Căutare continuă

Le-ai pierdut înşirate
Pe sfori întinse la nesfârşit.
Vei da de una,
Vei da de alta după ce vei fi tras de sfoară,
Iar următoarea se va afla şi mai departe.
Şi sfoara nu se termină,
Şi nici ele.
Şi le cauţi,
Dar uneori ai căutat atât de mult,
Şi picioarele nu te mai ţin,
Pentru a-ţi urma paşii,
Mâinile nu mai pot atinge,
Căci sunt prea rănite.
Şi după o zi,
Vei fi ajuns să găseşti doar una,
După încă alte zile
Vei fi găsit poate alta,
Sau poate sunt încă prea departe
Şi-ţi trebuie alte zile
Pentru a mai trage de sfoară,
Sau pentru a o urma,
În căutarea lor.
Pământul e verde,
Lumina difuză,
Şi întunericul incert.
Şi sfoara e mereu acolo.
Nu ştii cum ai reuşit să le pierzi,
Dar cred că asta se întâmplă în general,
Atunci când mintea suportă mai multe
Decât poate duce.
Te opreşti să răsufli,
Şi uneori îţi pare că atunci
Se îndepărtează şi mai mult de tine,
Şi mai departe.
Şi te minţi că ceea ce ai
E ceea ce-ţi trebuie,
Dar poate doar pe moment.
Ai multe,
Ai foarte multe,
Şi trebuia să stabileşti o ordine,
Dar tu în loc de asta,
Le-ai pierdut pe sfoara nesfârşită,
De care nu ştiu când ai făcut rost.
Sau poate când ai simţit
Că nu le mai poţi ţine în frâu,
Ţi-a fost dată sfoara,
Pentru a fi sigură că există undeva,
Înşirate?
La ce rost, totuşi,
Dacă sfoara nu are capăt,
Iar ordinea a plecat după ele,
Şi haosul s-a instalat în tine?
Eşti acum fericită,
Acum tristă,
Acum vrei ceva şi tot acum vrei
Altceva.
În funcţie de ce găseşti pe sfoară.
Sunt prea multe
Pentru a le aduna pe toate
La un loc,
Şi asta pentru că timpul a adăugat mereu
Câte una,
Câte două,
În funcţie de dorinţele tale.
Setează priorităţi,
Dar nu ai cum,
Căci nehotărârile fac parte din tine.
Schimbările sunt la ordinea zilei,
Şi într-o zi le vei sfârşi,
Trăgând de sfoară,
Fără să ştii că mai există ceva pentru tine,
Că vei mai găsi ceva ce ai pierdut
La început de drum...
Lumina va fi din ce în ce mai slabă,
Ca un bec ce pâlpâie
În întunericul inimii tale.
E umbră,
Căci cineva îţi ţine umbră,
Şi nu vei da drumul sforii,
Chiar dacă după atâţia amar de ani,
Tu le vei fi căutat să le setezi,
Că aşa înţelegeai tu rostul.
Mâinile vor purta cicatrici,
Picioarele vor avea bătături,
Iar tu vei fi secătuită de ele.
Şi vei mai găsi din ele,
În drumul tău,
Şi te vei opri mereu la ele,
Crezând de fiecare dată,
Că sunt exact ce-ţi trebuie.
Şi după ce te vei fi convins
Că trebuie să mai cauţi,
Lăsatul întunericului te va găsi la fel,
Trăgând de sfoară după alta,
Şi alta,
Şi tot aşa.
Şi răspunsul va fi mereu aici,
Doar că va trebui să ştii unde să te opreşti.
Şi vei trage de sfoară,
Şi vei trage,
Şi vei trage,
Şi vei fi amorţită în final,
Iar oboseala va fi mai plăcută,
Atunci când nu va mai trebui să faci asta.