Poate

A trecut timp
De atunci.
A trecut timp,
Şi eu tot amorţită sunt.
Ca un urs în hibernare,
Simţurile mele s-au oprit.
Sper că doar pentru un timp.
Altcineva a preluat controlul asupra mea.
Nu mai sunt om,
Nu mai gândesc.
Nu mai simt având o inimă în piept.
Cred că şi-a mutat şi ea locul,
În sala de mese,
La metrou,
Sau probabil în gară.
Acolo unde emoţiile încă există...
A trecut timp de când m-a ars inima
Pentru că am iubit prea mult,
Şi prea repede,
Sau dimpotrivă,
Prea puţin...
A trecut timp de când a bătut intens,
Şi s-a zbătut,
Vrând să scape din închisoarea corpului meu,
De parcă el ar fi ţinut-o captivă...
A trecut timp,
Şi totul s-a rărit,
Sau a început să dispară,
De parcă nu mai am dreptul
Să am acces la priviri
(Intense),
Zâmbete... cu subînţeles,
Cuvinte oprite la graniţa vieţii,
Care nu s-au mai născut pe buzele tale,
Sau ale mele,
Avortându-le.
Omorându-le pe interior,
În interior,
Eliminându-le existenţa...
A trecut timp
De când am privit,
Ultima oară,
Ceea ce tânjeam,
Cu inima minţii,
Fiindu-mi reprimat orice acces la emoţii.
Ca şi cum timpul meu a trecut,
S-a terminat visarea,
Iar acum sunt condamnată la zile
Fără tine.
Oricine ai fi tu.
Mi-e dor de priviri schimbate pe sub gene lungi,
Ca şi cum şi ele însele se lungesc
Pentru a ajunge la mine.
A trecut timp
De la ultima poezie a sufletului meu
Pentru că inima ar zvâcni
Dar n-are cui să îi arunce
Tot dorul ăla pentru tot şi toate,
Acumulat în multe absenţe,
Din ce în ce mai lungi şi mai dese...
A trecut timp,
Prea mult timp,
Şi prea tânără sunt
Pentru lupta asta.
Vreau un strop din tine,
Dacă îmi dai emoţii.
Vreau să vii aici,
Sub orice formă vrei tu.
Vreau să îmi răpeşti mecanismul
Care m-a înrobit,
Făcându-mă neom.
Nu ştiu cine eşti,
Cine vei fi,
A trecut timp
Şi vreau emoţii...

Căutare

Spuneam o poveste şi mi se părea
Că tresărea.
Nu aveam nimic special în a povesti,
Dar părea că eu inventasem totul.
Îi adânceam privirea,
Ştia că sunt bună la asta.
Ştiam şi eu.
Parcă se trezea la viaţă la fiecare tresărire,
De parcă adormise între pauzele mele lungi.
Aveam ochi buni,
Ştiam să caut în sufletul omului,
Chiar dacă părea că poate caut
Acul în carul cu fân.
Mereu îl găseam,
Ştiam unde să mă uit...
Mă opream din povestit
Atunci când eram dornică,
Iar,
Şi iar,
Să îi caut sufletul
În privire.
Nu mă păcălisem niciodată,
Şi de multe ori,
Preferam totuşi,
Să nu caut privirea nimănui,
Pentru că mi-ar fi expus,
Pe nepusă masă,
Ceva ce încerca să ascundă de ochii lumii.
Ochii tuturor.
Uitase că eu adânceam priviri,
Sub tresăriri întâmplate
În stadii de poveste.
Îmi expuneam mereu cartea,
Pentru că nu aveam nimic altceva de dat
La schimb.
Furam priviri,
Le adânceam,
Le fugăream până scoteam sufletul
La iveală.
Şi tresărea,
Din când în când,
De parcă eu eram cea în transă,
Căzută din cer.
Aveam darul ăsta:
Ştiam să ascult,
Pentru că sufletul povestea.
Nu erau invenţii,
Erau adevăruri.
Îi spusesem să mă ţină de mână,
Nu ştia că şi eu tresăream,
Povestind.
Nu-mi cunoşteam povestea sufletului,
Şi o aflam şi eu în acelaşi timp.
Aveam,
Poate,
Multe daruri,
Dar cel mai preţios dintre ele era acesta:
Nici eu nu ştiam povestea vieţii mele.

Scurgere

M-am pierdut de mult... în mine.
Printre zeci de mii de gânduri,
Trebuie să răscolesc trecutul.
Să mă aduc iar la lumină.
Să caut în adânc vechea eu.
Dar e prea greu.
Mult prea greu.
Și nu am nicio motivație s-o fac.
Nu mai știu nimic,
Și nici nu mai vreau.
Am uitat, voit, tot ce mă înconjoară.
Mi se pare că sunt obligată
La o viață anostă,
Fără ca măcar să vreau să intervin.
M-am săturat să intervin.
M-am săturat să vreau libertate,
Și să obțin,
În schimb,
Colivii și cuști
În care să îngrop tot.
Inclusiv pe mine.
Vreau să ajung departe,
Dar și gândul ăsta moare,
Căci nu e alimentat.
Am uitat și de ceilalți,
De când am uitat de mine.
Vreau să învăț,
Dar nu mai am stare.
Nu mai am putere.
Nu mai am imaginație.
Nu mai am idei.
S-au topit în cuștile
În care îmi fac veacul.
Am avut dorință,
Și pasiune.
Am avut universul la picioare,
Și eu i-am tras un șut.
Acum caut liniștea de dinainte de furtună.
Este aici.
Gata să se dezlănțuie.
Am să mor înainte.
Pe dinăuntru.
Oricum răscolitul în mine,
După mine,
E prea complicat.
Mi-ar trebui mai mult decât o viață de om
Să mă găsesc.
Vreau să fiu eu însămi
Clepsidra timpului meu.
Și nisipul se scurge,
Rămânând din ce în ce mai puțin...
Și mai puțin,
Mai puțin,
Foarte puțin,
... deloc...