Orbire

Nu o întrebă de unde vine.
Dar o aştepta.
Ştia că are nevoie de haine curate,
Căci îi spusese.
În prealabil.
O aşteptă în prag,
Văzând-o cum se chinuie să urce scările până la uşă.
Nu băuse destulă apă în dimineaţa aceea.
Ştia că nu va sta mult,
Căci aşa făcea de fiecare dată.
Pretindea că are treabă,
Şi că se grăbeşte.
Şi totuşi,
Nu voia nimic de la ea.
O ajuta de fiecare dată,
Chiar dacă nu primea nici măcar un zâmbet
În semn de mulţumire.
Nu ştia cum de s-a ajuns aici,
Şi de ce îi permise să facă asta.
Ştia doar că într-o zi va fi plecat,
Şi se gândea cât va suferi ea.
Ar fi ştiut poate,
Atunci,
Văzând-o,
Dacă ar fi văzut că era acolo.
Dacă ar fi observat.
Dar nu era timpul acum
Să stea la gânduri lucide.
Trebuia s-o ajute,
Doar îi ceruse, nu?
A luat un tricou oarecare,
Unisex,
Şi i l-a aruncat când ea se apropie de uşă.
"Intră, uite tricoul" îi spuse.
"Mai vrei şi altceva?" adăugă.
Ea facu un semn din cap.
Nu.
Nu mai voia.
Tricoul ar fi făcut-o să pară curată,
Deşi degeaba spăla ea exteriorul,
El tot ieşea la suprafaţă şi murdărea tot...
O luă atunci de mână,
Vrând să o facă să înţeleagă.
Şi sperând că-i va deschide ochii,
O dată pentru totdeauna,
O împinse spre geam.
"Ce vezi?" o întrebă.
Rămase fără răspuns.
Ea vedea doar ceaţa densă,
Şi mintea i se opri în loc.