Amândoi

Te trezeşti cu gândul la ea,
Şi-o vrei mai aproape...
O ai,
Dar încă nu ştii pentru cât timp.
Ciudat,
Ea nu te are pe tine.
Nu în sensul în care vrei tu.
Ai vrea să crezi că e dispusă să facă orice,
Dar ea ascunde multe,
Şi tu nu ştii.
Are universuri în care tu nu exişti,
Sau dimpotrivă,
Eşti prea înăuntrul ei.
Nu eşti aer,
Şi totuşi eşti altceva.
Eşti ceva... diferit.
Şi te-a cunoscut din mai multe privinţe.
Şi da, încă nu te ştie de-ajuns,
Deşi dormi cu ea vise,
Şi trăiţi realităţi.
Împreună.
Separat.
Ai universul tău,
Plin de mistere.
Dar tu o ţii în braţe în fiecare noapte?
Poate da.
Poate nu.
Are ce să înveţe,
Doar ştii să vorbeşti.
Deşi cuvintele vin foarte greu,
Iar uneori cam mult.
S-a plictisit,
Şi parcă nu,
Şi ar pleca,
Şi-ar sta în loc,
Dar caracterul îşi lasă amprenta asupra ei.
Şi tu ai fost singurul care i-a populat universul
În ultima vreme.
Şi totuşi, eşti acolo mereu,
Dar nu o vezi.
Nici ea pe tine.
Poate doar când ridică ochii.
Şi ştii şi tu
Că ceva e diferit.
Schimbări au fost,
Şi poate că nu e vina ta.
Se poate că primeşti în fiecare dimineaţă
O urmă de prezenţă,
Pe frunte,
Pe obraz,
Pe buze,
Sau doar prin vorbe transmise în univers.
E sătulă,
S-a plictisit,
Dar poate doar pe moment.
Are impresia că vrea mai mult din tine,
Dar nu ştiu cum vine asta.
Tu ştii ce vrea,
Dar ce nu vrea ştii?
Sunteţi doi, voi amândoi... 
Sunt realităţi şi universuri,
Şi vise ascunse,
Şi plictiseli,
Şi iubire,
Şi dorinţe,
Şi trăiri,
Şi emoţii,
Şi tristeţe...
Ea nu vrea să termine,
Pentru că vrea prea mult din tine.
Dar ce vei face,
Când tu vei spune "Stop!"?