Deşert

Îţi spusesem tot,

Aşa cum o făceam de fiecare dată.

Îmi pusesem "sufletul pe tavă"

Şi m-aşteptam să fii acolo,

Să mă asculţi,

Aşa cum o făceai mereu...

Doar tu ştiai să mă calmezi

După o zi nebună

În care mintea mea cerea

Tot ce inima cerea,

Şi nimic înţeles,

Şi nimic concret...

Mă voiam pe mine,

Aşa cum eram,

Căci doar tu aveai puterea să mă faci să fiu eu,

Doar tu mă ştiai

Cum eram eu,

Doar tu ai intrat în toate ascunzişurile din mine,

În  fiecare celulă a corpului meu,

A sufletului...

Mă voiam pe mine

Aşa cum mă expuneam lor,

Celor care aveau urechi să audă,
Celor care aveau ochi să citească,

Aşa cum sunt eu şi cum mi-e gândul...

Îţi dăruisem totul,

Pentru o clipă,

Şi tot pentru clipa aceea

Ai renunţat la tot,

Atunci când aveam cea mai mare nevoie...

Te-am pierdut,

Exact după acel moment,

Exact atunci când spusesem tot,

Declarasem tot,

Dezvăluisem tot,

Şi mă ştiai şi mai bine,

Şi mai mult ca oricând...

Şi ai plecat,

Şi te-am pierdut,

Şi te-am pierdut!...

Ah!!

Şi te-am pierdut,

Şi te-am pierdut,

Şi te-am pierdut,

Şi te-am căutat...

Te-am căutat,

Te-am căutat!

Te-am căutat până la lacrimi,

În speranţa că te retrăseseşi în mine,

Sau într-o oarecare parte ascunsă

De privirile mele înceţoşate...

Te-am pierdut pe veşnicie...

...

Ai revenit,

După un timp,

Dar nu mai erai acelaşi,

Nu mai erai parte din mine...

Iar ceea ce dezvăluisem

Nu se mai afla în tine.

Ca şi cum nici nu ţi-aş fi spus,

Ca şi cum nu fusese nicicând acolo nimic,

Niciun cuvânt,

Nici urmă de mine...

Poate că vrusesem prea mult de la tine,

Şi îmi pusesem atât de multe speranţe...

…

E ca în viaţă, aşa-i?

Am pierdut pentru totdeauna acea parte din mine,

Te-am pierdut pentru totdeauna...