luni, 25 iunie 2018

Parte

Uit să respir,
De parcă n-ar fi nici vital
Și nici mecanic.
Inima s-a obișnuit să aibă alt ritm,
De parcă nu se hrănește cu aer.
Nu știu cu ce se hrănește,
Dar o aud,
Adesea,
Așteptând o dată cu mine,
Cu sufletul la gură.
Nu știu ce anume mă omoară,
Dar până și gândurile nu-și au loc,
Uneori,
În minte.
Sau în mine.
E o așteptare,
Și așteptarea asta pune totul pe stop.
Inclusiv respirația...
Din când în când mă trezesc,
Și inima o ia la sănătoasa.
"Unde fugi așa de nebună!?"
Și culmea, nu ea e cea nebună, ci eu...
Ceva nu dispare nici când închid ochii,
Nici când adorm.
Și nu e nimic,
Și totuși este,
Este ceva,
Ce-mi fură momente,
Respirații,
Hrănindu-se cu nu știu care parte
Din mine.
Sunt perfect conștientă
Și timpul se oprește-n loc
De fiecare dată.
La vârsta asta totul se simte mai intens,
Sau am ajuns eu la un alt nivel?
Poate că nu respir aer,
Și inima așteaptă,
Liniștită,
Să o trezesc la simțuri.
Și nu știu dacă
Mai merită efortul.
Când tot ce am și ce nu am,
Când tot ce simt și ce nu simt
Au legătură doar cu tine.
Iar tu...