Distanţă

Atunci când totul e stins
Nimic nu mai aprinde lumina.
Nici chiar speranţa că mâine
Totul se va schimba.
Nici chiar interiorul
Înţesat de indecizii,
Şi rutină,
Ca un dulap antic,
În care interiorul e răvăşit de anii
Ce i-a purtat în spate.
Azi uitarea a pus stăpânire pe mine,
Şi am decis că nu-mi mai pasă.
De nu mi-ar fi păsat şi atunci!...
Nu pot acorda o atenţie sporită
Doar pentru că nu mai ştiu cine sunt acum.
Pot trăi în prezent,
Dar eu nu mai vreau să trăiesc.
M-am hotărât să cred
Că altă viaţă există pentru mine
Undeva.
Şi o voi perfecţiona pe aceea,
Atunci când îmi va veni şi mie rândul
La ea.
Şi până ce toate vor fi organizate,
Şi voi primi iluzia unei noi vieţi,
Lasă-mă să mă uit în direcţia opusă.
M-am hotărât că nicăieri nu sunt eu,
Pentru că cineva se pierde în mine
Cu fiecare clipă.
Şi cel mai rău din toate astea
E că nu văd adevărul.
Şi sigur e în preajma mea,
Şi eu nu sunt în stare să văd.
Nimic.