telefoane mobile,
Pe vremea aia doar tata avea,
Tehnologia era încă la început,
Aşa că nu o puteam anunţa pe mama
Să mă aştepte cu agenda la colţ de stradă)
Şi-am pornit în fugă, iar,
Către locul concursului.
Aşteptarea autobuzului in staţie
Mi s-a părut cea mai lungă!
Într-un final,
Am ajuns la concurs,
Şi-am înmânat mândră, agenda, membrilor juriului.
Au studiat scrierile mele,
Mi-au dat anumite indicaţii,
Şi la final câştigătorul... am fost eu!
Se poate spune că am trişat atunci,
Dar chiar simţeam nevoia să spun juriului
Că mai aveam şi alte scrieri profunde (în ciuda vârstei mici).
Şi am fost pusă să-mi aleg premiul...
Şi-am ales, da, exact cartea aceea cu coperţi sclipitoare,
Care mă atrăsese de la început,
Şi care era acolo pentru mine.
Ajunsă acasă, am încercat s-o citesc.
Imposibil.
Era de neînţeles,
Greu de descifrat,
Şi cu un subiect oribil.
Nu era nici măcar o poveste, un roman, ceva,
Era vorba despre ceva cu creier şi cu ceva arme, puşti.
Atât am înţeles din ea.
Şi după atâta timp, chiar şi azi,
Zace în bibliotecă,
Dar nu-mi vine s-o citesc
Si n-aş mai fi curioasă să văd despre ce e  vorba,
Având mintea de acuma,
Aş înţelege altfel,
Mai mult ca sigur.
Concluzia: (şi da, e o concluzie)
Aspectul exterior nu contează,
Atunci când interiorul e oribil.
Desigur,
Ţin foarte mult la aspectul exterior,
Dar pe parcursul anilor ce au trecut de atunci,
Am învăţat multe,
Şi am trecut prin multe experienţe.
Mă bucur că-mi ascult interiorul
Şi el ştie mai bine
Când cineva este frumos şi pe interior.
Se vede pur şi simplu la exterior.
Şi e frumuseţea aia care te atrage şi te calmează,
Şi pe care nu vrei s-o laşi.
Contează aspectul,
Dar interiorul e mai preţios.
Nu sunt lucruri pompoase,
Sau despre care îmi place să scriu,
Doar ca să mă aflu în treabă.
Asta chiar am învăţat-o şi eu,
Şi mă bucur.
Ţin cont de lucrul ăsta?
Nu tot timpul.
Dar e acolo.

marți, 6 august 2013

Pedeapsă

Ţie îţi datorez
Atâtea nopţi nedormite,
Atâtea vise din care nu mai vreau să mă trezesc,
Atâţia fluturi în stomac
Şi taine ascunse în inimă.
Când te-am cunoscut,
Aveam suflet.
Credeam că te-am păstrat acolo,
Şi o dată cu fuga sufletului,
Ai ieşit şi tu din viaţa mea.
Dar da, tu într-adevăr ai ieşit,
Din dorinţa de a nu mai continua ceva ce nu-şi avea rostul.
Dar eu am continuat să mă gândesc la tine
Şi după ce a plecat sufletul,
Şi după ce ai plecat şi tu...
Se pare că eşti aici,
În interior,
În inimă,
În minte,
În toate,
Nici eu nu mai ştiu!
Este a nu-ştiu-câta oară
Când scriu ceva despre tine!!
Şi înţelegi că m-am săturat să fac asta??!
Lasă-mă în pace,
Ieşi, te rog, din minte, din inimă,
Nu le mai secătui de putere,
Te rog!!...
Aş vrea o viaţă nouă,
O lume nouă,
În care să o iau de la capăt.
Să uit tot şi să renasc.
Dar cu alte idei,
Mai mature...
Nu mai vreau sentimente pentru tine,
Ţie oricum nu-ţi pasă!
Vreau o viaţă nouă,
Departe,
Departe,
Atât de departe,
Încât nici cu gândul nu gândeşti.
M-am decis:
Vreau să te uit.

luni, 5 august 2013

Simplu şi atât

Ce ne mai place nouă să ne complicăm vieţile!
Ne place să ne ascundem după cuvinte,
După zâmbete false
Şi bârfe "nevinovate".
Ne pupăm când ne vedem,
Dar, de fapt, nu ne suportăm.
Suntem superficiali,
Şi ne dorim mereu imposibilul.
Cum să te mulţumeşti cu puţin,
Când în viaţă sunt atât de multe?
Şi suntem mereu nefericiţi,
Cu suflete pierdute,
În căutarea eului nostru,
Sau poate nu ajungem nici măcar în etapa aia,
Şi nu ne dăm seama ce se întâmplă cu noi,
Şi faptul că mai avem un interior
Care e real.
Ne-am obişnuit mereu cu aceleaşi veşnice lucruri,
Aceeaşi rutină,
Şi mereu aceleaşi plângeri şi
Insatisfacţii.
Şi nu suntem fericiţi deloc.
Ce e mai grav,
Unii sunt atât de prinşi în treaba asta,
Încât sunt nişte roboţei,
Fără idei,
Fără dorinţe,
Fără idealuri,
Fără dorinţa de a schimba şi a face ceva.
Ceva nou,
A se-nţelege.
Ne place să ne prefacem obosiţi,
Şi n-am alergat la maraton!
Da, ştiu, viaţa însăşi poate fi un maraton
Dar putem să-l câştigăm,
Dacă ne oprim puţin,
Şi ne întrebăm interiorul cu sinceritate:
Cine sunt? Ce vreau? De ce fac asta?
Am fi o lume cu mai mulţi oameni fericiţi,
Dacă am accepta adevărul ca pe un lucru bun,
Şi nu supărător.
Am fi altfel,
Dacă am accepta şi am face schimbări.
Am fi atât de fericiţi,
Trăind atât de simplu!
Haideţi să ne debarasăm
De toate lucrurile inutile,
De toată povara unor sentimente
Cărate pe cocoaşa spatelui,
Gobârvit de atâtea griji de "roboţei".
Putem fi simpli,
Putem trăi simplu,
Şi să nu ne lipsească nimic.
Şi pentru ca schimbarea să aibă loc,
Eu zic să vă acordaţi momente cu voi înşivă.
Pare ciudat,
Dar când v-aţi ascultat ultima dată interiorul?
Că toată lumea are unul, asta e clar.
Doar că la "roboţei" e foarte adormit...
Eu nu mai vreau minciuni
Şi lucruri ascunse.
Eu nu port machiaj.
Niciodată.
Sunt mai frumoasă (în toate felurile)
Atunci când sunt simplă.

sâmbătă, 3 august 2013

Deschis

Acum ceva timp
Am decis că e timpul pentru o schimbare.
La început eram nesigură,
Dar am acceptat totuşi să fac asta.
Să mă schimb.
Treptat.
Şi acum, după atâta timp,
Îmi dau seama
Că a fost cea mai bună alegere
Pe care am făcut-o.
Aş lua-o de la capăt?
Cu siguranţă!
Este atât de bine
Când viaţa ţi-o ghidezi tu,
După bunul tău plac,
Nu aşteptând mereu ca ceilalţi să se schimbe.
Aşa eram şi eu.
Încă mai sunt,
E perioada de tranziţie.
Dar mă bucur nespus
Că am acces la informaţii,
Şi pot afla ceea ce caut.
Acum schimbările fac parte din mine.
Experimentez.
Pe mine,
Nu pe ceilalţi.
Sunt propriul meu stăpân,
Deşi ştiu că mintea mea acaparează tot.
Dar cu toate astea, eu am făcut o schimbare.
Şi vor urma şi altele.
Am dobândit noi cunoştinţe,
Şi ştiu că varianta cea mai bună pentru mine
Ar fi... simplul!
"Simplul" este noul cuvânt care mă caracterizează.
Renunţ la "rea",
Aşa sper.
Momentan sunt conştientă că ar trebui să fac asta.
Nu-mi stabilesc idealuri îndepărtate,
Dar am convingerea că în timp
Voi fi alta.
Momentan încă lucrez
La tot "procesul" ăsta benefic pentru mine.
Treptat.
Şi nu-mi impun că de mâine voi schimba ceva.
Încep cu acum.
Acum, în prezent,
Pe care-ar trebui să-l trăim,
Nu să-l neglijăm.
Ar trebui să ţin un jurnal
Cu schimbările pe care le fac.
Asta mă va ajuta cu siguranţă
Către noul meu drum.
Dacă nu mă suporţi acum,
Pentru că sunt rea şi enervantă,
Sau câte şi mai câte,
Aşteaptă.
Mă voi schimba eu.
Treptat.
Dar o voi face.
Am o minte nouă,
Sunt o persoană nouă,
Pentru că aşa am decis eu.
Nu te mira.
Eu zic da pentru nou.

vineri, 2 august 2013

Fără graniţe

Hai să ne îndrăgostim!
Hai să ne înarmăm cu iubire,
Şi să uităm tot răul din lume.
Uite, încep eu prima.
Te aleg.
Eşti aşa cum îmi place mie.
Şi înainte de-a mă fixa pe fizic,
Pentru că asta atrage la început,
Eu aleg să fie invers.
Vreau să mă îndrăgostesc de frumos,
Nu de înfăţişare.
Vreau să admir interiorul,
Nu exteriorul.
Spune-mi cum eşti,
Şi-ţi spun şi eu.
Dar hai să stabilim ceva de la început :
Hai să nu ne minţim,
Sau hai să nu omitem lucruri importante.
Odată stabilită regula,
Hai să ne comunicăm idei,
Să ne îmbrăţişăm în cuvinte frumoase
Şi să ne ţinem de cald prin filozofii.
Gândite de noi, de mine şi de tine.
Hai să ne îndrăgostim prin adevăr,
De adevăr.
Poate m-ai întreba de ce să facem asta?
Pentru că avem nevoie,
În viaţa noastră,
Şi de sentimente curate,
Sincere,
Care să nu fie alterate de sentimente mai puţin plăcute,
Sau ignoranţă,
Sau nepăsare,
Sau orice altceva ce ne mai înconjoară şi e trist.
Şi după ce ne-am spus tot ce se poate spune,
Prin cuvinte,
Hai să ne axăm pe alte lucruri.
Acum, după ce ne cunoaştem,
Atât cât se poate,
Începem să ţinem unul la altul.
Apar fluturi în stomac,
Fiori,
Şi drogul iubirii ne acaparează mintea.
E atât de plăcut şi frumos sentimentul,
Încât simt că plutesc.
După o perioadă de... "tranziţie",
În care-am aflat cum eşti tu,
Ce adori,
Ce te bucură,
Ar fi cazul să transformăm îmbrăţişările scrise
Într-unele reale.
Aşa, doar aşa, după o cunoaştere în prealabil
A tot ceea ce reprezinţi,
Doar aşa pot să te apreciez mai bine
Când întâlnirile reale vor avea loc.
Şi vom avea amândoi de câştigat din treaba asta.
Pentru că vom deţine secrete
Numai de noi ştiute.
Vom şti să ne vorbim,
Fără să folosim cuvinte.
Vom şti să ne iubim,
Fără să ne atingem,
Vom şti că suntem unul pentru celălalt.
Şi după ce ne îndrăgostim de interior,
Sigur în mintea noastră
Ne vom fi îndrăgostit şi de exterior
Şi nu realizăm acest aspect.
Am spus că încep eu prima.
Ai aflat adevărul,
Au apărut sentimente.
Sincere.
Nu m-am îndrăgostit,
Încă mi-e frică.
Dar sper la ceva frumos.
Fără graniţe ale realităţii,
Fără limite materiale.
Vreau să mă îndrăgostesc de frumos,
Şi frumosul eşti tu.
Încotro te "îndreaptă" paşii?

joi, 1 august 2013

Defecte

Dacă într-o zi îmi vei spune că asta-i tot,
As înţelege.
E de la sine înţeles.
Mi-ai dat un deget,
Iar eu ţi-am luat toată mâna.
Nu regret,
Dar nici nu mă pot schimba.
Îmi place prea mult să profit,
Recunosc.
Sunt conştientă de tot ce îmi oferi.
Dar defecte avem toţi.
Poate că sunt rea.
Bine, sunt.
Dar vreau tot doar pentru mine.
Apoi restul intră în discuţie.
Deşi universul meu ar trebui să fii tu,
Tot eu sunt centrul universului meu.
Am mai zis asta,
Şi aşa e.
Apreciez.
Am apreciat şi înainte.
Dar înainte nu m-am iubit atât de tare
Încât să conteze.
Acum situaţia e alta.
Am stabilitate.
Şi siguranţă.
Şi poate nu mai apreciez la fel,
Sau e din cauza rutinei.
Dar ştiu, trebuia să vorbesc despre mine.
Să-ţi spun că sunt conştientă
De toată influenţa mea asupra ta.
Bună, rea,
Te influenţez.
Şi încă mă declar pe deplin inconştientă
De beneficiile tale asupra mea.
Cel puţin, aşa zic ceilalţi.
Nu zic că nu au dreptate.
Dar cred că îmi place să domin.
Şi voi continua să fac asta,
Indiferent cine e lângă mine.
Încep să mă cunosc,
Încep să-mi stabilesc priorităţi,
Încep să cunosc şi să simt altfel.
Am nevoie de timp să mă descopăr pe mine,
Şi asta îmi ia timp.
Aşa că, scuză-mă dacă profit,
Dacă sunt enervantă,
Dacă mă gândesc doar la mine,
Dacă, dacă şi dacă.
Sunt aşa multe de zis,
Şi nu are rost.
Asta sunt eu.
Acum.
Mă schimb.
Mă voi schimba, oamenii se schimbă.
Aştepţi sau nu,
Eşti cu mine sau nu.
Să lăsăm timpul să decidă.