"It" story

She wanted all
And all she didn't want
She received.
She rejected from the beginning
A well-fitted, shaped body,
And she got it.
She rejected from the beginning
The idea of betrayal,
And she did it.
She rejected the idea of a very tall person,
And she got it.
She rejected for so long
The "fall in love" feeling,
And she woke up being like this.
She rejected the idea of lying,
She end up doing so.
She rejected the the whole universe,
And the universe came
Closer and closer.
She rejected everything,
And yet,
Everything was moving very fast towards her.
She rejected the "it" idea,
And "it" was very close to her thoughts.
She attracted everything she rejected,
And some other things she rejected
So damn hard!
She never wanted to do that.
And she did.
She never wanted to kiss it.
And she did.
She never wanted to feel that touch,
But she end up wishing for more.
All that she rejected
Was before she was aware
That she attracts everything
She does not want.
She never thought of it
When she saw it for the first time.
She never thought of anything
When she began to talk to it.
What she rejected
Were principles of her life.
Of guidance.
Not anymore.
She hadn't no idea
That a "No" is an "Yes".
Now she knows,
She does not reject anything.
Yet still,
She has to be aware of what she wishes for.
She does not want it,
'Cause she wanted nothing like this.
She wants to stop receiving
What she rejects.
Does she has to reject,
Or want,
If the result is the same?
Replace the "it"
Where it is needed.
I bet you know the word.
It's a fact.

Moment

Poate aveai dreptate,
La urma urmei,
Sau poate nu aveai deloc.
Ştiam să te ascult,
Pentru că îţi ştiam adevărul din vorbe.
Dar nu ştiam dacă e real,
Sau doar închipuit,
Pentru că adevărul tău
Nu era acelaşi cu
Adevărul meu.
Poate că simţisem mai mult
Şi tu ai înţeles lucrul ăsta.
Poate că fusese o clipă de rătăcire
Şi eu să nu o văd în ochii mei,
Pentru că nu mă uitasem în oglindă.
Deşi ştiam că părul îmi stă bine,
Doar de atât era nevoie.
Am dus dincolo o limită.
Ştii?
Era trasată, bine definită,
Şi clară,
Iar eu n-am vrut să mă conformez.
Ştii cât urăsc regulile.
Aşa că am împins-o,
Încet,
Încet,
Puţin mai încolo.
Mai înspre tine.
Furasem deja din jumătatea ta,
Şi tu m-ai văzut.
Iar eu nu o făcusem cu intenţie,
Pentru că nu voiam asta.
Ştiam la ce se rezumă,
Şi totul era atât de clar,
Încât nu ştiu de ce,
Prin ce cuvânt,
Faptă,
Sau vorbă,
Au decis şi ele să mi se împotrivească.
Poate că în sinea mea
Doream atenţia,
Ca ultima suflare de viaţă
Pe care o sorbi din adâncul sufletului,
Şi totuşi nu vrei să laşi să-ţi scape,
Şi-o ţii în tine,
O ţii,
O ţii,
Până când nu mai ai aer,
Şi...
...
Poate că mă îndrăgostisem de tine,
Deşi nu-mi dădeam seama deloc.
Aveai dreptate.
Dar o făcusem puţin,
Puţin,
Puţin,
Ca să-ţi întorc favoarea cu atenţia.
Şi în final,
Nu m-am mai împotrivit.
Ţi-am urmat sfatul.
Am lăsat-o să facă ce vrea din mine,
Şi ea a decis să plece.
Numeşte-o cum vrei.
Eu îi zic în mai multe feluri.
A fost puţină,
Vezi?
Acum îmi eşti indiferent.
Distanţa dintre noi e prea mare,
Căci am pierdut-o,
Pentru că am lăsat-o să-mi scape.
Nu ştiu dacă e bine.
Ar trebui.
Abia acum am început să înţeleg.

Stai

De ce ţi-e frică, de aia nu scapi.
Atragi tot ceea ce gândeşti.
Ai grijă ce gândeşti,
Căci ţi se poate întâmpla.
Dacă nu vrei ceva,
De ce te gândeşti la acel ceva?
Astea sunt vorbele pe care le-am auzit,
Le-am văzut scrise,
Le-am digerat,
În ultima perioadă,
Pe buzele lor,
Pe buzele mele,
În mintea mea...
Şi totuşi,
Deşi simt că sunt nicăieri,
E bine că mă trezesc,
Din când în când,
Şi observ că am evoluat.
Cine eram eu în urmă cu jumătate de an?
Alta.
Cine sunt eu acum?
Nu ştiu.
Dar vreau să aflu.
Şi acum,
Mai mult ca oricând,
Ştiu,
Ştiu,
Ştiu că atrag tot ceea ce gândesc.
Mereu am făcut-o,
Dar nu eram conştientă,
Nu mă trezisem,
Ca să le văd cum toate
Vin,
Şi se înlănţuie în lanţul
Pe care eu îl creez.
Şi mai ştiu că uneori e nevoie de timp
(Deşi el este pretutindeni),
Pentru ca ceva să se întâmple.
Am gândit-o acum ceva timp,
Şi mi-era frică de ea,
De momentul acela,
În care m-aş fi transformat
Într-o "maşinărie" care distruge
Ceea ce omul a creat.
Şi am încercat,
Mult timp după,
Să îmi spun că aşa ceva nu mi se va întâmpla,
Nu mie.
Dar ghici ce!
Gândul era deja gândit,
Ajunsese în faza avansată,
Şi labirintul prin care a avut de trecut
A fost mai complicat decât de obicei.
S-a întâmplat,
Aşa cum mă gândisem,
Aşa cum îmi imaginasem,
Aşa cum încercam să îndepărtez,
Aducându-l, în schimb,
Tot mai aproape de mine.
Mi-e frică de gândurile care pot naşte în mine,
Atunci când sunt nervoasă!
Sper totuşi să am puterea
Să schimb mereu ceea ce este,
Pentru că ceea ce este poate fi sau nu.
Iar eu aleg să nu fie
Decât ce îmi face mie bine.
S-ar putea,
Uneori,
Să nu înţelegi nimic,
Dar acordă-ţi momente.
Toate pornesc de la tine,
Aşa că ai grijă ce gândeşti,
Nici nu-ţi poţi imagina
Câte faci tu,
Cu gândurile tale.
Cât adevăr în primele vorbe!

Intuiţie

Mă pierd şi mă regăsesc
Cu fiecare moment.
Mă pierd mai mult,
Şi mă găsesc din ce în ce mai
Puţin.
Sunt undeva între uitare,
Neştiinţă,
Necunoaştere şi
Adevăr.
În ultima vreme am fost mai mult acolo
Decât aici.
Mai mult în uitare,
Decât aici,
În realitatea mea.
Simt că mi se şterg toate noţiunile,
Şi trebuie s-o iau mereu
De la capăt,
Citind iar şi iar şi iar,
Despre ceea ce ar fi trebuit să ştiu.
Trăiesc în prezent,
Pentru că nu trăiesc nici în trecut,
Nici în viitor,
Deşi prezentul de acum
Poate fi măsurat şi el în momente,
Intensitate,
Adevăr.
Trăiesc în prezent,
Dar nici în prezent nu trăiesc,
Căci mă "trezesc" câteodată
În realitatea adevărată,
Pe drumul spre muncă,
Spre casă,
Vorbind cu te miri cine,
Fără să fi ştiut dinainte,
Trezindu-mă, brusc,
Pentru o clipă,
Şi-apoi plecând iar
Către culmi nebănuite.
Sunt eu şi totuşi nu mai sunt eu deloc.
Corpul mi se schimbă,
Înfăţişarea la fel,
Gândurile sunt aceleaşi,
Şi totuşi,
Eu nu sunt eu.
Mă pierd din ce în ce mai mult,
Şi mă doare că nu ai pretins
Destul de multă încredere,
Pentru că eram "nedemnă" de ea?
A trecut spaţiul,
Spaţiul dintre noi,
Eu şi cu tine,
Tu şi cu ea,
Ea şi cu mine,
Eu şi cu el,
Eu şi cu mine.
Sper doar să nu mă trezesc într-o zi
În mijlocul mării,
Fără să fi planificat asta
În prealabil.
Trăiesc deasupra,
Şi nu ştiu,
Momentan,
Când şi dacă voi coborî.
Nu mai ştiu nimic de mine,
Sunt prea departe
Ca să mă mai pot observa.

Fapt

Spune-mi, te rog,
Ce ne mai ține împreună?
Ce îmi sare din priviri,
Și nu reușesc să văd clar
Realitatea în care trăim?
Ce anume mai avem,
Acum,
După atâta timp,
Din tot ce dețineam la început?
Ce anume mai există din
Toate sentimentele,
Pe care le împărțeam la început,
Și pe care le țineam doar pentru noi?
Scuză-mă dacă acum sunt egoistă,
Și nu mai vreau să împart cu tine
Nici măcar rutina...
Ți-am dat,
Ție,
O groază de zile,
În care te desemnasem să reprezinți
Universul meu,
Avusesem grijă de tine,
În defavoarea mea,
Și făcusem din tine
Altarul la care mă închinam
Zi de zi,
Clipă de clipă...
A fost iubire?
Da, a fost,
A fost atât de multă,
Încât n-am știut cum s-o păstrăm,
S-o înmagazinăm într-un cufăr,
Și să ne luăm din ea,
Puțin câte puțin,
Ca să ne-ajungă până la sfârșitul vieții,
Deși niciodată nu ne gândisem
Atât de departe.
Am risipit-o, însă,
Așa cum risipeștii anii de viață,
Și te trezești acolo
Unde n-ai vrea să fii...
Acum,
Uite,
Suntem doi oameni,
Cam departe unul de celălalt,
Și știu că și tu te-ai întrebat,
În ultima vreme,
Cine sunt eu și unde e fata
De care te-ai îndrăgostit
Acum ceva ani.
Ne-am schimbat,
Iubirea ne-a schimbat,
Pe urmă obsesia unul de celălalt,
Pasiunea,
Dorințele,
Spațiul,
Zilele,
Lunile,
Anii,
Rutina,
Dorința de evadare...
Zi-mi,
În ce loc ne aflăm acuma?
Cine mai suntem
Din ce-am fost?
Mai avem, oare, o urmă,
În noi,
Din tot ceea ce eram acum atâția ani?
De ce lăsăm rutina
Să ne mănânce de vii,
Până când nu va mai fi
Nimic care să ne lege?
Spune-mi, te rog,
Ce ne mai ține împreună?
Mai există iubire,
Chiar mai există?
Hai să ne spunem adevărul,
Măcar atât merităm,
Nu?

Parcurs

Cât e de la mine la tine?
Chiar aşa,
Ce ne mai desparte acum,
Şi de ce?
Sau ce ne aduce mai aproape?
Uneori am impresia că
Sunt mult mai multe
Decât putem noi să vedem.
Dar putem să simţim...
(Energii)
Uneori sunt persoane
Care umplu spaţiul dintre mine şi tine.
Alteori sunt kilometri întregi,
Alteori vorbe,
Iar uneori sunt chiar eu.
Da,
Eu.
Uneori eu sunt între tine şi mine.
Iar alteori nu e nimic,
Şi vezi,
Până şi nimicul ăsta reprezintă ceva.
Şi nici nu ştiu cum e mai bine.
Să fie şi aerul între noi,
Şi persoanele,
Şi vorbele,
Şi şoaptele,
Sau să lăsăm nimicul să ne lege?
Şi de ce să ne lege,
La urma urmei?
Cine suntem noi?
Cine eşti tu
Şi cine sunt eu?
De ce trebuie să fim noi?
Noi doi?
Cred că am ştiut cândva răspunsul
La întrebarea asta.
Acum totul s-a pierdut în spaţiu.
Nu în timp.
Căci timpul e pretutindeni,
Şi noi la fel.
Şi dacă noi suntem pretutindeni,
Te mai întreb încă o dată :
Cât e de la mine până la tine?
De ce?

A fi

Acum ceva timp
Asta m-ar fi condus către o
Cu totul altă reacţie.
M-ar fi deranjat,
Aş fi acuzat,
Aş fi criticat
Şi mi-aş fi văzut mie toate punctele tari
Şi celorlalţi doar punctele slabe.
Celorlalţi mai puţin pregătiţi ca mine.
Acum este altceva.
Şi chiar dacă în momentul de faţă
Sunt într-o stare de nimic,
Pentru că nu mai simt nimic,
E totuşi ceva care s-a schimbat.
Am început să înţeleg
Că fiecare are ceva la care se pricepe.
Nu putem hotărî noi
Cine e mai bun pentru acel ceva.
Aş fi vrut să fiu supărată,
Pentru că mi se părea starea normală
De a fi,
Atunci când am spus mai departe
Ceea ce a fost.
Şi chiar dacă alţii mi-au dat dreptate,
E relativ.
Nici eu nu ştiu gândurile ei,
Şi cum eşecul te înalţă.
Am evoluat,
Deşi la mine evoluţia se face în paşi atât de mici,
Încât mă întreb uneori de ce alţii au parte
De evoluţii atât de spectaculoase,
Într-un timp atât de scurt,
Iar eu mă lupt cu "morile de vânt"
De atâta vreme!
Îmi zic mereu că n-a fost timpul potrivit,
Sau nu am fost acolo unde trebuie,
Deşi eu ştiu adevărul,
Şi tot ce am creat a venit de la mine.
Încă mă întreb ce trebuie să văd,
Sunt curioasă.
Şi evoluţia a fost mereu înceată,
Dar mă bucur că astăzi am evoluat,
Faţă de ieri,
Şi sâmbătă am evoluat,
Faţă de celelalte dăţi.
Sesiuni.
Chiar dacă pentru ceilalţi
Eu încă sunt în acelaşi loc,
În sinea mea ştiu că le-am "rânduit"
Aşa cum era cel mai bine.
Pentru mine.
Şi chiar dacă a fost eşec,
Am trăit o experienţă nouă.
Şi asta este o bucurie.

Eroare

Eşti atât de aproape,
Încât nu ştii ce te-a adus până acolo.
Starea ta de-a fi,
Ambiţia,
Nebunia,
Îndrăzneala,
Sau pur şi simplu dorinţa de a fi acolo.
Şi schimbi vorbe,
Şi zâmbete,
Şi încolţeşte în tine
Ideea că eşti acolo la momentul potrivit.
Şi ceilalţi îţi văd ambiţia,
Dorinţa,
Care urlă din tine rău,
Şi... te lasă deoparte.
Te-ai împotrivit,
Pentru un moment,
Ideii?
Ţi-ai imaginat,
Pentru un moment,
Un alt viitor,
Într-o altă lume?
Ai greşit?
Şi mai aveai atât de puţin să...!
Nu te-ai aflat nicicum
În momentul potrivit,
La locul potrivit.
Cred că ceva este în faţa ta,
Şi tu nu-l vezi.
Adevărul.
Încep să cred că ori nu este pentru tine,
Ori ar trebui să te uiţi cu atenţie în jur.
Ceva există pentru tine,
Dar tu nu ai încă ochi
Să vezi.

Distanţă

Atunci când totul e stins
Nimic nu mai aprinde lumina.
Nici chiar speranţa că mâine
Totul se va schimba.
Nici chiar interiorul
Înţesat de indecizii,
Şi rutină,
Ca un dulap antic,
În care interiorul e răvăşit de anii
Ce i-a purtat în spate.
Azi uitarea a pus stăpânire pe mine,
Şi am decis că nu-mi mai pasă.
De nu mi-ar fi păsat şi atunci!...
Nu pot acorda o atenţie sporită
Doar pentru că nu mai ştiu cine sunt acum.
Pot trăi în prezent,
Dar eu nu mai vreau să trăiesc.
M-am hotărât să cred
Că altă viaţă există pentru mine
Undeva.
Şi o voi perfecţiona pe aceea,
Atunci când îmi va veni şi mie rândul
La ea.
Şi până ce toate vor fi organizate,
Şi voi primi iluzia unei noi vieţi,
Lasă-mă să mă uit în direcţia opusă.
M-am hotărât că nicăieri nu sunt eu,
Pentru că cineva se pierde în mine
Cu fiecare clipă.
Şi cel mai rău din toate astea
E că nu văd adevărul.
Şi sigur e în preajma mea,
Şi eu nu sunt în stare să văd.
Nimic.

Stare

Vreau să şterg cu buretele
Ultima frază.
Vreau să uit că am putut spune
O asemenea prostie.
Şi ştii ce?
Susţin în continuare că nu există noţiunea de
Corect sau greşit,
Pentru că mereu vor fi subiective.
Este o prostie ultima frază,
Pentru că tu o consideri aşa,
Deşi eu am fost cât se poate de sinceră,
Şi fără subînţeles.
Da, recunosc,
Am acţionat în favoarea mea,
Fără să mă gândesc dacă ţie ţi s-ar părea jenant
Ce te întreb.
Pentru că mereu mă pun pe primul loc
Pe mine,
Şi nu pe tine.
De obicei,
Ştiu când o anumită situaţie
Cere o anumită atitudine,
Dar vreau să cred
Sau vreau să schimb lumea
În bine.
Şi încep prin mine.
Nu sunt naivă,
Nici pe departe,
Doar că m-am hotărât ca fiecare vorbă de-a mea
Să nu mai aibă şi alte înţelesuri
Decât cel iniţial.
Pare atât de greu,
Sau tu eşti atât de închis în tine,
Încât mă faci să-mi doresc
Să nu te fi întrebat nimic,
Deşi scopul meu a fost de la-nceput
Acelaşi.
E ciudat,
Şi aiurea.
Cred că n-ar mai trebui să vorbesc nimic.
Cu nimeni.
Prea vreau eu multe de la voi
Şi prea naivă apar în faţa voastră.
Cred.
O să ne înţelegem din priviri,
Şi dacă nu ne vedem,
Nu ne mai înţelegem deloc.
Mai bine.
Mai puţine bătăi de cap.
Pentru tine.

Start

Ştiu că mă vindec din interior,
Pentru că doar interiorul meu contează.
Mintea acaparează tot,
Sau asta caută să facă.
Îmi place să cred că sunt într-o continuă
Evoluţie
Şi că îmi voi lăsa mintea
Să-şi facă de cap
După bunul plac,
Iar eu s-o observ
Şi după ce mă voi fi săturat de jocul ei
S-o opresc şi să-i spun
Că doar sufletul contează.
Acum un an şi puţin
Spuneam că mi-am pierdut sufletul.
Nu mi-a păsat de cine, ce spunea,
Când eu susţineam asta.
Eu ştiam ce-am simţit
Şi ce e în mine.
Sau ce nu mai era.
Acum,
Şi încă ştiu că nu sunt pe deplin atât de conştientă
De lucrul ăsta,
Ştiu că am pornit în căutarea lui,
Şi nu-mi dădusem seama.
Toate experienţele pe care le am
Îmi dezvăluie tot mai mult din mine,
Din cine sunt eu,
Din sufletul meu.
E ca şi cum mi-aş fi spart sufletul
În miliarde de bucăţele,
Iar acum,
Cu fiecare experienţă,
Reuşesc să-l fac la loc.
Nu complet,
Poate mi-ar mai trebui încă multe alte vieţi
Ca să-l refac pe de-a-ntregul,
Dar ştiu, cel puţin,
Că sunt pe drumul cel bun.
Îmi place să cred lucrul ăsta.
Mai am atât de multe de învăţat,
Încât uneori mă întreb ce am făcut până acum,
În tot timpul de dinainte de momentul prezent. 
E drept,
Nu mă trezise nimeni până acum ceva timp.
Şi adesea sunt atât de însetată de cunoaştere,
Încât aş citi şi trei cărţi deodată,
Atât mi se pare că am dormit de mult,
Şi atât de multe informaţii preţioase am pierdut.
Vorba vine,
Ştiu că nu le-am pierdut,
Căci ele mă aşteaptă acolo,
Să le descopăr,
Pentru că doar aşa îmi pot aduce interiorul înapoi
De unde a plecat.
Şi m-am decis să-l caut,
Orice implicare ar avea asta.
Şi mă voi duce şi peste mări şi ţări,
Dacă va fi nevoie,
Aşa cum,
Deunăzi,
Făcusem asta în numele iubirii.
Acum e altceva.
Acum sunt o nouă eu,
Sau poate tot vechea,
Dar conştientă.
S-a schimbat ceva?
Da.
Totul!
Şi totul e mai minunat pe zi ce trece,
Deşi nu orice zi e o încântare.
Cine nu are zile neplăcute?
Dar vreau să cred că am ajuns aici
Pentru că asta era calea.
Şi vreau să ştii că-ţi mulţumesc
Pentru că tu mi-ai deschis ochii.
Ochii către ceea ce trebuia să văd,
Şi nu vedeam.
M-am vindecat de tine,
Pe interior,
Căci nici nu ştii ce ambiţii am!
Dar o să-ţi mulţumesc o viaţă întreagă
Pentru că m-ai adus în acel punct
De unde am putut să văd,
Căci ochii mei au primit lumină,
Şi ceaţa s-a evaporat treptat.
Ştiu, sună aşa... religios,
De parc-aş fi citit Biblia.
Şi nu e cazul.
Dar nu ştiu cum s-o zic altfel,
Şi la fel de minunat.
Aş vrea să evoluez,
Pentru că am un plan de urmat.
Şi cel mai bun sfat
Acum
Este acela :
Dacă nu vrei ceva,
De ce continui să te gândeşti la acel ceva?
M-am "lovit" de asta de atât de multe ori,
Încât trebuie s-o dau mai departe.
Şi cred că o să mai las,
Uneori,
Să-şi facă de cap copilul din mine.
Încerc să mă descopăr.
Încerc să mă iubesc.
Şi am univers întreg care mă ajută.
Şi pot să spun adevărul,
Sau pot să mint.
Decizi ce vrei.
Alegerea este întotdeauna a ta.
Sau aşa ar trebui.

Uitare

În ultima vreme m-am tot zbătut,
Frământat,
Gândit,
Şi nu am ajuns nicăieri.
M-am adâncit tot mai mult
În marea de mistere
Care are denumirea de "EU".
Nu mai înţeleg nimic,
Sunt confuză,
Şi nu ştiu care ar fi următorul pas.
Aşa că,
Acum,
În momentul ăsta
Vreau să uit.
Da,
Să uit.
Vreau să iau toate gândurile mele,
Toate informaţiile,
Toate sentimentele
Şi să le pun într-un cufăr,
Şi cheia s-o arunc în ocean.
Da,
S-o arunc,
Nu s-o pun deoparte.
S-o arunc,
Ca să ştiu că merit să deschid cufărul ăla iar
Atunci când voi fi pregătită.
Va fi problema mea cum îl voi putea deschide
Atunci când va fi cazul.
Iar acum...
Acum vreau să uit tot,
Tot,
Tot,
Să uit până şi cum mă cheamă,
Unde stau,
Ce prieteni am sau nu,
Şi să mă las pe mine să mă sting,
Să mă scurg,
Să îmi acord liniştea aia
După care, se pare,
Tot tânjesc.
Cred.
Nu vreau să mai aud de nimeni o perioadă,
Vreau să nu-mi mai pese de nimic,
Nimic,
Nimeni şi nimic.
Aş vrea să uit,
Să uit,
Să uit tot ce caut eu aici,
Tot ce-mi doresc.
Vreau să mă fac nevăzută,
Invizibilă,
Să fiu aer şi să mă uiţi.
Cred că ar fi bine,
De fapt,
Să arunc şi cufărul ăla,
Nu doar cheia.
Da,
Da,
O s-arunc şi cufărul plin de voi.
Nu îmi pasă acum ce voi face
După ce mă voi fi trezit...
Vreau să uiţi că exist,
Vreau o perioadă în care nu mai gândesc,
Nu mai vorbesc,
Nu mai îmi pasă.
Setează-mă că pe un roboţel,
Şi lasă-mă să uit că mai trăiesc.
Vreau să termin ce-am început.
Vreau să uit,
Să uit,
Să uit...

Explanation

Lately I've been thinking.
It's all about decisions.
And lately I'm thinking
I'm not ready for this.
This world,
This life.
I like to push it further,
And then,
Take a step back.
Or two.
Or more,
Like I'm running backwards,
Instead of keep going on.
And this is all so simple,
And I keep feeling myself
I do not fit here.
Not in this world,
Not in this life.
Sometimes I'm watching myself
Far from behind
And trying to realise
What did get me here.
Sometimes I feel I was changed,
Changed with another person,
And now I am living another life.
I feel like I've been dreaming,
And when I wake up,
I'm here.
Still here,
Where I was yesterday, last week, etc. as well.
I feel like I'm living someone's else's life,
But I still don't know where I'm on the axis.
Which one of the sides.
Horizontal, vertical, minus, plus.
And still,
I wish so desperately,
And then I give up.
I don't even am sure why,
And actually it's not like I'm really giving up.
I just hope for something to happen.
And guess what I wish for!
Yeah, the same thing I wanna give up at.
Strange.
Hell, yeah!
Where am I?
Trying to find myself,
But feel I got lost somewhere in this world.
Or between them.
I'm conscious.
I'm aware.
And still got that awkward feeling,
That I'm fighting for something
In order to let it go,
To give up at.
Sometimes I don't even possess that,
And still believe it's better not to have it,
But wish so much the contrary.
I wanna,
But I don't.
I think I'm missing something,
But I feel lost as well.
I'm not decided,
Not at all.
Am I afraid of new?
I never felt that.
Not even close.
But then,
Why is this happening?
I live the life of someone else,
And I don't really know if
I like it or not.
I'm not me,
I'm not at all,
But still don't know how am I.
Who I am.
For real.
So I keep searching,
But...
I feel I am so lost,
And I can't recover.
I don't know what's happening.
I think I'm gonna pray,
But don't know what for.
If it all would have been so simple!
I want my own life.
I don't know nothing about me.
I don't know why I'm here.
I wanna go.
And leave everything behind.

Plecată să m-ascund

Aş vrea să mă ascund
Într-un colţ uitat de lume
Şi să stau acolo
Până când copilul din mine creşte.
Sau ascunde-mă sub o pătură,
Sub un morman de jucării,
Şi lasă-mă acolo până când mintea din mine
Ar fi încercat orice jucărie de deasupra.
Alungă-mă când o iau razna,
Şi îţi arăt de parcă abia am ieşit
De la grădiniţă.
Încă mi se pare ciudat
Că nu m-a trăznit maturitatea-n cap.
Nu înţeleg.
N-ar trebui să nu mai fac prostii
La vârsta asta?
N-ar trebui să încetez la cuvântul "NU"?
N-ar trebui să mă opresc,
Atunci când mi se cere?
Am impresia că uneori
Sunt prea puţin lucidă.
Cred că mă doare
Şi încă nu-mi dau seama.
Aş vrea să încetez să mă mai comport
Ca un adolescent îndrăgostit
De propria lui jucărie,
Ca un copil înnebunit după libertate.
E drept,
Mi-a plăcut curajul,
Şi poate de asta
Am ajuns aici.
Regrete?
Da,
Regrete că sunt o nebună
Care nu încetează a mai fi copil,
Deşi vârsta ar cam cere-o...
Regret că îţi provoc tot felul de sentimente,
Cu toate că sunt perfect conştientă
De consecinţe.
Dar am copilul ăla în mine
Care nu mă mai suportă crescând.
Iar eu nu-l mai suport făcându-şi de cap.
Cred că o să mai treacă ceva până-mi revin
Din prostie.
Am crezut că-mi revenisem,
Dar n-am dat randament.
Pe termen lung.
Aş vrea să mă ascund,
De tine,
De ochii lumii.
Dar mai ales de tine.
Ştiu că am greşit,
Şi vreau să cred că tu
Nu ai făcut o greşeală
Când m-ai ales,
Pentru o clipă,
Pe mine.
Am să mă ascund
Pentru câteva luni
În interiorul copilului din mine,
Şi sper că după terapia asta,
Care va da cu siguranţă roade,
Vei vrea să-mi adreseze cuvinte.
De orice natură.
Scuză-mi stângăciile
Şi purtările idioate.
Ne-auzim când am realizat ceva.

Încercare

Şi-aş vrea să-ţi spun atâtea
Şi scriu, şi scriu, şi pun pe hârtie
Tot ceea ce vreau să-ţi zic,
Şi încă mă invadează tot...
Şterg,
O iau de la capăt,
Tai totul,
Şi-mi spun că nu trebuie să fiu aşa sinceră.
Şi iau o altă foaie,
Şi încep să scriu tot,
Căci am atâtea să-ţi zic,
Şi totuşi n-am nimic să-ţi spun.
Aş fi vrut să existe un loc
Unde să-ţi pot scrie mereu,
Unde doar tu poţi vedea,
Şi unde să îmi las mintea să scrie tot ce doreşte,
Până mă voi fi dezvăţat de tot,
Până voi fi eliminat orice urmă de tine
Din mine,
Până îmi va fi silă să mai fac asta,
Până când mintea te va refuza
Şi nu va mai dori să ştie de tine,
Şi nu te mai va chema
Aproape seară de seară,
Să-mi fii aproape în vis...
Hai să punem pe un perete,
Agăţate,
Toate, toate, toate gândurile despre noi,
Şi hai să râdem de ele,
Până le vom simţi inutile,
Căci atunci mintea nu te mai va chema,
Şi eu voi fi alta...
Aş vrea să îţi vorbesc în fiecare zi,
Să-ţi spun despre toate,
Căci îmi place atât de mult
Să-ţi vorbesc şi să-ţi scriu!
Recunosc,
Încă nu am încetat să te mai caut,
Să te văd unde te pot vedea,
Să-i ofer minţii drogul de care are nevoie,
Deşi încă nu ştiu de ce îmi mai face asta...
Aş vrea un loc al meu,
În care eşti tu observator,
Şi mă laşi să-mi fac de cap
Cu toate cuvintele,
Toate gândurile,
Cu mintea mea,
Ca să-mi permit să-i spun să nu te mai cheme
Aproape noapte de noapte...
Aş vrea să-i pun capăt.
Deja durează de prea mult timp.
În momentele de luciditate
Îmi dau seama de prostia mea...

Absenţă

Ştii ce vreau neapărat să fac
Anul ăsta?
Vreau să-mi fie dor...
Mi-e dor să-mi fie dor,
Atât de dor,
Încât să simt că mă sting,
Mă scurg,
Mă prefac în cenuşă,
Şi-alerg prin vânt...
Mi-e dor să-mi fie dor de tine,
Mi-e dor să-mi fie dor să te văd,
Mi-e dor să-mi fie dor să vreau să stau cu tine,
Mi-e dor să-mi fie dor de mine...
Mi-e dor să sper,
Mi-e dor să vreau,
Mi-e dor să am ambiţii,
Mi-e dor să-mi fie dor să...
Mi-e dor să-mi fie dor să îmi aparţii,
Chiar şi pentru o clipă,
Mi-e dor să-mi fie dor să urc munţii
Cu tine-n gând,
Mi-e dor să îmi şopteşti la ureche
Tot felul de vorbe,
Înţelese doar de tine,
De mine,
Sau doar de noi doi...
Mi-e dor să-mi zâmbeşti,
Mi-e dor să-mi fie dor să vreau mai mult.
De la mine.
Mi-e dor,
Aş vrea să-mi fie dor,
Mi-e dor să îndrăznesc,
Mi-e dor să fur priviri,
Mi-e dor să-mi fie dor de
Tine,
De mâinile tale,
De primul sărut cu tine,
De primul gând,
De prima satisfacţie interioară,
De prima carte citită,
Mi-e dor să-mi fie dor,
Să îţi citesc dorinţa în priviri,
Să îţi sorb cuvintele de pe buze,
Mi-e dor să-mi fie dor să... te vreau...
Mi-e dor,
Deşi nu o simt deloc...
Aş vrea să-mi fie dor,
Atât de dor,
Atât de dor,
Încât să fac nebunii,
Doar să-mi sting dorul,
Şi setea,
Şi interiorul care urlă...
Mi-e dor să-mi fie dor,
Mi-e dor să am un suflet,
O minte,
Un corp,
Ceva ce-am împărţit cu tine,
Mi-e dor să-mi fie dor de... viaţă...
Aş vrea să-mi fie dor de... tot...
Aş vrea să-mi fie dor... de tine...

Orbire

Nu o întrebă de unde vine.
Dar o aştepta.
Ştia că are nevoie de haine curate,
Căci îi spusese.
În prealabil.
O aşteptă în prag,
Văzând-o cum se chinuie să urce scările până la uşă.
Nu băuse destulă apă în dimineaţa aceea.
Ştia că nu va sta mult,
Căci aşa făcea de fiecare dată.
Pretindea că are treabă,
Şi că se grăbeşte.
Şi totuşi,
Nu voia nimic de la ea.
O ajuta de fiecare dată,
Chiar dacă nu primea nici măcar un zâmbet
În semn de mulţumire.
Nu ştia cum de s-a ajuns aici,
Şi de ce îi permise să facă asta.
Ştia doar că într-o zi va fi plecat,
Şi se gândea cât va suferi ea.
Ar fi ştiut poate,
Atunci,
Văzând-o,
Dacă ar fi văzut că era acolo.
Dacă ar fi observat.
Dar nu era timpul acum
Să stea la gânduri lucide.
Trebuia s-o ajute,
Doar îi ceruse, nu?
A luat un tricou oarecare,
Unisex,
Şi i l-a aruncat când ea se apropie de uşă.
"Intră, uite tricoul" îi spuse.
"Mai vrei şi altceva?" adăugă.
Ea facu un semn din cap.
Nu.
Nu mai voia.
Tricoul ar fi făcut-o să pară curată,
Deşi degeaba spăla ea exteriorul,
El tot ieşea la suprafaţă şi murdărea tot...
O luă atunci de mână,
Vrând să o facă să înţeleagă.
Şi sperând că-i va deschide ochii,
O dată pentru totdeauna,
O împinse spre geam.
"Ce vezi?" o întrebă.
Rămase fără răspuns.
Ea vedea doar ceaţa densă,
Şi mintea i se opri în loc.

Vechi vs nou

Pui pe repeat o piesă veche,
Şi închizi ochii,
De parcă versurile le-ai scris chiar tu.
Te regăseşti în ele,
Aşa cum te regăseşti în vechiul "tu",
Acela,
Care mai deunăzi făceai promisiuni,
Cum că schimbi lumea,
Că urneşti munţii din loc,
Cum că te schimbi şi
Te cauţi.
Dar promisiunea e tot acolo,
Agăţată pe frigider,
Ca un magnet care surpinde
Doar câteva clipe din eternitate.
Ai scris cu litere de tipar,
Să fii sigur că vei observa.
Şi ai pus-o pe frigider,
Căci cine nu mănâncă?
Cred că frigiderul e cel mai bun loc.
Sau oglinda din baie.
Au acelaşi rol,
Acela de a-ţi aminti că trăieşti.
Deşi încă mă îndoiesc în legătură cu oglinda...
Versurile îţi răsună în urechi,
În minte,
În gânduri,
De data asta mai profund,
Şi mai profund,
Şi mai profund.
Câte promisiuni n-ai făcut
Şi câte au fost date uitării?
Ai putea chiar să pui promisiunile tale
Pe ritmul melodiei,
Să le integrezi în ea.
... nu merge, aşa-i?
Nu merge,
Nu sună bine,
Sunt ca două lucruri incompatibile.
Şi-atunci, te întreb :
De ce promisiuni care nu pot fi ţinute?
Tu îţi ştii ritmul,
Te cunoşti mai mult
Cu fiecare zi ce trece.
Sau aşa ar trebui.
De ce promisiuni de neatins,
Ca nişte păsări care zboară în înaltul cerului,
Şi pe care nu le poţi atinge?
Tu ai ritmul tău,
Iar promisiunile sunt versurile.
Şi nu se potrivesc în melodia ta.
De ce la fiecare început de an,
Îţi promiţi marea cu sarea,
Deşi nici nu o vrei măcar?
Rezumă-te la ceea ce vrei cu adevărat,
Ceea ce simţi,
Şi nu-ţi promite că de mâine vei iubi zăpada,
Dacă niciodată nu ţi-a plăcut.
Îţi garantez că vor fi dezamăgiri mai mici,
Pentru că şi promisiunile vor putea fi ţinute.
Majoritatea.
Iar asta ar demonstra că eşti un nou "tu".
Şi că pe cel vechi l-ai dat uitării.