Zebră

Poate că simţeam nevoia să mă asculţi.
Poate că voiam să te simt aproape,
Să ştiu că nu vorbesc în zadar,
Să aud o vorbă din partea ta,
Orice ai fi zis.
Ai preferat de multe ori tăcerea,
Îţi era o mai bună prietenă decât am fost eu?
Aşa e, atunci când ne e bine,
Uităm,
De multe ori,
Cine ne-a fost aproape.
Am vrut să te ajut să treci peste,
Mi-am dorit mult să te văd bine.
Am încercat,
În felul meu,
Să fiu aproape de tine.
Ştiu că aveai nevoie să te vindeci.
Şi mi-am dorit din suflet să pot fi eu ajutorul tău,
Impulsul de a vrea să vezi alte perspective.
Şi ştiu că te-am rănit, minţind,
Dar am minţit de frică... că voi pierde
Legatura aceea cu tine,
Pe care am crezut-o... specială...
Acum taci,
Iar eu îţi aduc aminte de ea, aşa ai zis cândva.
Pentru că vorbim la fel, gândim la fel...
Zici?
Poate avem idei asemănătoare,  dar...
Suntem diferite.
Aş vrea să ştiu ce e în mintea ta acum,
Şi ai pus un perete.
Aşa cum îţi spuneam, la început,
Când te învăţam "regulile".
Ai pus un perete între tine şi mine,
Şi e prea înalt să sar peste.
Tu ai gaură, să mă vezi,
Eu nu pot să te văd...
Eu îţi zic ce e în mintea mea,
Tu taci...
Tăcerea ta mă întristează.
Cum ţi-ar fi fost ţie, atunci când ţi-a fost greu,
Să tac şi eu?
Tu cum te-ai fi simţit?
Ţi-am spus lucruri ciudate, poate,
Pentru că tu tot tăceai,
Iar eu nu spun lucruri ciudate.
Vezi la ce nivel m-a adus tăcerea ta,
Şi neînţelegerea?
Nu înţeleg,
Şi tu nu clarifici nimic.
Nu ştiu de ce insist.
Poate pentru că renunţ foarte greu.
Extrem de greu.
Ştiu că se poate mai mult de atât,
Mereu se poate.
Tăcerea ta exprimă multe,
Mai multe sensuri decât exprimă cuvintele.
Aş vrea să ştiu ce pas să fac,
Dar tu nu spui nimic...
Mi-am cerut scuze,
Ce vrei să fac mai mult?
Respect orice decizie iei,
Şi adu-ţi aminte că mă implic,
Pentru că-mi pasă.
Altfel nu mai eram aici,
Nu mai scriam nimic din toate astea...
Spune-mi ceva,
Orice,
Dar spune-mi...
Să fii clar, te rog,
Înţeleg mai greu...
Dar zi ceva,
Nu mai lăsa tăcerea să mă omoare...

Exagerare

"Pune-ţi o dorinţă!" îmi spusese,
Şi eu închisem ochii.
Ce trebuia să cer?
Făcusem mult prea mult rău,
Încât să vreau,
De data asta,
Binele.
Aşa că n-am suflat în lumânări,
În fond,
Nu existau.
Era doar cu privirea acolo,
Căutându-mă,
Aşteptând ca la fiecare coborâre de-a mea
Să îi regăsesc paşii pe care îi pierduse
Cu altcineva.
"De ce insist?", am întrebat eu.
"Pentru că tu crezi în ceva", îmi răspunse.
Nu mai credeam în nimic.
Cum puteam să dezvălui că pasiunea din sărut
Nu era reală?
"Ai fi mers mai departe?" am întrebat eu.
Rămăsese fără răspuns,
Ca întotdeauna,
De parcă eu eram adesea vinovată
Pentru bătăile inimii lui.
Ştiu că mă căuta,
Recunoscuse.
Iar eu eram tot mai slabă,
Găsindu-mi defecte acolo unde nu existau...
Îmi spusese să îl dau uitării.
De fapt,
Devenisem un soi de slăbiciune,
Şi îi făceam rău.
O simţise din plin,
Aşteptând tăcerea mea.
Dar nu puteam să tac.
Nu puteam,
Pur şi simplu.
Lipsa mea îl bucura,
Şi lăsa totuşi, semne,
C-ar vrea să mă vadă.
Sau aşa vedeam.
Mă lăsam condusă de închipuiri,
Şi controlam tot.
Mai puţin pe mine.
"Unde vrei să ajungi?" mă întreba din priviri.
"La tine", i-am spus, nedumerită.
"Ne despart mări şi ţări", adăugase.
Nu-mi era frică de distanţe,
Dar ştiam că o dată plecată,
Existau toate şansele să prefer marea, în locul lui.
I se părea cum că întrecusem orice limită,
Şi-acum mă punea să îmi pun dorinţe?
Mi le pusesem,
Dar nu i-am spus.
Căutam amândoi ceva,
Şi ne-am călcat sentimentele.
El mai mult,
Avea piciorul mare.
Dar eu mai intens,
Ştiam să mă joc cu vorbele.
Ar fi vrut să încetez,
Dar eu mai mult ca el.
Am închis ochii şi mi-am pus o dorinţă.
"Vreau să cunosc ce îţi provoacă ţie fuga".
Îmi scrisese pe-o hârtie,
Cu litere extrem de mici.
"...tu".

Nepăsare

Acceptasem să cred
Că va fi diferit,
Ca de fiecare dată.
Şi mă trezisem la sfârşitul ei.
Cufundată-n uitare era şi ea,
Şi el,
De parcă amnezia înconjura tot.
Unde erau mâhnirile,
Şi de ce minţisei?
Ochii tăi fixau
Privirea mea pierdută.
Voiai să-ţi duc dorul?
Sau ce voiai?
Îmi spuneai lucruri pe care nici tu
Nu le credeai,
Ţi-era teamă că mintea
Ar fi trecut la un alt nivel?
Ah, da!
Mintea ta o făcuse deja,
Şi-o aştepta şi p-a mea,
Dar eu eram guvernată de suflet,
Iar tu nu ştiai asta.
Scăparea ta mi-a arătat privirile tale,
Ştiam să mă opresc la timp.
Ai fi vrut o continuare,
Dar ai găsit una mai bună.
Se potrivea pe stilul tău.
Acceptasem,
Dar îmi dovedeai pe zi ce trece
Contrariul.
Îţi dai seama ce repulsie i-ai provocat
Minţii mele?
Sufletul îmi plecase,
Şi-am iubit lucrul ăsta
Pentru prima oară.
Însemna că nu meriţi nimic,
Nici măcar o altă vorbă frumoasă.
Aveai prea multe dileme,
Iar eu tocmai ce căpătasem unele noi.
Tu chiar crezi că le voiam şi pe ale tale?
Te dădusem uitării,
Venea sfârşitul ei,
Şi tot acolo eram.
Aşa că am plecat mai departe...

Greu

Începi,
Și ți se pare că un nou început
Va pune ordine în viața ta.
Ți-e frică, totuși,
Să privești înainte,
Dar nu ştii de ce.
Ai pierdut ceva din tine
Cu acest nou început,
Și-ai vrea să te întorci,
Să te întorci la momentele în care
Nimic nu perturba liniştea din tine
Și din jur.
Dar viața nu stă în loc,
Și alegi să mergi mai departe.
Sau nu alegi,
Se întâmplă, pur și simplu.
E vremea pentru oameni noi,
Care să îți ofere bucăți din tine
După care te tot uiți înapoi.
Fiecare din noile persoane deține
O parte din tine.
Sau poate nu-i așa,
Dar te minți,
Pentru a nu îți mai provoca dureri de gât...
Ar trebui să ai ochi la spate,
Pentru a privi mereu locul de unde pleci,
Ce laşi în urmă,
Amintirile la care nu renunți,
Pentru că îți țin loc de cald,
De iubire,
De sete,
Mai ales de sete...
Sete de tine,
De oameni,
De vise,
De lucruri comune,
De priviri,
De tot ce a fost...
Începutul nu e, de fapt,
Un început.
Lumea cea nouă nu a adus bucăți din tine,
Ci doar dezamăgiri.
Îți deschizi sufletul,
Și nu este de dorit.
Cine are nevoie de sufletul tău bolnav?
Vindecarea nu există,
Cât mereu te uiți înapoi...
Te doare pe interior
Ca o rană sângerândă,
Care nu se închide,
Nu se închide,
Și nu se închide...
Îți clădești un sfârșit continuu
Pe un morman de aşteptări,
Dezamăgiri,
Nepăsări,
Și speri la mai bine.
Ce-i de făcut?
Dar nu faci totul, deja,
Așa cum trebuie?
Cine are nevoie de oameni noi,
Când trecutul ține loc de toate?