Când m-am decis s-o pornesc
Pe drumul ăsta,
Am făcut-o pentru că aşa am simţit.
Nu mi-a fost uşor.
Şi ştii de ce?
Nu pentru ce am început să gândesc şi să mănânc,
Ci pentru că celorlalţi
Le era atât de greu să înţeleagă
De ce fac asta.
Cum, aşa, dintr-o dată şi gata?!
Fără niciun motiv anume sau bine întemeiat?!
Mie mi s-a părut atât de extraordinar,
Descoperisem ceva care chiar era adevărat,
Am vrut să încep altfel,
Să fac o schimbare în bine,
Şi am spus mai departe tot.
Şi da, reacţia a fost alta, din păcate :
"Tu rămâi la ale tale, şi noi la ale noastre",
Cam aşa ar suna replica, pe buzele tuturor.
Au fost şi momente când mi-au dat dreptate,
Dar au zis-o doar într-o doară,
Şi-apoi au început să râdă.
La orice colţ de bârfă eu eram subiectul.
Am continuat de la început să fac presiuni,
Dar nu m-a luat nimeni în seamă.
Iar azi a fost râsul cel mai mare
Pe seama mea.
Aşa că am decis. Iar.
Mă voi opri aici.
Nu din ce fac,
Ci din ce spun.
Glasul meu va fi tăcut de-acum încolo.
Nu o să-mi mai pese.
E în zadar.
S-a terminat.
