Viitor

Stă acolo,
Şi urmăreşte cu privirea
Fiecare gând în parte.
Se uită la ele,
Şi opreşte fluxul,
Atunci când încep să vină prea multe...
S-au schimbat atât de multe în ultima perioadă,
S-a schimbat şi ea la fel de mult,
A mai dobândit informaţii,
Acum ştie mai multe.
Dar oricât de multe noi informaţii a acumulat,
Rămâne totuşi ceva
Nesigur...
Ar vrea tare mult
Să aibă un aparat
Cu care să citească viitorul,
Căci de data asta,
Viitorul e atât de incert şi sumbru...
Îi plac schimbările,
Mereu i-au plăcut,
Dar acum nu vrea schimbări,
Pentru că se teme.
Dacă ar avea atât de mult curaj,
Ar pleca în lume,
Încercând să se găsească,
Dar se pare că nu a fost niciodată atât de curajoasă...
Şi viaţa i s-a aşternut la picioare,
Şi s-a mulţumit cu viaţa aceea
Până atunci...
Vestea a făcut-o să plângă,
Şi să se gândească dacă a greşit cu ceva...
A ajuns în situaţia în care
Mereu se compară cu alţii,
Şi mereu comparând vieţi ca în basme,
Minunate,
Perfecte,
De neatins...
Ce rost mai are să privească în viaţa ei,
Când schimbarea ce se va produce
Va fi cea mai proastă schimbare vreodată?
Îi plac schimbările,
Dar nu şi asta...
Crede că niciodată nu va avea viaţa visată,
Pentru că visează atât de departe,
Şi uneori e trist s-o văd aşa,
Cu înăuntrul incert,
Răsfirându-se pe afară,
Pentru că interiorul e prea slab
Ca să-l menţină în el ca un tot...
Ar opri timpul,
Ar opri gândurile,
Ar îngheţa timpul tuturor,
Şi s-ar duce la fiecare
Şi-ar fura o bucăţică de fericire,
Sau orice ar avea alţii şi ea şi n-are,
Şi le-ar aduce apoi în universul ei,
După care, după ce le va fi avut,
Va dezgheţa timpul şi ea se va bucura de mici fericiri furate...
Nu va avea parte de o lungă perioadă de fericire,
Pentru că bucăţelele furate vor fi mici,
Dar va avea fragmente din ce au alţii şi ea nu are,
Fragmente de fericire,
Căci viitorul e atât de sumbru
Şi ar vrea atât de mult să reuşească!
Şi dacă nu se va putea,
Măcar va fi ştiut că va fi avut fericire
Înainte de tristeţe,
Şi va putea poate,
Să meargă mai departe,
Chiar dacă se va întoarce mereu în trecut...
Ştiu, ştie şi ea,
Dorinţele se îndeplinesc,
Dar nu întotdeauna...
Va trebui să privească cu ochi buni schimbarea asta,
Dar cum poate?
Deşi nu e sigură deloc
De ce va fi,
Nu poate întrezări nimic bun atunci...
Atunci când i se va spune să renunţe,
Pentru că partea ei a fost utilizată,
Şi că e timpul să se oprească...
Mai mult ca oricând visează la vieţile altora,
Şi oricâte noţiuni ar fi dobândit,
Îmi e greu s-o scot din starea asta,
Viitorul e atât de incert şi atât de trist...
Cred că o s-o las să viseze,
Acolo,
În colţul ei,
În care mai adineauri oprea gândurile,
Pentru a le studia...
Îi las "fericirea" de a trăi fragmente
Din vieţile altora,
Pentru că viaţa ei nu are nimic de oferit...