Înainte

E momentul în care se face bilanţul,
Nu?
De ce nu ne facem un bilanţ
În fiecare zi?
Să vedem unde şi ce am greşit,
Deşi... greşelile mele
Nu pot reprezenta greşeli şi pentru tine.
Pentru că avem viziuni diferite.
Şi totuşi, bilanţul este...
Bun?
Rău?
Au fost destule anul ăsta,
Încât să mă întreb adesea de ce e vârsta asta
Atât de grea,
Şi ce vrea viaţa de la mine?
Pentru că eu nu ştiu ce vreau...
Şi totuşi,
Închei prin a mulţumi,
Căci nu ştiu când am făcut-o ultima oară,
Sau am făcut-o de prea multe ori,
Încât ar trebui să încetez,
Pentru că ştii deja asta.
Şi-aş vrea să ştii,
Acum,
Înainte de a lăsa viitorul să pătrundă
Şi să mă vadă plângând.
Doar încheiem ce am început, nu?
Şi au fost începuturi a de toate,
Şi continuări,
Şi sfârşituri,
Şi unele nu s-au sfârşit.
Şi am plâns,
Am plâns,
Atât de mult,
Încât mi-aş fi făcut propria mare.
Şi încă n-am terminat...
A fost frumos,
Atât de frumos,
Dar şi atât de dureros...
Îţi mulţumesc că m-ai făcut să mă
Redescopăr,
Să mă simt preţuită,
Chiar şi pentru un moment,
Îţi mulţumesc sincer pentru că,
În drumul tău,
Te-ai oprit şi la mine,
Şi m-ai făcut să deschid ochii.
Îţi mulţumesc pentru tot ce a fost frumos,
Şi pentru că ai suportat enervanta din mine,
Îţi mulţumesc pentru toate momentele speciale,
În care m-am simţit... dorită...
E timpul, cred,
În care ar trebui să mă rup de tot trecutul,
Trecut în care ai fost şi tu,
Şi nu numai.
Ai fost pentru mine un punct pe axă,
Care m-a determinat să fac atât de multe,
Şi m-ai făcut să îndrăznesc.
Pentru că sufletul meu contează.
Şi dacă nu-mi aparţine momentan,
Mi-ai dăruit dorinţa de a-l căuta,
Şi de a vrea să mă descopăr.
Ai fost plin de înţelepciune,
Şi încă nu am atâtea vorbe
Câte ar trebui să-ţi ofer.
Ai fost minunat,
Poate prea minunat,
Şi m-ai făcut să visez,
Să vreau,
Să tind către ele,
Visurile mele.
Şi o să ai mereu un loc special
Undeva.
Tu mi-ai deschis ochii
Când eu umblam în întuneric.
Ce a trecut, a dispărut.
Ceea ce speri, e absent.
Doar prezentul e al tău...

She is

I was right,
You were searching for me,
In every girl that you met.
You were so afraid to dare,
So you preferred to leave it
Like the way it was.
In reality.
You preferred to stay there,
To watch it,
To hope for it,
But you missed the courage to dare.
Yeah, I know,
That was not your word,
But mine.
You wanted me so bad,
That you said you will find
A better me.
A better girl,
With a curly hair,
More than mine.
A not-so-thin girl,
Because she would have been reminded you
Of me.
And you started to search for happiness,
Even though your all thoughts
Were addressed to me.
But she was not me,
So you started doing other things I do,
In order to keep this fire burning.
You listened to all my advices,
And started to apply them.
And you told me
I was right.
In this thing.
I know I was right
In other things as well.
You stayed with her,
Began to love her,
Hoping that some day
She will turning being me.
I'm irreplaceable,
So stop the "chasing".
I'm here,
But you won't admit anything.
You're not even reading me,
And yet,
The best thing you could have done
Would have been that one: to dare.
To dare,
To say it out loud,
And to go for it.
I was wrong myself,
But I dared more than you.
You wanted me,
That's why you keep searching for me
In her.
That's why you still do lots of things
That reminds you of me.
You even got your curly-hair girl!
It was a time
When I wished you all the best things.
I was pleased with the thought.
I knew this was the path you chose.
And I was not fitted in it.
But sorry that now
I just can't stand it.
Not anymore.
I know you want me,
As much as I want you.
You do have a new better life,
Away from me,
And I am looking for a new better life, too.
So sorry for this:
I won't let you go.
I won't let you away.
Not until you recognize everything.
I'm sick and tired to keep hiding it.

Prima...

Îmi place să mă opresc la tine
Şi să mă prefac că n-o fac.
Îmi displace să ştiu că am
Un suflet bolnav
Care tânjeşte după ceva...
Îmi place să te visez,
Căci în vis toate au
Continuitate.
Dacă mi-ai spune că indicatorul cu "Stop"
Se află în faţa mea,
Eu n-aş ridica ochii.
Probabil am trecut de mult de el,
Pentru că eu încă te mai caut.
Mă caut, de fapt,
Pe mine în tine,
Şi în tot ceea ce mă înconjoară,
Pentru că fiecare mi-a furat puţin
Din mine.
Şi poate că ar trebui să nu mă opresc aici,
Dar m-am împotmolit,
Ca şi cum aş merge doar prin noroi,
Şi mă afund,
Adânc,
Tot mai adânc,
Încât va trebui s-aştept să se usuce ca să pot continua...
Aş vrea să te scot din gânduri,
Şi pe tine,
Şi pe el,
Ca şi cum arunc la gunoi
O cea dintâi urmă de voi.
Fără să-mi pese,
Fără să îmi fac griji,
Fără să visez cu speranţe
Care mă pălmuiesc peste ochi
Cu lacrimi neîncetate
De om nehotărât.
M-am săturat de situaţia asta,
Şi m-am săturat să mă întorc mereu aici,
În acelaşi loc,
De unde pornesc toate.
Aş vrea să îmi setez "acasă"
Găsindu-se într-o nouă destinaţie.
Ce-ar fi ca toate gândurile,
Şi dorurile de tine,
Şi durerile,
Şi dorinţele,
Şi speranţele,
Să le înmagazinez
În altă parte decât minte şi inimă?
Da!
Le voi schimba "direcţia",
Şi le voi lăsa să mi se depună,
Ca nişte paraziţi malefici,
Pe şolduri.
Şi când voi simţi că se vor fi adunat
Prea multe gânduri,
Vise,
Dorinţe,
Şi dor îngrozitor de tine,
Voi merge la sală.
Îmi voi "lucra" şoldurile,
Şi voi înlătura excesul.
Excesul de... dor...
Şi nimic nu mă va mai durea,
Nimic nu va mai arde pe interior,
Nimic nu mă va mai întrista,
Într-atât până la lacrimi.
Vreau o nouă viaţă,
Cât mai departe posibil.
Mă doare de tine,
Şi nu mai vreau.
Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost
Dacă te-aş fi iubit.
Sau m-aş fi îndrăgostit de tine...
Mă doare că există dor,
Care îşi aminteşte,
Şi ochi care văd în minte
Imagini care sunt mereu vii,
Pentru că ... nu le lasă să moară.
Vreau să vă las în urmă!
M-am săturat să nu mai ştiu de mine,
Vreau un nou început!!
Mintea...
Mi te tot pune în faţa ei,
Iar de excesul de pe şolduri
Am scăpat întotdeauna cel mai greu posibil...

Permanent

Au fost momente când
Am vrut să-mi fac unul.
Sau mai multe.
Dar niciodată n-am îndrăznit
Să-l fac să se imprime şi-n suflet,
Aşa cum era imprimat pe piele.
Şi cu toate astea,
Mi-a plăcut să imprim pe piele
Fiecare moment,
Deşi unele au ţinut atât de puţin,
Încât nu avea rost să mă mai gândesc la asta.
Doar cine merita îşi câştiga dreptul
Să-mi ocupe părţi din piele,
Pentru ca mai apoi să se găsească acolo
O perioadă lungă de timp.
Sau scurtă.
Pe tine cât crezi că te-am avut?
Şi tu mi-ai ocupat părţi din piele,
Şi uneori îţi mai schimbai locul,
Dar tot tu erai.
Ai fost un tatuaj temporar,
La fel de temporar ca şi-n viaţa mea.
Aşa cum,
După un timp va trebui să dispară tatuajul,
Aşa voi dispărea şi eu.
Sau tu vei dispărea?
Cine din a cui viaţă?
Te-am avut temporar,
Pentru că mi-a fost frică întotdeauna
De tatuajele permanente.
Deşi tatuajul de dinainte
Poate părea cu statutul ăsta,
La mine nimic nu e permanent.
Nu-mi plac promisiunile care ţin o viaţă.
Pentru că totul produce schimbări,
Chiar şi tatuajul.
Temporar.
Şi după ce am căutat,
Am încercat să mă hotărăsc,
Am găsit un tatuaj temporar
Care se potrivea,
La vremea aceea,
Cu caracterul meu.
Doar cuvântul "libertate",
Înscris pe verighetă,
Este pentru totdeauna.
Sunt nestatornică,
Nu-mi cere nimic din ce e statornic.
Eu am de şters un tatuaj temporar,
Căci a stat pe pielea mea,
Atâta timp cât am avut nevoie.
Cică.
Deşi eu învăţ foarte foarte greu,
Şi mă despart greu
De tot ce-mi place,
Zice că tatuajul temporar nu durează
Decât câteva luni
Pe pielea unde ai decis să-i oferi
O parte din tine.
Sau depinde în ce loc
Aproape
I-ai oferit căldură,
Sau speranţe,
Sau ideea unei noi schimbări.
Într-o nouă lume.
Şi încă ţin tatuajul
Şi el trebuie să dispară,
Căci nimic nu e veşnic.
Şi iartă-mă,
Dacă încă încerc
Să mă dezvăţ de tine.
Dacă încă mai am momente
Când mă uit în oglindă
Şi te văd acolo,
Pe piele,
Având modelul pe care eu l-am ales,
După îndelungi căutări cu sinele.
Ştiu, modelul mi s-a potrivit o perioadă,
Şi dacă încă nu te-am şters definitiv,
E pentru că am nevoie.
Am nevoie de timp.
Am nevoie de ceva,
Am nevoie de tine.
Am nevoie să mai stai puţin
Pe pielea mea.
Ai fost un model mult prea frumos
Pentru a te înlătura acum,
După câteva luni,
Pentru simplul fapt că eşti temporar.
O să încerc să te mai ţin puţin,
Până vei dispărea
Încetul cu încetul,
Aşa că scuză-mi stângăciile,
Şi lasă-mă să te mai admir
Încă puţin...
Încă încerc să mă dezvăţ de tine...

Ochi

Şi ies temerile
Şi toate se învălmăşesc în capul meu,
De parcă azi e ziua în care
Trebuie să le suport pe toate.
Am înţeles că eu sunt observatorul,
Dar aş fi vrut să fiu scutită de a mai observa.
Aş fi vrut să fiu surprinsă,
Pentru că eu sunt cea care
Le tot face pe toate.
Aş vrea să mă surprinzi,
Dar oare crezi că poţi?
Am pierdut din încredere,
Pentru că ştiu că am decăzut în ochii tăi.
Tocmai azi,
Când ziua ţi se părea sfântă.
Ştiu că te-am dezamăgit,
Dar nu pot să spun decât adevărul.
Accepţi sau nu,
Eu îmi văd de drumul meu.
Ai fi zis că nu m-ai îndrumat bine,
Dar nu mai contează asta.
Aşa sunt eu,
Iar tu eşti diferit,
Deşi suntem la fel
În atât de multe privinţe!
O să fie la fel de dificil
Când va mai trece timpul?
Crăciunul nu mai e la fel,
Pentru că şi noi ne-am schimbat.
O fi iubire,
Eu n-o văd,
Şi deci,
Nu am de ce să ţi-o arăt.
O fi iubire,
Sau chiar nimic,
Timpul a trecut altfel peste fiecare din noi.
Şi cu toate astea,
Te mai admir uneori,
Pentru tot ce faci.
Sunt luminiţe care îmi dezvăluie întunericul,
Şi tu ai decis că nu mai e rost de cuvinte.
Poate că e mai bine aşa.
Nu aş vrea să sfârşesc ceva,
Doar pentru că tu nu poţi înţelege
(Şi reciproc?),
Dar ştiu că ceva s-a terminat.
De mâine vom vorbi altfel.
Tu vei avea un alt rol,
Iar eu altul.
Şi da,
Nu te-aşteptai să îţi fac asta, nu?
Poate noaptea asta e chiar magică.
Dar nu mai am lumină
Ca s-o simt.
Nu-mi pare rău.
Se ajungea şi-aici...

Trecut

Am spus că mă voi opri la prima.
Sau poate nici n-am gândit-o.
Apoi a fost a doua.
Şi mi-am promis că mă voi opri...
Apoi vor fi fost şi altele,
După care mă voi fi oprit mereu,
Şi niciodată nu-mi voi fi ţinut promisiunea asta...
De ce ne facem asta?
Poate tu mai puţin,
Eşti într-o cu totul altă situaţie
Decât a mea.
Ce magnet uman deţii,
Încât mă faci să mă întorc iar şi iar,
Iar promisiunile dispar
Înecate în oceanul de nelinişti?
Am putea duce totul la un alt nivel,
Chiar tu ai zis-o,
Dar oare contează asta?
Ce se va întâmpla
Atunci când atracţia e prea mare
Şi vom călca peste prejudecăţi,
Şi peste oameni,
Şi vom răni tot în jurul nostru,
Inclusiv pe noi înşine?
Dar cum,
Cum să arunc gândurile,
Când mintea mea îmi controlează tot?
Cum să-i zic corpului
Să arunce orice urmă de tine?
Cum să mă opresc
Când şi tu vrei asta...?
Sunt plăceri vinovate,
Care vor genera dureri interioare,
Şi fizice chiar...
Nesimţirea e dusă la extrem,
Şi am trecut peste limite
De mult trasate.
Totul e dincolo de asta,
Ştiu.
Sunt vinovată de asta,
Iar tu eşti şi mai vinovat decât mine.
Pentru că tu ai magnetul...
Iar eu am fierul...

Unveil

I know she was there,
Even though I didn't want to see her.
She was staring at me,
And every morning she... "greeted me".
She was sitting there,
On the stairs,
And asked me the same everyday question:
"Do you remember?"
She was doing it for the last months,
And I couldn't make her leave.
She said it wasn't that time.
So she stood there,
And everytime I came in,
She was there.
Waiting.
Waiting to eat me,
To swallow me,
To make me lose my consciousness.
And every morning
I looked her in the eyes,
Trying to ask her
Why is she doing this.
I can't find my words.
I am speechless.
She's too powerful,
I am too weak.
She dominates me,
And yet,
I can't do nothing.
Nothing at all.
Sometimes she waits for me to leave.
Minutes.
Hours.
Days.
Sometimes I see her multiple times a day.
And when I leave,
She's there.
I don't get why she has claws.
She wants me.
That's for sure.
I cannot have any discussion with her,
She always asks me the same question.
I tried to scary her,
But she won't go away.
Sometimes I see her in my mind,
And she is so real,
That makes me think the reality is the dream.
I don't know what she wants,
And yet, she wants me.
I don't kdnow why she's there,
On the cold stairs,
And how she can handle it.
Yeah, maybe there is no cold place.
Because it wasn't that day.
I know she wants me,
But I don't want her.
She's hurting me,
Not that I care,
I cannot be hurt.
But she does this,
And I am thinking
For how long.
I hope she gives up,
'Cause my mind tries to connect with someone.
And this is what I call fear.
I want her to leave,
But in the end,
I'm the one who's leaving.
I hope she does not follow me,
Yet I think she already does this.
I see her everywhere...
She's always white dressed.
But I like black.
Red and black.

Relativ

Aş fi vrut să nu se fi ajuns aici.
Nu regret nimic.
Poate doar că n-am îndrăznit mai mult,
Deşi "mai mult" ăsta poate părea
Fix atât cât trebuie.
Mi-ai spus că nu e corect,
Şi nici nu e bine.
Am fost de acord cu tine.
Dar uite,
În ultima vreme am aflat
Că a fi "corect" sau "greşit"
Sunt doar elemente relative.
În fond,
Cine stabileşte cu adevărat
Dacă a fost corect sau nu,
Sau dacă tot ce am făcut s-a dovedit a fi
O greşeală?
Poate nu crezi cea din urmă vorbă,
Aşa cum şi eu o resping.
Nu, n-a fost o greşeală.
Şi dacă n-a fost o greşeală
(O să-mi spui cum că a fost?)
Atunci de ce opusul ei este tot ceva ce
Echivalează cu "greşeală"?
Fă-mă să înţeleg.
Corect nu e,
Dar nici greşit.
Dar trebuie să fie ceva.
Nu găsi cale de mijloc,
Căci n-o s-o înţeleg.
Există?
Nu vreau să-mi spui că "este" şi atât.
Trebuie să ştiu de ce nu e bine,
În viziunea ta.
Pentru că acum ceva timp,
S-a dovedit că asta nu era o problemă.
De unde schimbarea
"E bine" / "Nu e bine"?
Eu sunt aceeaşi,
Şi dacă am fost de acord cu tine,
E pentru că nu neg ce este.
Nu a fost bine de la început,
Dar am trecut şi peste asta.
Şi oricum,
Ţi-am zis,
Valorile sunt relative.
M-aşteptam să-mi spui adevărul,
Pe care tot îl caut singură,
Şi nu-l găsesc.
Te-ai schimbat.
Ai hotărât că nu e rost de cuvinte.
E greşit să ne mai vorbim?

Listă

Astăzi am să mă las de lume.
Am să elimin,
Rând pe rând,
Persoane care simt că au intrat la mine-n viaţă
Degeaba.
Da, aşa am să fac.
Păi cum:
Se ia o foaie şi-un pix
Şi se trec nume.
Nume de persoane simpatice,
Sau persoane cu care ai ce discuta,
Persoane cu care poţi vorbi la nesfârşit
Şi tot să mai existe subiecte.
Persoane pe care le admiri
Şi care te înalţă,
Care îţi dau încredere şi forţă,
Persoane care te învaţă,
Persoane inteligente.
După ce se vor fi trecut numele
Tuturor persoanelor cu caracteristici menţionate anterior,
Se mai întreabă,
Pe ici, pe colo,
Una, alta.
Nu de alta,
Dar ca să nu ştie acele persoane că urmează
Să le incluzi pe lista neagră.
Pentru că da,
Ai nevoie de o foaie neagră,
Ca să fie alb pe negru scris.
Nu invers.
De unde faci rost de pix cu pastă albă?
Te descurci.
Înainte să le adaugi pe listă,
Să le tai numele cu zeci de linii,
După care le ştergi
Şi le adaugi iar,
(Asta e o muncă destul de grea, ce-i drept)
Le mai vizualizezi o dată,
În minte.
Fiecare din ele prezintă măcar o caracteristică scrisă mai sus?
Dacă da, e bine.
Eşti pe drumul cel bun.
Poate te întrebi de ce e nevoie să faci asta.
Uite aşa, pur şi simplu!
Da, ştiu, ăsta nu-i deloc un motiv convingător.
Bine, atunci poate afli singur de ce.
I-ai trecut pe listă?
Sunt toate persoanele?
Nu ai uitat niciuna?
Bine.
Acum că le-ai scris alb pe negru,
Vezi ca totuşi,
Împăturind foaia,
Să nu se şteargă vreun nume.
Apoi ia foaia,
Arunc-o într-o vază unde nu pui niciodată flori
Şi promite-ţi că o să uiţi toate numele alea.
Şi implicit persoanele.
Sau nu, nu-ţi promite nimic.
Uneori mi-e greu să-mi ţin promisiunile.
Acum,
Că ai scăpat de lumea... bună,
Bucură-te!
Ai mai mult timp liber,
Şi vei vedea că vor apărea alte persoane
În viaţa ta.
Persoane care nu ştiu să lege două cuvinte,
Care nu ştiu ce-i aia artă,
Cu care nu ai ce discuta.
Pentru că, pur şi simplu,
Nu ai ce să vorbeşti.
Persoane... "inteligente". Sub medie.
Şi acum,
După ceva timp,
Întreabă-te de ce eşti trist.
Şi singur.
Dar ai orgoliu,
Te rog, ţine la el,
Nu renunţa!
Nu uita de listă,
Ai scris nume,
Acum nu mai poţi da înapoi.
Ah, da.
Încă ceva.
Uite motivul.
De ce să faci asta?
Pentru că şi tu ai fost adăugat pe listele altor persoane.
De ce?!
Bună întrebare!

Adevăr

Se hrăneşte doar cu apă şi aer,
Pentru că tu n-o-ntrebi nimic.
Ai aflat că a avut parte
Şi de alte momente,
Dar ştiai oarecum asta.
Bănuiai,
Aşa cum îţi făcea aluzii mereu.
Acele aluzii.
Ştiai că ţi-a înşelat aşteptările,
Principiile,
Gândurile,
Şi inima.
Şi totuşi o iubeai
Şi nu ai spus nimic.
Eşti apreciat,
Atât de apreciat,
Dar asta nu va fi o altfel de iubire.
Crescândă.
Pentru că e rutina,
Şi nu iubirea,
Care vă ţine împreună.
Şi încă faceţi lucruri pentru amândoi,
Deşi ştiţi şi unul, şi altul,
Că s-au perindat şi alte persoane
Prin viaţa voastră.
Ca şi cum aţi lăsat uşa deschisă,
Şi unii au îndrăznit să intre.
Au poposit vreo... 3 ceasuri,
După care au plecat,
Şi după alte ceasuri lungi,
Au renunţat de tot şi au plecat mai departe,
Ca şi când n-ar fi fost acolo.
O iubeai prea mult,
Ca să nu ştii ce face,
Dar ai trecut peste,
Căci dragostea iartă tot.
N-ar trebui!
Ea a vrut schimbări,
De rutină,
De caractere,
De persoane...
Ai acceptat,
Ai înţeles-o,
Ai iubit-o la fel,
Ştiai că undeva în zare,
Universul ei erai tu.
N-ai renunţat,
Chiar dac-a fost trădare.
Şi totuşi,
Ea nu mai vrea nimic în plus.
O cheamă dorul ăla nebun,
Iar plictiseala o s-o-ngroape între cei patru pereţi.
Eşti fratele ei.
Adesea.
Şi nu are nicio vină.
A încercat.
Din răsputeri a încercat.
Se pare că ceva s-a stins,
Şi s-a pierdut,
Şi a dat semne că dispare.
E vremea schimbărilor.
Şi o să schimbe ceva.
O să plece.
Curând.
Şi tu o laşi.
Nu se mai poate face nimic în plus,
Căci a sosit timpul.

Curaj

Sper că citeşti rândurile astea.
Să ştii că asta vine din mine.
Şi chiar mă străduiesc
Să nu caut cuvinte care exprimă
Tot ceea ce tăcerea exprimă.
Tăcerea... ta...
Încerc să înţeleg,
Chiar încerc să fac asta.
Se poate că am şi înţeles noţiunea.
Poate...
Am vrut o pauză...
Amândoi?
Tu.
Eu nu.
Nu cred.
Eu abia începeam să cunosc.
Să cunosc viaţa,
Abia începusem să mă trezesc.
Şi mă trezeam pentru asta.
Aveam atâtea de învăţat,
Şi începeam să le învăţ.
El ar fi zis că le ştiam deja.
Şi că îmi trebuiau experienţe.
Am început să mă schimb.
Nu poţi descoperi noul,
Dacă nu-ţi iei vălul de pe ochi,
Iar eu poate că eram... "închisă".
Şi am decis să nu mai fiu,
În fond, nu tot eu pierdeam?
Şi am început să fiu altfel,
Dar cei din jurul meu au interpretat.
Aşa cum au crezut ei de cuviinţă.
Aşa cum ai crezut şi tu.
Voiam doar să vorbim,
Să descoperim,
Sau să ne schimbăm experienţe,
Fără nimic ascuns,
Fără secrete,
Fără alte gânduri care trădează prin fapte
Ceea ce gura trebuia s-ascundă,
Ceea ce mintea ar fi vrut să zică...
Pentru că nu vorbim cu inimile,
Nu-nţelegi?
Sau nu mă crezi?
Nu te-aş minţi.
Şi am decis că aşa e mai bine,
Dar asta e alegerea mea.
Eu am ales să cred asta,
Tu ai ales, în schimb... să faci asta.
Şi încă nu am înţeles de ce nu mai vorbim.
Doar nu ne-am aruncat cuvinte de ocară,
Nu?
De ce ai renunţat
La a mă mai include în rutina ta zilnică
Este strict alegerea ta,
Chiar dacă nu o înţeleg, poate, acum.
Timpul tău este timpul tău
Iar timpul meu este timpul meu,
Iar tu decizi ce vrei să faci cu timpul tău,
Nu eu.
Nu avem "timpurile" la fel,
Aşa e,
Şi poate la tine a căpătat
Un cu totul alt sens.
Se poate că şi la mine,
Şi încă nu îmi dau seama.
Da, îmi place ca timpul meu
Să fie umplut cu persoane ca tine,
Dar se poate să nu mai fiu eu
Cea demnă de timpul tău?
Aş vrea să ştiu...
Nu judec,
Când toată lumea o face.
Eu ştiu doar că tu
Eşti stăpân pe propria ta viaţă,
Alegerile tale nu sunt alegerile mele.
Convingerile tale nu sunt ale mele.
Dar tot aş fi vrut să ştiu,
Curiozitatea încă îmi dă târcoale,
Sunt o fire curioasă.
Mereu am fost.
Ştiu, unele nu se spun,
Ci trebuie înţelese.
Aşa cum ar trebui să fie acum,
În cazul ăsta.
Nu vreau să forţez nimic,
Pentru că n-aş vrea să vină
Doar pentru că eu vreau asta,
(Da, încă vreau...)
Şi pentru că vreau răspunsuri
La întrebări care-mi încolţesc în minte.
Pentru că mereu am preferat adevărul,
În locul unei priviri care spune totul,
Sau unei vorbe care spune tot
Doar printr-un cuvânt...
Aş îndrăzni,
Mereu am fost pe principiul ăsta,
Dar acum nu ştiu ce ar trebui să fac...
Ar trebui să îndrăznesc,
Sau ar trebui să înţeleg
Ceea ce se lasă a fi înţeles?
(Şi ce ar trebui să înţeleg?!)
Aş face eu primul pas,
Jur,
Dar am impresia că tăcerea
Pe care tu ai inclus-o
Între noi,
Îmi vorbeşte...
Cred bine?
Este acum momentul acela
Când va trebui să înţeleg că...
Trebuie să tac şi să ascult,
Pentru că...
Tăcerea vorbeşte mai mult
Decât o pot face cuvintele...?
De ce... taci?

Bulgăre

Ar fi spus că nu are nicio legătură,
Şi totuşi avea.
Toate se legau între ele,
Dar îşi dorea să afle mult: "De ce?"
Ştia că există un scop,
Ascuns probabil de ochii lor,
Dar care îi aducea împreună,
În aceeaşi situaţie,
În aceeaşi conjunctură,
Încât îi făcea să afle că deşi vorbesc,
Nu aveau idee despre câte alte lucruri
Împărtăşeau.
Sau origini.
Şi ţinea cartea aceea în mână,
Ca şi cum tot destinul,
Şi însăşi viaţa
Se baza pe asta.
Şi chiar aşa era.
Era minunat
Că existau întreruperi de rutină,
Dar ar fi vrut să fie mai dese,
Un fel de carusel în care te urci
Şi uiţi să mai cobori.
Şi uita.
Uita să mai creadă
Că poate avea viaţa despre care citea.
Trebuia să ajungă într-un punct
Din care porneau toate,
Dar tocmai asta era cel mai greu.
Imposibil.
Şi totuşi,
Ştia că legăturile există,
Că ele cheamă,
Aduc aproape,
Fără a dezvălui scopul.
Era o schimbare
Pe care ar fi vrut s-o transforme de tot.
Era ceva nou.
Nu chiar nou,
Pentru că totul era acolo de mai-nainte,
Doar că nu se acordase atenţia necesară
Pentru a stabili legături.
Erau lucruri care se voiau a fi uitate,
Pentru că nu mai aveau ce să-şi spună.
Sau unele momente erau stânjenitoare,
Şi lipsa de cuvinte calma tot.
Aşa cum calma şi cartea,
Cartea pe care o citea în fiecare seară,
Şi pe care o adusese la statutul de biblie.
Un altfel de biblie.
Ca şi o altfel de situaţie.
Altfel de legături.
Altfel de tăceri.
Altfel de cuvinte.
O altfel de viaţă.
Fără nimic nou,
Şi totuşi fără vechi.
Pentru că vechiul nu mai vorbea,
Iar noul încă nu ştia să vorbească.

Plâns amar

E uşor să te plângi...
E cel mai uşor
Să te opreşti,
Să încerci puţin
Şi să ai impresia că nu poţi
Şi că totul se opreşte în prag,
Iar tu trebuie să treci pragul,
Şi nu poţi,
Nu te împinge nimeni peste el,
Nu te trage nimeni,
Şi te regăseşti acolo minute,
Ore,
Momente,
Neştiind nimic...
E uşor să te plângi,
Dar e normal să n-ai nicio direcţie?
Poate că ai trece pragul,
Dac-ai şti unde să te duci.
Sau poate nu l-ai trece,
Pentru că înaintea lui
Ai o viaţă setată.
Setată pe ceva.
Te cauţi pe tine,
Te cauţi în cei din jur,
Îi cauţi pe ei în tine,
Îi cauţi pe ei în cei din jurul tău,
Şi ciudat,
Nu găseşti pe nimeni nicăieri.
Nici pe tine.
Şi în căutarea asta continuă
Te pomeneşti în faţa unui prag,
Care-ar trebui să "decidă" pentru tine.
Te uiţi în urmă,
Şi vezi cum tot trecutul tău
A fost şters cu buretele.
Parcă nici n-ai fi fost.
Degeaba te uiţi mirat,
Încercând să cuprinzi ceva cu privirea.
Căci cu inima nu mai poţi cuprinde nimic.
E totul alb,
Sau negru,
Sau ceaţă,
Sau abis.
Nu-ţi rămâne decât prezentul,
Sau viitorul.
Şi ce te faci când viitorul se bazează pe prezent?
Înseamnă că nu-l mai ai...
Nu poţi face viitorul,
Pentru că nu trăieşti prezentul,
Şi cum să trăieşti prezentul,
Când tu eşti într-un loc,
Singur,
Cu un prag de trecut?
Dacă mi-ar fi zis cineva cât de greu
Îmi va fi acum,
Aş fi renunţat de mult!
Aş fi renunţat la tot ce înseamnă drumul ăsta,
Pe care ajungi,
Fără să îţi dai seama cum,
La capătul căruia se află pragul,
Întrebându-te "Şi acum? Unde să merg?
Eu ce fac de-acum încolo?"
Şi în minte se învălmăşesc toate gândurile,
Atât de tare se îndeasă,
Încât simţi că o să-ţi crape capul
De atâtea întrebări
La care nu găseşti răspuns...
Le-ai găsit în cărţi,
Dar nu le-ai găsit în tine...
Şi pentru că trebuie să refuleze tot
Ce se întâmplă deasupra,
Totul se răsfrânge asupra ochilor...
Când vei vedea un om care plânge,
Să ştii că, de fapt,
Îşi lasă gândurile şi întrebările
Să iasă prin altă parte decât prin gură,
Să iasă sub altă formă decât vorbe...
Şi pentru că în spate totul e o ceaţă,
Iar în faţă este la fel,
Mă găsesc la prag,
Acel prag,
Acea vârstă,
În care singura întrebare îmi curge prin ochi,
Îmi iese prin pori,
Se luptă prin cap,
Şi m-a secat de puteri,
Încât m-aş curge,
M-aş prelinge,
M-aş face ceva,
Dar aş trece peste prag,
Probabil,
Şi nu pot trece cât încă mai curge întrebarea din mine:
"Şi acum?"

Umbre

E ca atunci când fugi,
Şi fugi,
Şi fugi,
Şi cu cât fugi mai tare,
Cu atât se îndepărtează mai mult de tine...
Şi dorinţa e atât de mare,
Încât o poţi transforma într-un ambalaj
Şi înfăşura pământul în ea,
Şi tot ţi-ar mai rămâne
Şi pentru alte planete.
Şi zilele trec,
Şi pe măsură ce dorinţa creşte,
Tu devii şi mai mic, şi mai mic,
Şi mai mic...
Şi nu mai ai picioare lungi,
Şi nu mai poţi prinde,
Şi începe să-ţi sfâşie inima,
Interiorul,
Şi îţi năruie tot în tine,
În jurul tău,
Pentru că tu ai vrut să fugi,
Să pleci,
Să-ţi cauţi sufletul,
Să-ţi cauţi experienţele,
Pentru că dorul din tine
Devenise atât de mistuitor...
Şi ştiu că nu există oameni,
Doar umbre care vorbesc,
Atunci când vor ele.
Şi fuga te ajută să găseşti
Inima pierdută,
Rănită de umbre,
De suflete,
De impresii
Şi de minciuni.
Şi durerile fizice
Îţi curg pe ambalajul dorinţei,
Făcând să te doară tot în interior,
Pentru că de acolo vine dorinţa...
Încrederea se plăteşte prea mult
Şi am s-o înlătur...
Fugi,
Fugi,
Fugi,
Nu te uita înapoi.
Nu există nimeni,
Nimeni,
Nimeni care să te ajute,
Pentru că nimeni nu îţi este prieten.
Nu există prieteni.
Nu există nimic.
Nu există lume,
Nu există oameni.
Sunt doar umbre,
Poţi trece printre ele,
Nu te opri la ele,
Şi nu te încrede,
Sunt doar umbre,
Doar umbre,
Aşa că fugi... departe...

Despărţiri

Ţi-a spus că va pleca
Dar ştiai că n-o va face.
Erai mult prea sigur că nu poate lăsa în urmă
Tot.
Pe tine.
Tu erai tot.
Şi totuşi, undeva, adânc,
Ştiai că poate fi vorba de puţin la sută.
Câte şanse ar fi fost
Să prindă ea potul cel mare,
Şi să te lase-n urmă,
Fără regret?
Avea prea multe... defecte,
Şi prea multe exigenţe în faţa-i,
Încât ştiai că va rămâne mereu aici,
Cu tine.
Şi-ai făcut-o să creadă
Că tu o laşi să plece,
Când tu ştiai că şanse nu există.
Şi clipa despărţirii s-ar fi apropiat
Inevitabil.
Despărţiri de idei,
De sentimente,
De iluzii şi multe, multe cuvinte nespuse.
Ai creat-o tu,
În mintea ta,
Atât de perfectă,
Încât n-o credeai în stare de nimic,
Deşi cunoşteai răutatea din ea.
Şi egoismul.
Dar nu şi sufletul...
Inima ei era ocupată de tine,
Dar nu-şi mai amintea exact
Ce sentimente sunt la mijloc.
A vrut să plece
Iar tu ai lăsat-o,
Pentru că ştiai că n-o va face.
Şi legea tuturor a funcţionat
Şi ea se pregătea să plece
Acolo unde sufletul ei era.
Şi ştii şi tu ce suflet avea.
Nu putea sta într-un loc prea mult timp,
Iar tu echivalaseşi plecatul de acasă.
Trebuia ceva nou,
O schimbare,
O nouă lume,
O nouă ea.
Şi nu putea obţine asta lângă tine.
N-ai tras-o înapoi,
Ci ai ţinut-o-n loc,
Iar ea trăieşte aventura!
Într-un final vei realiza
Că cel mai bun moment a fost ăsta :
S-o laşi să plece.
Dacă inima ei va mai bate în piept,
Se va întoarce la tine.
Pentru că tu i-ai dăruit iubirea.
Necondiţionat.

Nu mai există timp

Eu am timp liber.
Da, eu chiar am timp liber,
Am timp să mă ocup de pasiunile mele.
Am timp să citesc,
Am timp să scriu,
Am timp să admir.
Privelişti.
Oameni.
Momente.
Am timp să gândesc.
Am timp să fac ce vreau.
Dar ştii ce?
Nu am timp pentru tine.
Nu am timp să te salut,
Deşi mă întrebi mereu ce fac.
Nu înţelegi că nu am timp pentru tine?
Nu mă mai întreba nimic.
Nu am timp de tine,
Nu am timp să mă văd cu tine,
Nu am timp pentru altceva.
Nu am timp pentru tine.
Şi nu e ca şi cum nu am chef de tine,
Deşi uneori e şi asta.
Nu am timp de tine
Pentru că nu vreau să-mi fac timp pentru tine.
Nu eşti în nicio listă cu priorităţi,
Aşa că nu-ţi mai bate capul
În fiecare zi,
Să mă întrebi ce fac.
Ştiu, tu eşti una din acele persoane
Care întreabă asta pe oricine,
Deşi lista ta cu priorităţi e alta.
Eşti o persoană căreia îi pasă,
Dar eu nu pot să mă ascund după deget.
Îmi pasă, dar nu ştiu cât de mult,
Aşa că te anunţ
Că ăsta-i adevărul : am timp să citesc,
Am timp să vorbesc,
Am timp să ascult,
Dar nu să te ascult pe tine.
Nu am timp pentru tine.
...
Şi într-o zi îi vei simţi lipsa.
Şi într-o zi nu te va mai întreba ce faci.
Vei avea nevoie de acea persoană
Şi ei nu îi va mai păsa.
Nu va mai avea timp pentru tine.