vineri, 11 octombrie 2013

Răspuns?

Îţi plac misterele
Aşa cum îmi plac şi mie.
E bine să nu dezvălui niciodată
Chiar tot.
E bine să surprinzi
Şi să te laşi surprins.
Misterele atrag,
Întotdeauna au făcut-o.
Dar aşa cum îmi place şi mie
Să mă "ascund" după ele,
Pentru ca mai apoi tu să mă "descoperi",
Şi să dezlegi orice mister
Care mă face şi mai atrăgătoare
În faţa ta,
Pe atât de mult
Îmi displace ideea
De a mă înconjura mereu de mistere
Din partea ta.
Nu de alta,
Dar zău că m-am săturat să încerc să descopăr mereu câte ceva,
În măsura în care nu mă laşi să fac asta!
De obicei,
Întrebările primesc răspunsuri.
E un obicei,
Nu zic că nu există întrebări fără răspuns,
Dar uneori simt că e prea mult,
Sunt prea multe întrebări la care nu primesc răspuns!
E mai mult decât faptul că rămân curioasă,
Îmi trece asta!
Dar pare că eşti aşa,
Un soi de comoară
Care trebuie descoperită.
Şi ăsta e un lucru minunat,
E atât de frumos să descoperi comori,
Să te descopăr pe tine aşa cum eşti,
E minunat să facem asta,
Când azi se derulează pe repede înainte totul,
Dar fă-mă să înţeleg :
Nu e ca şi cum tu eşti comoara mea
Şi eu trebuie să te descopăr,
Pentru că nu este cazul!
Şi-atunci,
De ce insişti mereu
Să ai atâtea mistere în jurul tău?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu