Linişte

Ai auzit cuvintele care tac?
Le-am înşirat pe hârtie,
Şi le-am dat o nouă şansă,
Pentru a-ţi demonstra că totul e trecător.
Au fost vorbe ţinute-n frâu,
Şi gânduri zise,
Pentru că acopereau cuvintele tale...
Le-am ţinut în mine,
Le-am agitat,
Le-am limitat,
Încât,
Într-un final,
Au refuzat să mai aibă glas,
Şi au decis să tacă...
Şi au rămas aşa,
Tăcute,
Misterioase,
Plânse,
Aşa cum greşelile le agăţ în cui
Pe uşa de îndoieli şi fapte
Mai puţin... potrivite...
Şi nu am vrut decât
O vorbă,
Deşi mă gândisem la ea,
Şi la tine,
Ca la un scop final.
Şi-am spus,
Şi lucrurile au fost decise.
Trebuia să tac,
Şi să ascult versurile
Pe care le fredonai
În dimineţile când ţi-era dor...
Sunt dimineţi acum
Când soarele acoperă ceea ce trebuia
Să fie acoperit
De cuvintele care tac...
Unde le-ai ascuns,
Şi de ce le-ai ascuns,
Când eu am vrut adevărul pentru voi?
De ce le-ai lăsat captive
Pe hârtia mea,
Ştiind că nu am vrut decât
Să vă ajut pe amândoi?
De ce ai lăsat clipa ei
Să compromită un univers nou,
Din care ne hrăneam toţi?
Nu asta căutai?
Nu ea era răspunsul?
De ce ai topit glasul
Care n-a apucat să-ţi spună
Cuvintele?
Nu-i nimic.
Totul e trecător.
La rând stau alţii
Care aşteaptă să audă cuvintele care tac.