Des

Nu schimbăm cuvinte
Pentru că nu avem ce să ne spunem.
Ne vorbim rar,
Şi atunci doar pentru a schimba formalităţi.
Nu ştiu cine eşti,
Nu ştiu cum gândeşti,
Şi totuşi te cunosc atât de bine!
Nu te-am întrebat niciodată
Cum eşti tu,
Ce iubeşti,
Şi ce te face să fii atât de sclipitor.
Deşi nu schimbăm cuvinte,
Mă laşi să te descopăr
În felul tău.
Totul vorbeşte despre tine
Mai mult decât ai face-o tu
Prin cuvinte,
Adresându-mi-le
Faţă-n faţă.
Ştiu ce iubeşti,
Şi ce nu,
Ştiu ce gândeşti
Şi cum.
Şi mai ştiu ce preţuieşti atât de tare,
Încât mi-ai insuflat,
Şi mie,
Fără să ştii,
Pasiunea pentru el.
"Impui" atât de mult respect,
Pentru că îl oferi atât de mult!
"Impui" doar cuvinte alese,
Pentru că atunci,
În puţinele clipe când îmi vorbeşti,
Ştii cum s-o zici
În cel mai frumos mod cu putinţă.
Şi fără să foloseşti cuvinte complicate.
Îţi place simplitatea,
Şi simplitatea ta e atât de frumoasă!
Îmi "impui" tendinţe,
Şi modele,
Deşi tu n-ai habar de ce transmiţi,
Şi faptul că transmiţi ceva.
Eşti atât de liber,
Şi de calm,
Şi de inteligent,
Încât ţi-aş da o diplomă.
Eşti genul de persoană
Care transmite atât de multe
Doar prin comportament.
Cuvintele sunt de prisos,
Şi e atât de frumos
Când pot descoperi,
Încetul cu încetul
Cum eşti tu cu adevărat.
Laşi urme peste tot,
Chiar şi-n mine.
Comunici atât de multe,
Fără să spui nimic!
E cea mai bună vorbă asta:
Înconjoară-te mereu de ceea ce-ţi place.
Ţi-ai câştigat un loc la mine
În suflet.
Pentru că te admir.
Şi nici nu ştii asta.
Dar nici măcar nu-i nevoie.