Moment

Poate aveai dreptate,
La urma urmei,
Sau poate nu aveai deloc.
Ştiam să te ascult,
Pentru că îţi ştiam adevărul din vorbe.
Dar nu ştiam dacă e real,
Sau doar închipuit,
Pentru că adevărul tău
Nu era acelaşi cu
Adevărul meu.
Poate că simţisem mai mult
Şi tu ai înţeles lucrul ăsta.
Poate că fusese o clipă de rătăcire
Şi eu să nu o văd în ochii mei,
Pentru că nu mă uitasem în oglindă.
Deşi ştiam că părul îmi stă bine,
Doar de atât era nevoie.
Am dus dincolo o limită.
Ştii?
Era trasată, bine definită,
Şi clară,
Iar eu n-am vrut să mă conformez.
Ştii cât urăsc regulile.
Aşa că am împins-o,
Încet,
Încet,
Puţin mai încolo.
Mai înspre tine.
Furasem deja din jumătatea ta,
Şi tu m-ai văzut.
Iar eu nu o făcusem cu intenţie,
Pentru că nu voiam asta.
Ştiam la ce se rezumă,
Şi totul era atât de clar,
Încât nu ştiu de ce,
Prin ce cuvânt,
Faptă,
Sau vorbă,
Au decis şi ele să mi se împotrivească.
Poate că în sinea mea
Doream atenţia,
Ca ultima suflare de viaţă
Pe care o sorbi din adâncul sufletului,
Şi totuşi nu vrei să laşi să-ţi scape,
Şi-o ţii în tine,
O ţii,
O ţii,
Până când nu mai ai aer,
Şi...
...
Poate că mă îndrăgostisem de tine,
Deşi nu-mi dădeam seama deloc.
Aveai dreptate.
Dar o făcusem puţin,
Puţin,
Puţin,
Ca să-ţi întorc favoarea cu atenţia.
Şi în final,
Nu m-am mai împotrivit.
Ţi-am urmat sfatul.
Am lăsat-o să facă ce vrea din mine,
Şi ea a decis să plece.
Numeşte-o cum vrei.
Eu îi zic în mai multe feluri.
A fost puţină,
Vezi?
Acum îmi eşti indiferent.
Distanţa dintre noi e prea mare,
Căci am pierdut-o,
Pentru că am lăsat-o să-mi scape.
Nu ştiu dacă e bine.
Ar trebui.
Abia acum am început să înţeleg.