miercuri, 23 august 2017

Armistițiu

Din clipă în clipă
Aștepți să...
Ce aștepți, și de ce lași
În mâinile lor
Soarta ta?
Rezultatele nu sunt aceleași,
Iar dezamăgirile apar,
Rând pe rând,
Cu fiecare minut ce trece.
Când se va termina,
Și când toate vor începe?
Câte cuvinte cu subînțeles
Să redai,
Să agăți
Cu cârligele
Pe sârma conversației,
Poate, poate?
Cine nu e sătul de minciuni,
Sau de așteptări atât de lungi?
Lasă inima la locul ei,
Căci locul ei nu e nici în gât,
Nici în stomac.
Evităm fericiri
Sau dezamăgiri și mai mari?
Mintea zboară,
Țese.
Cred că rolul ei e de a țese
Scenarii,
Iar inima să lupte pentru ele.
De când inima și mintea au făcut casă bună
Împreună?
Cum ar fi să nu aștepți,
Și să primești totul de-a gata?
Inima va pleca la plimbare,
Să caute fericiri ale altora,
Să se bucure și ea de ceva.
Pulsul crește,
Capcanele minții au pânzele lor,
Totul e pregătit să atace
La cea mai mică sclipire.
Și așteptarea omoară,
Dar totul e pe poziții:
Va fi sau nu va fi?
Să speri sau să renunți,
Să alergi cu lacrimile pe obraz,
Să mori încet,
Totul să se sfârșească
Și tu o dată cu ele,
Să rămâi gol,
Cu ochii nemișcaţi,
De parcă vrei să prinzi fix clipa aceea?
De ce căutăm scuze,
Când știm adevărul,
Dar nu îl spunem?
A trecut timpul,
Iarba e gri,
Ca și imaginea din minte.
Totul își dă stingerea,
Se retrage,
Se ascunde,
Pe o altă planetă.
Rămân mereu două posibilități:
A te preda în fața lor,
Sau a lupta împotriva lor.
De ce alegem să ne dezamăgim,
Când știm răspunsul de la început?
Intuiția nu minte.
Doar mintea și inima
Ne bulversează simțurile.
Să așteptăm,
Să privim,
Să întrebăm,
Să facem ceva.
Ce spală întotdeauna
Și murdăria,
Și sângele,
Și sufletul pătat?
Răzbunarea.
Sau apa.
Sau mintea înseși.
Să nu îndrăznești nimic!
De astăzi mă curăț de tine
Prin toate modurile.
Acum așteaptă-mă tu să mă întorc...