Parte

Şi te trezeşti că îţi promiţi
Câte în lună şi-n stele.
Şi îţi pui speranţe în tine,
Doar pentru a te dezamăgi mai bine
La final.
Încerci să nu critici,
Dar o mai faci.
Încerci să nu cauţi,
Dar nu te abţii.
Încerci să-i pui capăt,
Şi nu îndrăzneşti.
Şi te trezeşti întrebându-te
Cine eşti.
Cine sunt eu?
Nu ştiu să răspund la întrebarea asta,
Aşa cum nu am ştiut să răspund
La toate întrebările pe care mi le puneai,
Imaginându-mi
Că întrebările vor fi destul de bune
Cât să ofere ele însele răspunsul.
Am încălcat promisiuni,
De fiecare dată,
Şi nu m-am oprit decât atunci
Când m-a durut pe mine.
Chiar dacă pe tine te durea de mult.
Şi am setea nespusă de vorbă,
Încât m-aş îngropa în vorbe,
În toate limbile,
În toate culturile.
Şi mi-am dorit atât de mult,
Încât labirintul ăsta e imens.
Şi nu ştiu dacă mai are rost să lupt,
Când lupta e în zadar.
Tocmai eu o ştiu,
Şi tocmai eu ştiu cum funcţionează.
Dar am rănit,
Şi poate acum îmi privesc
Răsplata.
O privesc în orice fel,
Dar nu mai am putere să fiu eu.
Am început să uit,
Aşa cum e normal,
Şi am nevoie de noi experienţe,
Care să definească, iar,
Eul din mine.
Cred că m-ai minţit,
Şi dacă ai făcut-o,
Atunci ai făcut bine.
Uitarea mă mănâncă,
Pierderea mă omoară,
Şi într-o zi
Nu mă mai voi trezi.
Ceva e aproape.