Acum e altceva

A trecut mult timp de atunci.
Poate te întrebi: de ce acum?
Şi mai ales, de ce mă gândesc la asta?
Şi eu îţi spun: mă gândesc la ce vreau,
Când vreau!
Indiferent ce-a fost atunci,
Oricât aş vrea eu să neg,
A făcut parte din mine la acel moment.
Sunt amintirile mele,
Cu bune şi cu rele,
Pe care uneori le răscoleşti aşa,
Într-o doară,
De plictiseală,
Alteori pentru că încă mai speri şi cauţi
Răspunsuri.
De ce acum?
De ce nu?
Poate îmi fac curat în sertăraşe,
Şi-ar fi timpul s-arunc colţuri prăfuite.
Nu vreau neapărat răspunsuri,
Deşi n-ar strica să cunosc adevărul.
Dar vreau doar să închid de tot acel sertăraş,
Deşi mă îndoiesc tare
Că el mai există cu adevărat.
De fapt, prezenţa ta prăfuită
E în acelaşi loc cu toate amintirile
De mult uitate.
Ca cele din grădiniţă, de exemplu.
Îmi amintesc atât de vag,
Dar ştiu că ele-au existat,
Şi că au făcut parte din mine,
La un moment dat,
Oricât de puţine îmi amintesc eu.
Cu toate astea,
Deşi amintirile cu tine sunt de mult de domeniul trecutului,
Un lucru sigur a rămas:
Învăţătura.
Da.
Am învăţat să nu mai fiu o fraieră,
Şi să nu mai dau voie nimănui
Să mă ţină sub papuc.
În colivie.
Ca o pasăre rară,
În care n-ai încredere,
Şi crezi că va zbura la prima ocazie.
Nu că nu a fost aşa,
Dar vezi?
Tu n-ai ştiut să vezi asta
(Sau n-ai vrut?).
Acum, sunt alta,
Dar n-am să-ţi mulţumesc pentru asta.
Mă bucur doar că în urma acelei... "relaţii"
Am învăţat să mă iubesc pe mine.
Şi să mă preţuiesc.
Aşa încât acum nu contez decât eu:
Dacă nu-ţi convine ceva,
Poţi să pleci,
Uşa va fi mereu deschisă.
Se poate să fie şi rău în treaba asta,
Dar ştii cum e?
Acum eu decid pentru mine,
Nu tu, nu altcineva.
Şi asta cred că e cea mai importantă lecţie
Pe care o poate primi cineva.
Aşa că... restul nu mai contează.