Culoare

Prin viața mea
E un flux continuu de oameni.
Care încotro,
Căutând,
Întrebându-mă,
Neavând direcții şi nici idei.
Şi ca de obicei,
Unii petrec mai mult,
Alții mai puțin,
Fiecare după posibilități.
Am impresia că uneori eu dau
Posibilitățile.
"E posibil să...?"
"Da, e posibil".
Le dau voie să treacă aşa,
În plimbare,
Ca şi cum unii,
În drumul lor spre nu-ştiu-unde,
Se reculeg,
Pentru o clipă,
În viața mea,
În sufletul meu.
Şi sufletul meu?
Mă îndrăgostesc de toți oamenii
Care-mi perindă bulevardul sufletului
Şi toți îmi sunt minunați,
Oricâte vorbe grele mi-ar fi spus,
Sau oricâte neplăceri mi-ar fi provocat.
E evident,
Nu gândim la fel,
Aşa cum e destul de bine înțeles
Că dezamăgirile dor.
Pentru că eu am (proasta?) impresie
Că ne-am întâlnit pentru un scop.
Însuși faptul că se plimbă
Pe-un bulevard stingher
E o alegere.
Toate sunt alegeri.
Şi eu iubesc şi mult,
Şi prost,
Şi pe cine nu trebuie.
Dar e de înțeles,
Face parte din alegerile mele.
Şi nu,
Nu aleg să iubesc degeaba,
Pe orişicine,
Dar se nimereşte.
Adică,
Da,
Eu îi atrag.
Aş putea să fac în timpul ăsta altceva.
Vezi,
Nu mă leg de imagini,
Ci de cuvinte.
Imaginile sunt rare,
Căci eu iubesc caracterul.
Exact ce nu trebuie,
Dacă iau în considerare un mare filozof.
Nu ştiu de ce,
Dar cred că e cum zicea Nietzsche.
Iubesc minciuna,
Nu realitatea.
Nu-mi da realitate,
Căci nu mai pot trăi.
Şi sufletul meu iubeşte,
În orice fel,
În orice mod,
Pe oricine.
Mi-ar trebui un filtru,
Un filtru inteligent,
Care să îi oprească pe cei
Care doar se plimbă
Pe bulevardul sufletului meu,
Şi nu vor să stea mai mult,
Să ne cunoaștem tăcerea.
Căci tăcerea mereu vorbeşte
Mai mult decât cuvintele o fac.
Să ne cunoaștem din priviri,
Din simțuri,
Alea pe care le mai avem...
Şi poate că s-ar perinda mult mai puțină lume
Prin sufletul meu.
Încă nu-mi imaginez
Dacă ar fi mai bine aşa.
Ar fi mai pustiu,
Recunosc,
Iar eu iubesc şi culorile,
Şi natura,
Şi aerul,
Şi visele,
Şi oamenii...
Şi ce-ar mai fi un bulevard stingher
Fără oameni?
Un bulevard şi mai stingher.
Mai puțini oameni,
Dar calitate?
Mai mulți oameni,
Dar mereu cineva?
Şi sufletul meu iubeşte ca un nebun
Culorile.
Şi niciun trecător,
Cu pauze sau nu,
Nu le arată.
Nici pe haine,
Nici în sufletul lor.
Nici în vorbe,
Căci uneori nu vorbesc nimic,
Nimic...
Am eu privirea distorsionată,
Sau culorile se estompează pe zi ce trece
Pe bulevardul ăla stingher?
Eu ofer posibilitățile,
Ca fiecare să-şi aleagă după bunul plac.
Chiar dacă sufletul mă ceartă,
Îi tot las pe oameni
Să facă un popas pe bulevardul colorat de stingher.
Poate cine ştie?,
Reuşesc să le transmit culori,
Pe care le vor duce mai departe,
Prin alte bulevarde.