Stai

De ce ţi-e frică, de aia nu scapi.
Atragi tot ceea ce gândeşti.
Ai grijă ce gândeşti,
Căci ţi se poate întâmpla.
Dacă nu vrei ceva,
De ce te gândeşti la acel ceva?
Astea sunt vorbele pe care le-am auzit,
Le-am văzut scrise,
Le-am digerat,
În ultima perioadă,
Pe buzele lor,
Pe buzele mele,
În mintea mea...
Şi totuşi,
Deşi simt că sunt nicăieri,
E bine că mă trezesc,
Din când în când,
Şi observ că am evoluat.
Cine eram eu în urmă cu jumătate de an?
Alta.
Cine sunt eu acum?
Nu ştiu.
Dar vreau să aflu.
Şi acum,
Mai mult ca oricând,
Ştiu,
Ştiu,
Ştiu că atrag tot ceea ce gândesc.
Mereu am făcut-o,
Dar nu eram conştientă,
Nu mă trezisem,
Ca să le văd cum toate
Vin,
Şi se înlănţuie în lanţul
Pe care eu îl creez.
Şi mai ştiu că uneori e nevoie de timp
(Deşi el este pretutindeni),
Pentru ca ceva să se întâmple.
Am gândit-o acum ceva timp,
Şi mi-era frică de ea,
De momentul acela,
În care m-aş fi transformat
Într-o "maşinărie" care distruge
Ceea ce omul a creat.
Şi am încercat,
Mult timp după,
Să îmi spun că aşa ceva nu mi se va întâmpla,
Nu mie.
Dar ghici ce!
Gândul era deja gândit,
Ajunsese în faza avansată,
Şi labirintul prin care a avut de trecut
A fost mai complicat decât de obicei.
S-a întâmplat,
Aşa cum mă gândisem,
Aşa cum îmi imaginasem,
Aşa cum încercam să îndepărtez,
Aducându-l, în schimb,
Tot mai aproape de mine.
Mi-e frică de gândurile care pot naşte în mine,
Atunci când sunt nervoasă!
Sper totuşi să am puterea
Să schimb mereu ceea ce este,
Pentru că ceea ce este poate fi sau nu.
Iar eu aleg să nu fie
Decât ce îmi face mie bine.
S-ar putea,
Uneori,
Să nu înţelegi nimic,
Dar acordă-ţi momente.
Toate pornesc de la tine,
Aşa că ai grijă ce gândeşti,
Nici nu-ţi poţi imagina
Câte faci tu,
Cu gândurile tale.
Cât adevăr în primele vorbe!