Viaţă nouă

Am să las în urmă
Tot.
Şi tot ce este în viaţa mea acum
Va fi trecut.
Am să las în urmă
Nelinişti,
Regrete,
Tristeţi,
Călătorii cu tine,
Trădări,
Vise,
Dorinţe,
Vorbe care nu s-au spus
Pentru că n-am avut curaj...
Dezvăluiri pe care nu le-am făcut,
Pentru că nu am îndrăznit,
Am avut temeri,
Şi frici,
Şi orgoliu,
Şi limite.
A venit timpul să plec,
Să las în urmă tot.
Să las în urmă idei,
Să las în urmă o viaţă,
O viaţă cu tine,
O viaţă cu ei.
O viaţă de până acum.
A venit timpul să las în urmă
Şi cultura,
Şi limba,
Şi societatea,
Şi oamenii,
Şi prietenii,
Şi cunoştinţele,
Şi tot trecutul.
Acum e timpul pentru prezent,
Iar în prezent nimic
Nu include nimic.
Nu te mai am
(Te-am avut?),
Nu mai deţin,
Nu am nimic
Şi totuşi am totul.
A venit timpul să las iubirea să se scurgă,
Aşa cum se scurge timpul
În clepsidra spaţiului din univers.
Încet, dar sigur.
Am să las iubirea,
De tine,
Să prindă praf
Pe rafturile minţii
Unde o voi depozita
O vreme-ndelungată
De-acum încolo.
A venit timpul să renunţ la relaţii,
La oameni,
La toţi.
A venit timpul acum,
În acest moment,
Când prioritatea mea e alta.
A venit timpul să mă descopăr,
Chiar dacă asta înseamnă
Că trebuie să mă uit pe mine,
Cine am fost,
Pe tine,
Pe ei.
Acum scriu alt prezent,
Prezentul de acum,
Nu trecutul de ieri.
E trist şi minunat de frumos în acelaşi timp.
Dicotomie.
Depinde de care parte te găseşti
În prezentul meu.
Ghici de care parte sunt eu...

Alei

Că voiam schimbări
Era normal.
Că voiam altceva,
Era, iarăși, normal.
Dar voiam ca eu să am ultima decizie,
Și ultima decizie mi-a fost luată.
Bucuria ta
Exprima îngrijorarea mea,
Și parcă erau o împletire
A două opusuri.
Noi.
Tu și eu.
Eu și ea.
Ea și tu.
La mijloc era mereu cineva,
De parcă noi căutam dinadins mijlocul!
Trebuia un nou început,
Sau un capăt se termina,
Și începea altul,
La următoarea întâlnire?
Le adunasem,
Și le ținusem,
Așa cum ținusem piept
La tot urâtul.
Frumosul era prea în urmă,
Sau frumosul erai tu,
Admiţând asta
Cu fiecare ocazie.
Intrasem prea mult în tine,
Și prea mult în ea,
Și mijlocul ăsta era liantul,
Și tot ceea ce ne rupea,
Stricând,
Toate clipele numărate,
De parcă noi mutam filele din calendar.
Nu mai eram la fel,
Și totuși încercam să găsim ceva
Să ne lege,
Ca să nu uităm de noi,
Când sfârșitul era aproape.
Trădarea sentimentelor
Dovedea,
În final,
Că suntem oameni,
Și că ne doream,
Aceleași lucruri,
Într-un mod diferit.
Tu mai mult ca mine,
Și eu mai mult ca oricând.
Un nou început trebuia să ne sperie,
Și sila unui alt sfârșit
Să ne facă să ne oprim.
Dar aveam un mijloc,
Aveam un gând
Și rareori ne aveam pe noi.
Îi aparţinusem ei,
Și toate secretele le păstra ea,
Deși toată lumea vorbea despre ele.
Și acceptam,
Priviri umile,
Pentru că tu voiai din suflet
Ca eu să rămân.
Și am rămas.
Sus,
Unde vedeam amândoi cerul aproape,
Și toată lumea dimprejur
Ne știa povestea.