Intens

Eşti un copil,
Deşi vârsta ta dovedeşte contrariul.
Uneori mi se pare că te-am văzut
Crescând
Şi de cele mai multe ori
Te-am văzut iubind.
Fără limite.
Şi poate partea asta îmi plăcuse cel mai mult,
Deşi acum situaţia e alta.
Da,
Sigur te-am văzut crescând,
Sub ochii mei,
Atunci când eram atentă.
Şi ţi-am văzut fiorii
Pe care-i transmiteai mai departe.
Căci puteam să-i văd.
Să-i simt...
Ai ales calea asta,
Gândindu-te în prealabil,
Şi ai făcut asta
Fără să mai întrebi dacă se poate.
Ai gândit,
Dar n-ai gândit-o.
Ai lăsat-o să te învăluie,
Deşi ea revenea,
La tine,
Cu aceeaşi uşurinţă
Cu care o făcuse şi prima oară.
Şi ai lăsat-o,
Să crească atât de mult,
Încât şi tu
Ai crescut.
Inevitabil.
Ţi-am văzut ochii de atât de multe ori,
Ţi-am văzut privirea,
Ţi-am zărit sufletul,
Şi încă mă întreb mereu:
Până când?
Până când o vei face,
Deşi viitorul tău e puţin cam incert?
Ce oare ţi-a făcut,
De o răsplăteşti
Cu o asemenea intensitate?
Tu nu ai limite,
Şi am impresia că eşti un copil
Care n-a fost învăţat ce-i răul.
Încă.
Ţi-a cerut multe,
Şi ţi-a dat iubire.
Dar a vrut libertate,
Căci libertatea îţi seamănă
Până la un anumit punct.
Ţi-a spus de atâtea ori
Că ce faci tu e în zadar:
Mereu vei rămâne incomplet,
Căci ea nu poate ajunge la acelaşi nivel
Cu al tău.
A preferat să te facă independent,
Nu dependent.
De ea.
Şi i-a răspuns copilul din tine.
I-a spus s-o lase s-o iubească
În felul lui.
În felul tău.
Şi la tine totul e dus la sublim.
A avut noroc.
Cu tine.
Dar tu...