duminică, 15 octombrie 2017

Treizeci

Știi cum e cu locurile în inimă?
Am uitat de ceva timp
Să studiez ungherele ei.
Și cotloanele,
De parcă totul s-a transformat
Încet, încet,
Într-un singur loc.
Nu mai am colțuri ascunse,
Nu mai am unghere,
Totul s-a transformat într-o mare încăpere,
Iar aici totul este expus.
Nu știu dacă e mai bine,
Sau mai rău,
E ca și cum intri într-un spital,
Dar te oprești în hol,
La recepție.
Și acolo,
La intrare,
Stau toate de-a valma,
Amestecate,
Așa încât
Dureri se amestecă cu bucurii,
Și formează un mix.
Care nici eu nu știu dacă mă mai atinge cu ceva.
Am uitat,
Sau n-am vrut
Să-mi fac curat în inimă.
A dispărut,
Rând pe rând,
Tot ce o popula,
Sau s-au făcut amestecuri,
Combinații,
Și nu am ajuns nicăieri.
Nici nu știu ce mai e ascuns prin ea,
Sau dacă e ascuns.
Sunt goală,
Dar cred că asta face parte din proces.
Al maturizării.
Poate-ar trebui să-mi fie frică,
Nu mă mai recunosc în nimic.
Sau poate realitatea m-a acaparat mult prea mult,
Pentru a nu îmi mai permite
Să umblu prin inimă
La fel cum o făceam altădată.
Și cu toată schimbarea asta,
Am regăsit,
Înăuntru,
În holul tuturor sentimentelor
(Care nu au pierit)
Ceva.
Sau mai degrabă, pe...cineva.
Erai... TU,
TU,
Care mult timp
Te-ai ascuns în unghere,
Mi-ai provocat dorință,
Și durere,
Și m-ai transformat
În ceea ce sunt astăzi.
E drept,
Mai am de revenit,
Acum,
La drum,
Dar poate că și întreg procesul ăsta
De curățare a inimii,
Este parte din joc,
Din viață,
Din mers mai departe.
Din maturizare.
Mintea mea gândește una,
Inima alta,
Iar într-o zi le voi aduce la același nivel.
TU ai rămas, în schimb,
Acolo,
În ambele.
Inima chiar a făcut curat peste tot,
Și a pus în holul ăsta tot ce era prețios
Și de neuitat.
Se pregătește de un nou prag?
Poate.
Ceva nou,
Unde doar ce e de calitate
Trebuie să rămână.
Și în tot procesul ăsta,
Despre care,
Până la urmă,
Nu știu nimic,
Decât că multe au dispărut,
TU ai rămas aici.
Într-un loc al tău.
Și da, e un loc atribuit DOAR ție.
Și de fiecare dată când ajung la el,
Știi că mă schimb pe exterior, nu?
E prea frumos ce-i înăuntru,
Și frumosul se vede mereu,
Și în exterior.
Am ajuns aici,
Și am visat mult.
Ar trebui să o fac mai mult,
Poate,
Dar până îmi aflu calea,
Mă mai întorc,
Din când în când,
La tine.
Pentru că ești mereu AICI, mereu acolo, în hol.
Așa cum ai avut un ungher al tău,
La care îmi era frică să umblu,
De teama multor lucruri,
Acum ești în hol,
Cu toate celelalte,
Dar locul tău e totuși,
Delimitat.
Nu te înghesuie nimic
(E drept, și eu sunt aproape goală),
Dar tu nu te amesteci cu nimic.
Și să mai știi încă ceva:
Învăţăcelul nu-i și uită niciodată maestrul
Care l-a inițiat.
În orice.
Așa cum nici eu
Nu te-am uitat,
Deși nu te caut...