Asemănare

Totul avea un sens,
Dar nici eu,
Nici ea,
Nu-l vedeam.
Doar el ştiuse,
De la început,
Unde ar fi dus toate astea.
Eu făceam pe inocenta.
Eram.
Ştiam ce urmărea,
Căci mintea se maturizase,
Dar speram,
În adâncul meu,
Că mintea va fi păcălită de el,
Şi că se va dovedi finalul
Pe care l-aş fi vrut.
Pe care l-am fi vrut amândouă.
Au trebuit greşeli,
Ca să învăţăm,
Dar ce greşeli
Şi ce anume să învăţăm?
Sunt eu prea naivă,
Am înţeles-o.
Îmi asum lucrul ăsta,
Păcat că şi ea
A trebuit să-şi asume riscul.
Şi... şi l-a asumat.
Intuiţia mea ar fi avut dreptate,
Dar nu ştiu dacă am ascultat-o,
O clipă.
Când primeşti semne,
Ar trebui să iei în considerare,
Nu?
Semăna prea mult cu el,
Încât să mă bazez pe adevăr.
Credeam că ştiam adevărul,
Dar l-a aflat ea,
Într-un mod atât de dureros.
Din păcate...
Dac-ar fi existat
Mai multă băgare de seamă,
Lucrurile ar fi fost altele.
Şi el ar fi fost altul.
Şi nu judec,
Căci fiecare face propriile alegeri.
Ne-am aflat şi eu,
Şi ea,
Şi el,
În locul nepotrivit,
În momentul nepotrivit.
Am avut fiecare din noi
Partea de vină.
Vina o împărţim în trei,
Deşi mie mi s-ar fi cuvenit o mare parte,
Căci eu eram legătura...
Şi la final,
După toate astea,
Fiecare are colţul lui
Unde să se retragă.
A mers de la început prost.
Pentru c-au fost minciuni
Sub pretextul cuvintelor frumoase.
Deşi ştiam unde-i minciuna...
Trebuia să mă caut pe mine,
În mine,
Şi să ascult orice mi-ar fi sugerat.
Acum sunt doar lacrimi,
Regrete,
Mâhniri
Şi păreri de rău.
Şi dureri.
Ca să o merit din plin.
Mi-am cerut iertare,
Dar faptu-i consumat.
Mult prea consumat
Pentru realitatea asta.
Şi am avut încredere,
Şi ai trădat-o.