Toate iau

Sper să nu te mai văd
În niciun vis,
Și mintea mea
Să nu mai facă referire la tine,
Mereu
Și oricând.
Sper să nu ne mai vedem,
Să nu mai cerem sufletelor
Să se caute unul pe altul,
În fond,
Nu mai bine e
Să uităm?
Sper să nu te caut în nimeni
Și să nu îți duc dorul deloc.
Vreau ca acum,
Să renunț ușor
La tine.
Și mă voi strădui
Să șterg tot,
Pentru că nu mai vreau,
Nu mai vreau urme de tine
Peste tot.
Ai lăsat urme chiar și în locuri
Ascunse privirii tale,
Și de care nici tu nu știi.
Și pentru ce?
Am să m-ascund,
Ca să nu mă găsești,
Căci altfel cum pot
Să stau drept
În fața hotărârii?
Acum,
În final de an,
Nu mai vreau nimic de la tine.
E prea mult
Și cât crezi că putem duce?
Pentru ce ne facem asta,
Când nu putem ține pasul?
Trebuia să ții pasul!
Am alergat prea tare,
Sau tu ai mers
Mult prea încet.
Nu mai vreau nimic,
Nimic din ceea ce
Tu
Și eu
Am împărtășit.
Pentru că n-am avut
Și nu putem avea
Decât scăpări
Din rutină.
Sau știi și tu
Ce anume.
Eu am să plec,
Nu mă urma,
Căci anul nou e despre mine,
Nu despre tine.
Nu despre noi,
Deși "noi" nu există.
Am să-mi feresc privirea,
Iar tu să uiți
Că mai exist.
Acesta este sfârșitul.
Fără anunț în prealabil.
Fără notificare.
Am decis de atât de mult
Că iarna nu e pe placul meu.
Iar iarna am avut totul.
Am să privesc,
Din depărtare,
Cum ninge încet.
E întuneric afară,
Ce bine!
Așa sunt la fel ca  toți ceilalți...

Erou

De ce uităm?
Acumulăm prea multe
În suflet,
Așa-i?
Și unde,
Și cât să încapă
Tot ce inima vrea,
Și mintea cere?
Uităm,
Ca mai apoi
Tot ce am acumulat
În tot acest timp
Să se transforme în amintiri,
Amintiri care poate dor,
Și care răscolesc
Întreg universul tău...
Se spune că timpul
Le rezolvă pe toate,
Și că în orice impas,
Doar timpul vindecă
Răni.
Eu zic că uitarea vindecă,
Pentru că timpul trece
Sau nu trece,
Dar uitarea ajută
Cu adevărat.
Degeaba a trecut o veșnicie,
Dacă tu porți în suflet
Dureri.
Și viața,
Mereu îngreunează situațiile
Dificile.
Uităm atât de repede
Ceea ce e frumos,
Ca să ne luptăm
Cu rănile,
Oricât de adânci.
Ar trebui să învinuim uitarea,
Pentru că nu ne ajută cu nimic
Venind atât de târziu...
Și mi se pare
Că cel mai frumos
Ar fi să uităm mereu.
Deși uitarea nu va fi
Niciodată
Veșnică.
Uităm acum,
Uităm peste o oră,
Uităm ce am făcut ieri.
Și dacă am căuta să ne amintim,
Să reluăm firul,
Cu siguranță ne-am aduce aminte.
Mai ușor dacă s-a întâmplat mai recent,
Mai greu dacă s-a întâmplat
Acum ceva timp.
Și amintiri avem,
Mereu,
Înmagazinate în toate colțurile minții.
Deci nu uităm niciodată până la capăt.
Așa că eu propun,
Mai degrabă,
Să uităm.
Să uităm cât mai mult cu putință,
Ca să avem momente de fericire
Mai dese.
Dacă uit că astăzi
Te-am avut o clipă,
Mâine voi vrea din nou să te am,
Uitând că și azi te-am avut deja.
Și azi am fost fericită,
De ce să nu fiu și mâine?
Dacă uit,
Mintea nu mă va mai mustra,
Și o vom lua de la capăt,
Iar și iar,
(Re)Trăind mereu momente...
Îmi doresc să deținem
Un buton,
Prin care să uităm
Tot ce e rău,
Iar din momentele acelea
Să nu ne rămână nici amintiri,
Nici imagini,
Nici nimic.
Iar când trăim ceva frumos,
Să ne bucurăm de fericire,
Apoi să uităm că am fost fericiți,
Pentru a ne da,
Iarăși,
Dreptul la fericire...
Dar noi suntem oameni,
Și fiecare își scrie povestea.
Și de darul uitării
Doar unii se pot bucura mai des
Și mai intens.
Vreau să uit bucuriile de azi,
Ca mâine să am iar
Dreptul la fericire...