Călătorie

Aş lăsa în urmă tot,
Şi m-aş sui în trenul ăsta,
Care duce în nicăieri.
Aş lăsa în urmă tot,
Tot,
Şi aş face ceva ce nu am îndrăznit
De teamă,
De frică,
De deziluzii...
Aş lăsa în urmă o lume,
În care totul are limite,
Şi nimic nu are valoare,
În care iubirea este posibilă
Doar dacă o aşternem înainte pe hârtie,
Şi o delimităm,
În toate sensurile ei,
Îi facem contur,
Şi ne plasăm pe noi
În cercul ei.
Şi tot ce e dinafară,
Rămâne acolo,
Iar tot ce e înăuntru,
Se stinge,
Pentru că avem nevoie să ieşim din înăuntrul ei,
Dar noi ne-am fi trasat-o
Cu mult timp înainte,
Şi nu mai putem s-o îmbunătăţim,
Să-i adăugăm momente,
Curaj,
Şi o adevărată iubire...
Da, să-i acordăm iubirii şansa
Să fie o adevărată iubire...
Aş mai lăsa în urmă contradicţii,
Şi "nu-se-poate",
"Nu-e-normal-şi-corect",
Şi tot care delimitează,
La rându-i,
Interiorul,
Cât şi exteriorul,
Şi tot ce înconjoară.
Şi m-aş urca în trenul ăsta,
Şi aş uita de mine,
De oameni,
De iubire,
De tot,
Ca şi cum m-aş naşte din nou,
Dar de data asta,
Cu adevărat.
Şi m-aş urca în staţia "Nu-mi pasă"
Şi-aş călători aşa,
În neştire,
În neant,
În nicăieri,
Pentru o veşnicie,
Până mă voi fi săturat,
Vor fi trecut anii,
Şi iubirea nu va mai exista,
Şi adevărul va fi minciuna.
Şi m-aş urca,
Şi m-aş purta în el,
Ca aerul,
Lăsându-mă să plutesc,
Până când infinitul se va fi terminat.
Un lucru e clar,
Şi în realitatea de acum:
Nu există o aşa gară,
Cum nu există un asemenea tren.
Dar pot visa, aşa-i?