Vechi vs nou

Pui pe repeat o piesă veche,
Şi închizi ochii,
De parcă versurile le-ai scris chiar tu.
Te regăseşti în ele,
Aşa cum te regăseşti în vechiul "tu",
Acela,
Care mai deunăzi făceai promisiuni,
Cum că schimbi lumea,
Că urneşti munţii din loc,
Cum că te schimbi şi
Te cauţi.
Dar promisiunea e tot acolo,
Agăţată pe frigider,
Ca un magnet care surpinde
Doar câteva clipe din eternitate.
Ai scris cu litere de tipar,
Să fii sigur că vei observa.
Şi ai pus-o pe frigider,
Căci cine nu mănâncă?
Cred că frigiderul e cel mai bun loc.
Sau oglinda din baie.
Au acelaşi rol,
Acela de a-ţi aminti că trăieşti.
Deşi încă mă îndoiesc în legătură cu oglinda...
Versurile îţi răsună în urechi,
În minte,
În gânduri,
De data asta mai profund,
Şi mai profund,
Şi mai profund.
Câte promisiuni n-ai făcut
Şi câte au fost date uitării?
Ai putea chiar să pui promisiunile tale
Pe ritmul melodiei,
Să le integrezi în ea.
... nu merge, aşa-i?
Nu merge,
Nu sună bine,
Sunt ca două lucruri incompatibile.
Şi-atunci, te întreb :
De ce promisiuni care nu pot fi ţinute?
Tu îţi ştii ritmul,
Te cunoşti mai mult
Cu fiecare zi ce trece.
Sau aşa ar trebui.
De ce promisiuni de neatins,
Ca nişte păsări care zboară în înaltul cerului,
Şi pe care nu le poţi atinge?
Tu ai ritmul tău,
Iar promisiunile sunt versurile.
Şi nu se potrivesc în melodia ta.
De ce la fiecare început de an,
Îţi promiţi marea cu sarea,
Deşi nici nu o vrei măcar?
Rezumă-te la ceea ce vrei cu adevărat,
Ceea ce simţi,
Şi nu-ţi promite că de mâine vei iubi zăpada,
Dacă niciodată nu ţi-a plăcut.
Îţi garantez că vor fi dezamăgiri mai mici,
Pentru că şi promisiunile vor putea fi ţinute.
Majoritatea.
Iar asta ar demonstra că eşti un nou "tu".
Şi că pe cel vechi l-ai dat uitării.