Căutare

Ştia că e în fiecare cuvânt,
Şi totuşi vorbea la trecut,
Ca şi cum prezentul nu trebuia menţionat
În preajma lui.
Uitase de mult să-i mai spună ceva,
Obişnuindu-se să-l citească
Prin câte-o carte.
Ştia că putea să-i ceară s-o asculte,
Dar ea nu mai cerea asta.
Uitase.
Uitase să-i mulţumească
Pentru tot ceea ce primea
De-a gata.
Ştia că avea putere,
Doar el i-o dăduse.
Şi îi plăcea aşa de mult,
Încât transforma oamenii
În păpuşi.
Şi oamenii simţeau asta,
Şi când îşi reveneau,
O numeau ciudată.
Îi spuneau uneori că pare că a venit
Din altă lume,
Dar ea nu pleca urechea la toate vorbele.
Îl avea acolo,
Şi ştia că poate stârni controverse,
Pentru stilul puţin aiurea
Pe care-l afişa.
Şi nu era nimic de ascuns,
Şi totuşi insista să uite,
Ca şi cum uitarea
Îi dădea noi şanse să se descopere.
Uitase toate motivele,
Ideile,
Şi mai ales,
Persoanele,
Şi i se păru că le cunoscu pe toate
Într-o altă viaţă.
Toate erau atât de departe de ea.
Până şi el,
Cu care obişnuia să vorbească adesea,
În drumul spre muncă,
Seara,
Şi mai mult când era mai mică.
O urma,
O privea,
Şi ea uita.
Şi uita mereu,
De parcă doar din asta s-ar fi compus viaţa :
Din uitare şi uitare.
Şi amintiri îndepărtate.
Dar ştia că are putere,
Şi totul se întâmplase,
În altă lume.
În lumea de acum
Nu era nimeni şi nimic.
Nici măcar aer.
Şi ea nu respira aer,
Ci altceva mult mai profund.
Încerca ceva nou.