vineri, 25 noiembrie 2016

Cale de mijloc

Nu mint
Și nu spun adevărul.
Doar ici, colo,
Câte o frază răzleaţă,
Care să lase loc
Interpretărilor.
Cum noi, oamenii,
Ne pricepem cel mai bine
Să punem etichete,
De ce să nu oferim și prilej
Unora
Pentru a face asta?
Așa,
O frază bine gândită
Lasă mereu loc la două sau mai multe
Interpretări.
Ne place să ne jucăm cu focul,
Am observat că toată lumea
Se cam arde.
De ce să nu ne jucăm
Cu cuvintele,
Când astea nu dor,
Dar provoacă răul cel mai mare?
Suntem răi
Unii cu alții,
Și cu noi înșine.
Uneori.
Ce-ar fi să creăm confuzie
De fiecare dată când spunem ceva?
Doar ne facem din cuvinte
Aliați.
Sau dușmani.
Depinde de dispoziție.
Eu de acum încolo
Voi nega
Și accepta
În același timp.
Nu,
Nu se exclud reciproc,
Așa cum ar fi în logica noastră.
Un lucru e alb și negru
În același timp.
Nu, nu depinde
De care parte privești,
Din umbră
Sau din lumină.
E altă logică,
La fel cum și ideea
Prezentată mai sus
E... altfel.
Nu asculta ce zic,
Sau poate bagă la cap.
Nici eu nu știu că există mereu
Măcar două părți
Acceptate în același timp.
Sau negate.
Sau ambele variante, combinate.
Dacă noi,
Oamenii,
Ne pricepem la multe lucruri rele,
Poate ar fi timpul
Să nu ne mai pricepem
La nimic.
Nici la bine,
Nici la rău,
Ci la nimic.
Nimicul nu doare,
Pentru că,
Teoretic,
Nu există.
Bine,
Fiecare cu interpretarea lui,
Cu varianta lui,
Sau variantele.
De astăzi m-am hotărât:
Nu mint,
Nu spun adevărul.
Sunt între,
Dar niciodată între,
Pentru că le iubesc
Și deci mă plasez
Doar la extreme.
Nu mă crede,
Nu mă critica,
În fond,
Nu pot exista împreună două sensuri
Diametral opuse?
Eu ca persoană am mai multe sensuri,
Așa că,
Conviețuirea tuturor sensurilor
Poate fi cât se poate de normală.
Cum se iubesc unii oameni
Cu pasiune,
Urându-se în același timp.
Spune orice,
Mă pricep să returnez
Mereu
Doar extremități.
Asta mă definește.

luni, 21 noiembrie 2016

Convingere

Rămân mereu amintiri
Pentru că mintea stochează momente.
În funcție de nivelul de intensitate pe care l-ai avut.
Astfel încât,
Constați,
Că întreaga viață se rezumă
La amintiri.
Urâte.
Frumoase.
De orice fel.
Mintea mea (doar a mea?)
Redă povești din vise.
De parcă întreaga mea viață
Ar fi un vis.
Și este,
Dacă realitatea ne-o creăm noi,
Alegând un vis în detrimentul altuia.
Și știu că e vis,
Și știu și când anume l-am avut.
În ce context,
În ce perioadă.
Înregistrez tot ce zboară,
Suflă,
Lângă mine,
Și memoria mea "R.A.M" se pare
Că nu e chiar de scurtă durată.
Am început să am flash-uri
Din vise,
Nu din amintiri.
În ultima perioadă,
Tot mai des.
Tu ce îți aduci aminte că ai făcut
Acum trei ani?
Greu de spus,
Nici eu nu îmi aduc aminte.
Dar,
Tu ce ai visat acum trei ani?
Imposibil,
Știu,
Cu toate astea,
Eu,
Aș putea da un răspuns
La cea din urmă întrebare.
Dar nu acum,
Că nu eu cer minții răspunsuri,
Ci poate ea mie.
Și trebuie,
Așadar,
Să aștept momentul potrivit
Ca să pot răspunde.
În fond,
Încă sunt la stadiul
În care ea mă manipulează pe mine.
Ce-i drept,
Și eu îmi pun aceeași întrebare:
De ce îmi aduc aminte
Frânturi din visele pe care le-am avut,
Acum și poate zece ani?
Știu exact momentul visului,
Atunci când îmi apare prin minte,
Ca o nălucă
Care tot insistă să rămână.
Și pentru care
Viața în sine
Este un alt vis.
E clar,
Realitatea nu este chiar realitate.
Și poate mintea
Încearcă
Să spună ceva.
Fiecare cu metodele lui.
Am să caut în detaliu,
Deși nu știu sigur
Dacă-mi va servi la ceva.
Dar cine a zis că mintea
Nu a scormonit prin unghere
Ca să-mi aducă în prim plan
Ceva ce am visat acum mult timp?
Și eu care credeam
Că doar tehnologia avansează...
O să o las,
Atunci,
Să-și facă de cap.
Deși trebuie să aflu
Răspunsul la întrebările ei.
Numai că, să faci legături,
Uneori,
E mai greu decât
Să recunoști
Adevărul.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Mai rămâi

"Poate nu trebuia să..."
Și mintea începe să scotocească prin amintiri
Toate motivele.
Motivele pentru care să opresc aici timpul,
Și evoluția,
Și oamenii,
Și pe mine.
Am vrut schimbarea,
Atât de mult,
Încât o visam,
Și pielea fremăta la gândul că
Într-o zi
Toate astea vor fi apuse.
Și mi-am promis
Că voi merge mai departe,
Indiferent cum va fi momentul mult așteptat
De eliberare psihică.
Și încă mă mir de mine,
Că am avut putere,
Deși locul meu e undeva aici,
Nu foarte departe de tine...
Și mintea acum
Îmi oferă prilej
Și motive.
Motive să vreau să plâng,
Motive să vreau să rămân,
Motive să șterg tot cu buretele,
Ca și cum nimic nu a fost...
Dar evoluția mea a rămas în urmă,
Și am căutat-o,
Dar nu am găsit decât altceva...
Și mintea mea
Caută disperată acum
Orice moment,
Și mi le dezvăluie înaintea ochilor
De parcă e cea din urmă clipă,
Și mâine nu voi mai fi.
Am plâns la decizii,
Acum și altădată,
Deși eu le-am vrut,
Eu le-am dorit,
Eu le-am luat...
Cum să îi spun minții
Să termine orice plan,
Și să mă lase să plec,
Împăcată,
Pentru că nu fac decât să urmez
Cursul firesc?
Și fiecare amintire
Rămâne imprimată,
În ochi,
În zâmbet,
Căci acestea nu mint niciodată.
Am plâns,
Și voi mai plânge,
Dar știu că trebuie
Să merg mai departe.
Cu sau fără tine.
Poate trebuia să mai stau,
O clipă,
Să te admir mai de aproape,
Dar nu stricăm noi momente
Când intrăm în detalii?
Îmi rămân amintirile,
Liniștea,
Toți ceilalți la care țin
Și tu.
Și tot timpul de aici.
Și mintea mea nu face nimic,
Nimic să fie ușor,
Iar culmea,
Inima o urmează în tot acest spectacol.
Puneți-mă la perete,
Râdeţi,
Dar nu vreau să mă doară!
Nu mai vreau...
Orizontul e departe,
Când să ating cerul
Dacă mă țineți în loc aici??
Eu trebuie să zbor,
Să ajung departe...