duminică, 30 iunie 2013

Poate nu există

Nu.
Nu mă încadrez în categoria
"Am făcut într-o lună cât alţii în zece".
De fapt, sunt din categoria a doua
"Am făcut în zece luni cât alţii fac într-o lună"...
Rutina s-a aşternut, mereu acelaşi program, acelaşi, acelaşi...
Simt cum trece timpul pe lângă mine,
Şi uneori mă trezesc cu impresia că e miercuri,
Deşi miercuri a trecut de mult...
Uneori cred că am venit de pe altă planetă,
Noroc că există lume care mă trezeşte la realitate...
Şi da, uneori mă gândesc că ăsta-i visul urât,
Şi aştept să mă trezesc,
Alteori ştiu că asta-i realitatea,
Şi visez departe, departe, atât de departe,
Că nici gândul nu mă mai ajunge.
Dar nu mă plâng,
Îţi spun ce simt.
Da, aş vrea să schimb ceva,
Cine nu vrea?
Dar e bine când ştii că toate sunt la locul lor,
Şi sunt acolo unde le laşi,
Neatinse.
Adică, te poţi întoarce mereu de unde ai plecat.
De unde ai plecat dimineaţa.
Sau către...  unde ai plecat dimineaţa.
Şi unde te întorci.
Seara, dimineaţa, nu mai contează.
Dar visul ăsta de a zbura oricând,
Atunci când închid ochii,
Există.
E adevărat,
Cu cât cunoşti mai multe, cu atât vrei să ştii şi mai multe.
Nu era mai bine dacă rămâneam o neştiutoare,
O ignorantă,
Şi nu aveam setea asta de a cunoaşte şi a şti tot?
Chiar cred că era mai bine...
Nu-mi mai chinuiam nici mintea,
Nici sufletul,
Nici inima,
Cu dorinţe pe care nu le pot îndeplini niciodată,
Cu locuri pe care poate le voi vizita în vreo altă viaţă,
În caz că am mai multe...
Sigur, sigur: nu m-am născut la timpul potrivit,
Şi nici în locul potrivit.
Dacă închid ochii,
Mă nasc în vreo insulă îndepărtată,
Într-un ocean imens,
Având o viaţă minunată
Şi un job ideal?

vineri, 28 iunie 2013

Iar şi iar

Timpul a trecut,
Toate s-au uitat,
Dar tu tânjeşti după acel ceva,
Acel sentiment de dorinţă, amestecat cu vină,
Şi cu regrete şi pasiuni...
Lasă mersul firesc al lucrurilor,
Opreşte-te aici!
Ţie ţi-e dor,
Dar nici tu nu ştii exact de ce anume :
Ţi-e dor de persoana în sine,
Sau de presiunea apăsătoare
A unor sentimente amestecate?
Nu-i mai căuta pozele,
Nu-ţi mai închipui nimic,
Imaginile sunt doar în mintea ta...
În viaţa ta s-a aşternut liniştea,
Nu poţi trăi cu ea??!!
Vrei cu tot dinadinsul să începi iar,
Să cauţi, să urmăreşti,
Să-i arăţi persoanei în cauză că eşti pe urmele ei...
Cred că am înţeles : uneori te poţi îndrăgosti şi la comandă...
Ai transformat sentimentul după propriul tău scop,
Şi dacă tu vrei să te îndrăgosteşti,
Atunci aşa va fi...
Dorul ăla nebun, sau plictiseala,
Sau amalgamul de suflete rătăcite,
Sau toate adunate, sau...
Azi am decis să mă îndrăgostesc.
Iar.
De ce?
Nici eu nu ştiu...
Şi totuşi...
Cineva îmi urlă-n ureche :
"Nu te îndrăgosti dacă nu e cazul!!..."

marți, 18 iunie 2013

Propunere pentru o viaţă uşoară

Aş vrea să scriu atât de multe,
Am atât de multe nemulţumiri...
Cine mă ascultă?
Nimeni.
Cine mă-nţelege?
Cine mă ascultă.
Nu înţeleg, astăzi nu vreau să înţeleg!!
Nu înţeleg cum am ajuns până aici,
În starea asta,
În care mă uit în urmă şi zic:
Mda, nu am realizat nimic!
Ce îmi doresc?
Ceva!
Ce îmi doream...
Mai are rost?
Fiecare cu destinul lui,
Dar vreau şi eu uneori să mă împiedic,
Să cad,
Şi să mă trezesc
Alta.
Sau nu alta,
Ci cu un alt destin,
Şi cu o viaţă mai bună!
Vreau o viaţă în care să nu-mi fac griji
Pentru ziua de mâine,
În care nu-mi scotocesc toate buzunarele,
De la toate hainele,
Doar, doar mai găsesc rătăcit vreun ban
Lăsat uitat cu misiunea salvatoare
De-a mă scoate din impas.
Nu înţeleg!
Unde mai trebuie să bat?!
Ce uşă trebuie să dobor,
Ca să am măcar o mică parte din ce-mi doresc?
Cum ar fi să nu duc lipsă de nimic,
Şi să fiu răsplătită pe măsura muncii şi efortului depus?
Cum e acea viaţă?
Nu înţeleg de ce unii din noi
Ne-am zbătut atât de tare şi o vom face-n continuare,
Şi pentru ce...?
E ca şi cum am stat degeaba până acum.
Eu cred că am trăit într-un vis,
Şi m-am trezit la realitate abia acum.
De ce atâta şcoală, dacă sunt tot la început?!
La început de viaţă,
La început de ce-o fi.
Pe mine şi norocul m-a părăsit
(L-am avut?!)
Şi m-a lăsat să-mi plâng de milă...
Alteori aş fi zis că nu,
Nu trebuie să-mi plâng de milă!
Dar acum...
Ce să mai fac?!!
Cum, cum pot avea o viaţă bună?
Ce trebuie să mai fac, ce trebuie??!
Am ajuns la capătul răbdării,
M-am săturat să mă zbat degeaba!
Propun o viaţă uşoară,
La un spital de nebuni,
În care mintea nu mai vrea să realizeze
Nimic.
Un spital de nebuni
În care fiecare îşi trăieşte propria închipuire,
În care realitatea n-a pătruns,
În care viaţa e exact aşa cum vrem să fie...
Şi ştii cum încep nebuniile?
Azi m-am trezit cu un alt destin,
Şi viaţa mi s-a schimbat brusc...

sâmbătă, 15 iunie 2013

Curs

Defect de zodie.
Sau de persoană.
Sau oricum ar fi,
Ce mai contează?
E ca atunci când încerci să fii drăguţ cu cineva,
Iar persoana respectivă are impresia că flirtezi...
Aşa sunt eu.
Îmi pasă.
Mă implic.
Mult.
Poate prea mult uneori.
Iar tu... nu înţelegi
Că îmi pasă.
Ai impresia că exagerez,
Dar eu nu-mi dau seama.
De când a purta de grijă cuiva
E un defect?
Da, se pare că sunt eu prea excesivă,
Dar în fond,
Mă ataşez greu...
Şi când o fac,
Lupt, dau totul din mine,
Iar aprecierile refuză să vină...
Nu sunt prostuţă,
Doar îmi aleg prost momentele.
Ţi-am spus că mă ataşez greu?
Dar zi-mi, nu e vorba că mă implic în relaţii
Care nu-şi au rostul,
Doar că îmi pare că eu dau prea multe şi primesc prea puţine...
E vina mea.
Aşa este.
Dar cum să-i spun minţii, şi inimii, să se oprească mai devreme?
Nu ştiu şi nu-mi dau seama
Că fac ceva greşit,
Până când... se lasă tăcerea...
Şi-atunci o mie de gânduri îmi invadează mintea,
Întrebându-mă unde şi în ce fel am greşit.
Atâta timp cât nu mi se spune nimic,
Cred că voi continua să fac aceleaşi greşeli.
Şi o luăm de la capăt.
Până într-o zi,
Când nu mai am ce să iau de la capăt.
Voi fi doar eu.
Şi cu mine...

miercuri, 5 iunie 2013

Acuzare

Te acuz şi mi se pare că te porţi prosteşte.
Dar am aflat că e normal.
Eu nu am fost în aceeaşi situaţie până acum.
Şi nu ştiu cum aş proceda.
Îmi pot închipui,
Dar presupun că nu-i acelaşi lucru, nu?
Eşti inspiraţia mea,
De la un timp.
Aş scrie oricând,
Ţi-aş scrie oricând,
Deşi gelozia şi ignoranţa fac casă bună împreună.
De ce s-a ajuns aici?
Din vina noastră.
Amândoi am acordat o importanţă prea mare,
La un moment dat.
Sau poate nu,
Poate n-a fost prea multă,
Deşi momente de clarificare au existat.
Ideea e că vreau să ştii că am aflat
Care e cauza naturii tale: eu!
Şi situaţia în sine,
Cu tot ce are ea de... "oferit".
E ciudat cum mereu îţi cer scuze!
Şi da, îi punem capăt,
Deşi s-a terminat de mult noţiunea de "noi",
În caz că a fost vreodată.
Nu cunosc continuarea,
Dar aş putea să îmi închipui.
Dar nu la fel.
Ar fi cazul să fac ceva.
Dar cineva nu mă lasă să renunţ.
Ei îi spun în mai multe feluri.
Tu?

marți, 4 iunie 2013

Luptă continuă

Ai ajuns aici.
Ai parcurs ceva drum şi există mândrie în tine!
Ai reuşit să schimbi ceva,
Şi ăsta e un mare lucru.
Uneori îţi place ce vezi,
Alteori nu.
Nu te plângi, deşi ai vrea,
Dar ştii că astea sunt consecinţele faptelor tale.
Eşti exact ceea ce gândeşti, ce mănânci, ce iubeşti...
Ştiu, uneori pare atât de greu
Şi rezultatele apar,
Dar nu mai ai privire să le cuprinzi,
Ochi să le vezi...
Asta nu e soluţia!
Toate se rezolvă cu calm,
Şi mai ales cu inteligenţă.
Informaţia există,
Trebuie doar accesată.
Uneori simţi cum se sfârşeşte totul,
Şi uneori faptele tale nu au aceleaşi rezultate,
Ca în alte dăţi.
E clar că există undeva o greşeală,
Dar răbdare nu este,
Şi nu poţi rezolva ceva,
Doar din cauza dorinţei!
Sau bine, dar nu în cazul ăsta!
Ceea ce vrei tu să dispară,
Nu dispare peste noapte,
Oricât suflet ai pune în asta!
Începutul a fost promiţător,
Dar ce s-a întâmplat pe mai departe?
Ai renunţat la convingeri,
Şi ăsta e un prim semn negativ.
Priorităţile sunt acolo,
Trecute,
Şi poţi oricând să te reîntorci la începutul schimbării.
A fost benefic!
Au fost fapte,
Şi o minte curată,
Plină de dorinţe şi idei.
Ce s-a întâmplat cu toate astea,
Unde au dispărut?
Capul sus!
Drumul e altul,
E cel stabilit şi pus pe hârtie,
Nu cel pe care se îndreaptă paşii tăi acum!
Opreşte-te, ia o pauză,
Reciteşte şi încearcă din nou.
Eşecul face parte din mersul lucrurilor,
Şi e normal să fii aşa, cu moralul la pământ.
Da, e normal.
Lucrurile cele mai bune se obţin mereu
Prin sacrificiu.
Nu a zis nimeni că nu e greu.
Dar o dată decizia luată,
Cu înţelepciune chiar,
Ăsta e drumul, atunci!
Nu te opri, beneficii vor fi mereu!
Când ispita îţi dă târcoale,
Alung-o cu mintea limpede!
Eşti în acel stadiu de pregătire,
Când poţi să iei decizii raţionale,
Decizii care contează,
Şi care fac diferenţa.
Informează-te mai mult,
Şi mergi doar pe drumul tău.
Şi ori de câte ori îţi va fi greu,
Întoarce-te aici!
Nu renunţa, căci nu e cazul.
Spune "pas!" şi mergi mai departe,
Cu fruntea sus,
Căci mintea te va păcăli mereu.
Dar tu ştii mereu care-i adevărul!
Aici va fi mereu punctul tău de plecare,
Demonstrează că ai forţă,
Nu a fost nicicând uşor!
Dar ştii că merită!

duminică, 2 iunie 2013

Regrete

Sunt consecinţe.
Şi ne temem.
Nu îndrăznim,
Şi nu riscăm nimic.
Societatea ne-a învăţat bine!
Sunt reguli ce trebuie respectate,
Şi dorinţe care trebuie uitate,
Şi ascunse.
Şi unde mai e tot farmecul?
Ne e teamă să nu întrecem măsura,
Ne e teamă să încălcăm unele reguli morale (cine le face morale?),
Fiindu-ne teamă de regrete.
Dar poate că în viaţă avem nevoie şi de lucruri bune,
Şi de lucruri care lasă de dorit.
Aş vrea să am regrete,
Asta înseamnă că nu voi trăi mereu cu întrebarea pe buze:
"Cum ar fi fost dacă...? "
Deşi, da, ştiu,
De obicei regretul implică şi câteva persoane care vor suferi.
Dacă se află...
Dar vreau să fac ceva ce îmi doresc,
Şi mai apoi să regret,
Şi să mă mustre conştiinţa,
Să o simt făcând parte din mine!
Sunt un roboţel,
Setat pe "aşa da / aşa nu",
Şi regrete n-am,
Căci mă comport exact cum vrea societatea, nu?
Poate adevărata viaţă e dincolo,
Iar eu trebuie să încalc o regulă!
Dar care?
Căci sunt atâtea de încălcat,
Şi atâtea regrete mă aşteaptă!
Aş vrea să am ce regreta,
Aş vrea să ajung în punctul ăla,
În care,
Conştiinţa îmi dictează totul:
Mă mustră sau îmi dă undă liberă...
O mai funcţiona ceva, oare, cu adevărat?
Aş vrea să încalc o regulă, 
Să regret puţin,
Conştiinţa să-şi facă datoria,
Şi la final să dau vina pe destin:
"Aşa a fost să fie!"