Aluzii la nou

M-a întrebat dacă-mi asum riscul,
Şi nu ştiam ce să-i răspund.
Depinde de joc.
Şi mă întrebase dacă îmi place
Să mă joc.
Fiecare joc are farmecul lui.
Ştiu.
Îi înţelegi sensul,
Uneori,
Doar după ce-l joci.
Şi dacă mă săturasem de rutină,
Sunt vinovată că am vrut
Să mă joc?
Aş putea să scriu o carte
Despre tot farmecul lui,
Dar mai bine,
Hai să-l descoperim altfel,
Nu prin cuvinte,
Nu?
Mi-aş asuma riscuri,
M-aş juca jocuri noi,
Doar pentru că tu m-ai provoca.
Şi poate că am nevoie
Să-mi spui clar şi precis
Că vrei să ne jucăm.
Nu,
Nu ne jucăm cu focul,
Deşi prin jocuri periculoase
Am aflat nemurirea.
Mi-e dor de atât de multe jocuri,
Încât tocmai ăsta e paradoxul,
Că n-aş mai juca niciunul...
Cum ar fi să-ţi citesc gândurile
Şi să aflu la ce joc
Tânjeşti tu?
Care-i întâmplarea
De-a apărea
Fix atunci când lacrimile
Secau
După atâta joc cu dorul?
Care-i logica,
Când jocul n-are niciuna?
Care-i dorinţa ta?
Cum să-mi asum,
Şi ce anume,
Când însăşi riscul
Pare un joc pierdut
Din alte lumi apuse,
Când farmecul lui erai chiar tu,
Şi mă jucam pe la uşi,
Descoperind sublimul?
N-am să mă mai uit în urmă,
Fiecare joacă ce şi-a ales,
Şi ştiu că jocul meu cel nou
Te va include,
La un moment dat,
Pe tărâmul îndoielii.
Te vei îndoi de mine,
Când voi accepta
Să joc ce nu-mi stă în caracter?