Extrem

Îmi spunea că e un joc periculos,
Şi o ştiam şi eu.
Dar era doar un joc,
Plin de seducţie,
De putere,
De pasiuni,
Aşa că era de la sine înţeles
Că e periculos.
Dar cui îi păsa?
Niciunuia.
Amândoi voiam să jucăm jocul ăsta,
Chiar dacă era şi ea la mijloc.
Şi el.
În fond,
Nu asta ne făcea să mergem înainte?
Am fi putut să-l jucăm şi-n trei, şi-n patru,
Atât de intens,
Încât să ne alegem toţi
Cu sufletele rănite,
Şi lipsite de vlagă,
Ca după un efort imens
La adresa privirilor.
Priviri care ne îndreptau către locuri
Unde mâinile ajungeau...
Subînţelesuri numai de noi ştiute,
Şi totuşi ştiute mai puţin de noi,
Şi mai mult de ei...
Nu cunoaşteam
Aşa cum ştia ea toată povestea,
Dar îmi plăcea să cred că eu scriu jocul.
Cu ei.
Despre ei.
Despre noi.
L-aş fi jucat din plictiseală,
Căci curiozitatea îmi murise de mult,
O dată cu primul joc nebunesc
Care mă schimbase în interior,
Şi modul de gândire,
Şi principiile,
Şi tot ce aveam eu ca şi morală.
Nu a fost etic
Dar ce-ar fi fost dacă toată lumea
Ar fi aflat de joc?
De toate jocurile?
De toate jocurile tale sau ale mele?
Asta îl făcea mai puţin atrăgător,
Sau îl făcea moral,
Pentru că adevărurile erau agăţate-n cui,
Ca halatele pufoase
Care sunt în stare să ascundă defecte?
Jocul era periculos
Pentru că aşa-mi zicea
Şi pentru că aşa credeam şi eu,
Doar fiindcă tu ai fi crezut asta.
Şi el.
Dar viaţa nu se rezumă,
În final,
Doar la jocuri?
Viaţa e periculoasă,
Nu aşa-mi spuneai deunăzi?