Plecată să m-ascund

Aş vrea să mă ascund
Într-un colţ uitat de lume
Şi să stau acolo
Până când copilul din mine creşte.
Sau ascunde-mă sub o pătură,
Sub un morman de jucării,
Şi lasă-mă acolo până când mintea din mine
Ar fi încercat orice jucărie de deasupra.
Alungă-mă când o iau razna,
Şi îţi arăt de parcă abia am ieşit
De la grădiniţă.
Încă mi se pare ciudat
Că nu m-a trăznit maturitatea-n cap.
Nu înţeleg.
N-ar trebui să nu mai fac prostii
La vârsta asta?
N-ar trebui să încetez la cuvântul "NU"?
N-ar trebui să mă opresc,
Atunci când mi se cere?
Am impresia că uneori
Sunt prea puţin lucidă.
Cred că mă doare
Şi încă nu-mi dau seama.
Aş vrea să încetez să mă mai comport
Ca un adolescent îndrăgostit
De propria lui jucărie,
Ca un copil înnebunit după libertate.
E drept,
Mi-a plăcut curajul,
Şi poate de asta
Am ajuns aici.
Regrete?
Da,
Regrete că sunt o nebună
Care nu încetează a mai fi copil,
Deşi vârsta ar cam cere-o...
Regret că îţi provoc tot felul de sentimente,
Cu toate că sunt perfect conştientă
De consecinţe.
Dar am copilul ăla în mine
Care nu mă mai suportă crescând.
Iar eu nu-l mai suport făcându-şi de cap.
Cred că o să mai treacă ceva până-mi revin
Din prostie.
Am crezut că-mi revenisem,
Dar n-am dat randament.
Pe termen lung.
Aş vrea să mă ascund,
De tine,
De ochii lumii.
Dar mai ales de tine.
Ştiu că am greşit,
Şi vreau să cred că tu
Nu ai făcut o greşeală
Când m-ai ales,
Pentru o clipă,
Pe mine.
Am să mă ascund
Pentru câteva luni
În interiorul copilului din mine,
Şi sper că după terapia asta,
Care va da cu siguranţă roade,
Vei vrea să-mi adreseze cuvinte.
De orice natură.
Scuză-mi stângăciile
Şi purtările idioate.
Ne-auzim când am realizat ceva.