Dorinţă

Stea norocoasă?
Poate.
Doar în anumite momente cam rare...
Nu am să înţeleg niciodată
Ce ai avut cu ea,
Şi de ce crezi că ţi-a greşit.
De unde atâta ură în sufletul tău?
Nu o să încerc
Să mă pun în locul tău,
Nu e cazul.
Gândirea ta limitată
A rămas la acelaşi stadiu
De demult...
Te râcâie faptul
Că ea e diferită de toate celelalte, nu?
Ţi se pare că ar trebui
Să fie la picioarele tale?
Ţi se pare că va trebui să faci din ea
Sclava ta?
Asta îţi doreşti tu,
Sau cine mai ştie...
Ai devenit un duşman
Pentru ea,
Şi ea plânge mereu de frică...
De frică de tine,
De frica a tot ceea ce ai demonstrat
Că poţi face...
Normal,
Atunci când vorbele sunt limitate,
Pentru că şi gândirea e la fel,
Tu dictezi cu... forţa...
Dar nu în modul pozitiv.
Şi ştii ce e mai grav?
Că a plecat de undeva unde era bine,
Atât de bine,
Şi a venit aici,
Unde universul ei se rezumă,
De cele mai multe ori,
La patru pereţi...
O faci să vrea să plece
Atunci când toată lumea doarme,
Deşi uneori ţipi atât de tare,
Încât nu mai doarme nimeni...
Cel mai tare îi e frică
Atunci când rămâne fără apărare,
Singură... doar cu tine...
S-ar angaja în zece locuri,
Numai să ajungă în miezul nopţii,
Şi să nu dea de tine nicăieri...
Nici măcar nu mănâncă
Atunci când eşti acolo,
Deşi îi e foame de mult...
Şi-a găsit un alt mod de a evada
În fiecare zi,
Mai ales când glasul tău
Depăşeşte muzica tare pe care o ascultă...
Speră cu fiecare zi ce trece
Să nu te mai vadă,
Să nu te mai audă,
Să nu îi mai fie frică de tine,
Dar staţi în acelaşi loc,
Şi e atât de trist,
Încât plâng şi eu o dată cu ea...
Aş ajuta-o să plece departe,
Atât de departe,
Încât să nu mai audă de tine niciodată.
Dar are mâinile legate,
Şi oricum,
Nu are nimic...