Poate nu există

Nu.
Nu mă încadrez în categoria
"Am făcut într-o lună cât alţii în zece".
De fapt, sunt din categoria a doua
"Am făcut în zece luni cât alţii fac într-o lună"...
Rutina s-a aşternut, mereu acelaşi program, acelaşi, acelaşi...
Simt cum trece timpul pe lângă mine,
Şi uneori mă trezesc cu impresia că e miercuri,
Deşi miercuri a trecut de mult...
Uneori cred că am venit de pe altă planetă,
Noroc că există lume care mă trezeşte la realitate...
Şi da, uneori mă gândesc că ăsta-i visul urât,
Şi aştept să mă trezesc,
Alteori ştiu că asta-i realitatea,
Şi visez departe, departe, atât de departe,
Că nici gândul nu mă mai ajunge.
Dar nu mă plâng,
Îţi spun ce simt.
Da, aş vrea să schimb ceva,
Cine nu vrea?
Dar e bine când ştii că toate sunt la locul lor,
Şi sunt acolo unde le laşi,
Neatinse.
Adică, te poţi întoarce mereu de unde ai plecat.
De unde ai plecat dimineaţa.
Sau către...  unde ai plecat dimineaţa.
Şi unde te întorci.
Seara, dimineaţa, nu mai contează.
Dar visul ăsta de a zbura oricând,
Atunci când închid ochii,
Există.
E adevărat,
Cu cât cunoşti mai multe, cu atât vrei să ştii şi mai multe.
Nu era mai bine dacă rămâneam o neştiutoare,
O ignorantă,
Şi nu aveam setea asta de a cunoaşte şi a şti tot?
Chiar cred că era mai bine...
Nu-mi mai chinuiam nici mintea,
Nici sufletul,
Nici inima,
Cu dorinţe pe care nu le pot îndeplini niciodată,
Cu locuri pe care poate le voi vizita în vreo altă viaţă,
În caz că am mai multe...
Sigur, sigur: nu m-am născut la timpul potrivit,
Şi nici în locul potrivit.
Dacă închid ochii,
Mă nasc în vreo insulă îndepărtată,
Într-un ocean imens,
Având o viaţă minunată
Şi un job ideal?