Necesitate

Mă obişnuisem să vorbesc despre ei
Căci îi aveam în gând,
Deşi gândul e creator,
Nu ştiu ce aş fi putut crea.
Trebuia să vorbesc despre iubire,
Şi despre tot ce-i frumos,
Şi cum te înalţă,
Dar eu nu o simţeam pe deplin.
Trebuia să o uit,
Ca să o pot avea din nou,
Ca să o apreciez,
Ca să o vreau,
Ca să o aleg
Şi s-o am.
Dar nu aveam stare,
Nu aveam stare de nimic,
Mă săturasem de atâtea alegeri,
Când se presupunea că alesesem cândva...
Nu voiam nimic,
Şi totuşi primeam păreri,
De parcă trebuia să fiu mereu
De partea cealaltă.
De partea cui?
Care parte?
Şi am avut două direcţii,
Şi eu am ales calea de mijloc.
Aşa am vrut,
Aşa am crezut că e cel mai bine.
Nu încerca să înţelegi,
Nu vei ajunge nicăieri.
Nu voiam să-ţi spun doar tristeţi,
Şi să te mint pe alocuri
Cum că iubesc intens,
Că am dorinţe,
Am nebunii,
Am nimic...
Şi când îţi spun că am pierdut ceva,
Nu sunt nebună.
Uită-te-n urmă,
Şi ai să vezi
Că te-am pierdut,
După ce te voi fi căutat un timp
Cu mintea,
Deşi ea îmi impusese limite.
Dacă eşti aici,
Ai fi într-adevăr,
Dar nu eşti,
Nu te aştepta să-ţi spun poveşti frumoase
Care nu se întâmplă
Pentru că nu se întâmplă!
Nu sunt dependentă de tine,
Ci de mine,
De locul ăsta,
De mintea asta.
Dă-mi un timp să-mi revin,
Dacă trebuie să-mi revin,
Şi dă-mi spaţiu
Să respir aerul răsfirat de mult
Din cauza limitării.
Am nevoie de mine,
Lasă-mă să mă iubesc pe mine,
Pentru că tot încep să uit...