marți, 7 octombrie 2014

Revenire

Făcusem destule,
Gândisem destule.
Dar un lucru nu îl făcusem.
Îmi doream să uit totul.
Orice amintire cu tine,
Orice minut din viaţă pe care mi l-ai luat,
Când nici măcar nu vrusesem
Să ţi le dau.
Dar le-ai luat tu şi fără să îmi ceri voie,
Aşa cum îmi luai acum minute de tăcere,
De parcă tu îmi vindeai mie timpul meu.
Când ajunsesem la un asemenea târg?
Cum?
Şi nu, nu regretam.
Nu aveam ce să regret.
Ce acţiuni?
Alea care nu s-au întâmplat?
Amintirile,
În schimb,
Erau pe bandă rulantă în capul meu.
Erau doar câteva,
Dar se repetau la nesfârșit,
Ca şi cum nu mai eram capabilă de alte memorii.
Ah, da,
Uitasem,
Că tu îmi vindeai mie tocmai timpul meu,
Presărat cu multă tăcere,
Ca atunci când pui sare pe o roşie.
Sau pe o rană...
Nu puteam să renunţ,
Dar cerusem uitării să te urmeze în mintea mea,
Şi să şteargă orice urmă de tine,
Ca şi cum nu ai fost acolo,
Ca şi cum existenţa ta nu-mi era cunoscută.
Şi nu ştiu dacă m-am făcut înţeleasă,
Dar cine erai tu să îmi prezinţi mie tăcerea
În tot calmul ei?
Nu erai la orice pas,
Dar se întâmpla cumva ca în tot labirintul
Să te găsesc.
Pentru că mintea mea nu putea sta potolită.
Şi eu îi ceream ei să înceteze,
Dar toate trebuiau să plece de undeva.
Într-o direcţie anume.
Spusesem tot,
Şi opunerea ta era răspunsul.
Ştiai să te opui... prin tăcere...
Ai fost ciudat,
Atât de ciudat
Încât te-am înţeles pe deplin.
Ştiam cum "joci"
Şi de ce.
Eu îmi doream să uit,
Atât de tare...
Dar ştii ce se spune despre valuri, nu?
...
Şi eu sunt la fel ca ele.