Prietenie

Trebuia să îndeplinească criteriile
Din lista ta.
Şi le îndeplinea.
Era perfectă, încât ai rămas de multe ori mut,
În faţa minunii ce ţi se înfăţişa.
Era tot ce puteai dori,
Şi tu reprezentai tot ce dorea ea.
Şi mult mai mult:
Era a ta.
Şi ea chiar avea chipul fericirii.
Sau fericirea avea chipul ei?
Era universul tău şi întreg universul.
Şi astăzi încă mai e...
Şi totul a pornit cu o conversaţie,
O promisiune,
Şi nişte dorinţe ieşite la iveală.
Şi a început...
Pe măsură ce trecea timpul,
Inima ta creştea tot mai mare,
Şi nu mai încăpea iubirea imensă ce o aveai pentru ea.
I-ai arătat în nenumărate feluri,
Dovezi de dragoste,
Şi de fericire (deşi ea era fericirea ta),
Şi ai iubit-o.
Şi ea te-a iubit enorm.
Eraţi doar voi,
Şi lumea toată era a voastră,
Şi dovezile de iubire veneau şi din partea ei.
Şi au fost multe.
Aţi început să număraţi orele, secundele, clipele,
Până când destinul vă găsea iar împreună.
Aţi fost, şi unul, şi altul,
Aerul celuilalt.
Atât de mare era iubirea între voi.
Atât de mare,
Încât aţi renunţat a mai fi jumătăţi de măsură
În viaţa celuilalt.
Şi destinul v-a fost prielnic
Pentru atât de mult timp!
Aşa ai crezut tu,
Aşa a crezut şi ea.
Şi aşa a fost
O vreme îndelungată.
Până când...
Până şi cei mai simpli oameni,
Care nu greşesc nimănui,
Tot pot avea duşmani...
Nu ştiai asta,
Nici ea nu ştia, atunci.
Dar urmărirea era făcută,
Iar cărţile jucate.
Destinul se voia îndeplinit.
Mai devreme sau mai târziu,
Se ajungea la asta,
Numai că niciunul dintre voi
Nu o ştia.
Şi n-aţi fost atenţi la semne.
Dacă or fi fost...
Şi peste noapte,
Sau peste zi,
Schimbarea începea să se producă.
Pentru că da, era inevitabil.
Iubirea încă mai era,
Dar a trecut în aşteptare...
Şi duşmanul se apropia încet,
Trebuia să aibă timp să calculeze tot.
Şi a început iar, cu un surâs,
O întrebare,
O situaţie penibilă
Şi un răspuns... fără cuvinte...
Duşmanul a pătruns.
Şi tu nu ţi-ai dat seama de asta.
Iar ea... era prea absorbită
Ca să-l observe.
Atenţie nu i-aţi dat niciunul dintre voi.
Şi duşmanul s-a instalat în casă.
Era neobservat.
De către voi. Şi de restul.
Dar mânca, stătea, vorbea cu voi,
Şi tot neobservat era
În ochii voştri.
Dormea cu voi.
Dormea cu tine.
În fiecare seară.
Şi fericirea a început să nu-i mai semene.