Roluri

Îmi place să ascult.
Mereu mi-a plăcut.
Şi cu timpul,
Am învăţat să ascult mai bine.
Ţie îţi place să vorbeşti,
Să povesteşti.
Şi ştii mereu ce să povesteşti.
Vezi ce bine ne înţelegem?
Şi ştii ce?
E mai mult decât un simplu povestit,
Şi un simplu ascultat.
Îmi place să cred că sunt şoapte.
Pentru că nu îmi place deloc
Când cineva vorbeşte tare.
Există şi o legătură,
Cum altfel?
De respect şi bun simţ.
Şi nu numai.
Tu ştii ce să vorbeşti,
Şi-mi captivezi atenţia.
Te pricepi la cuvinte!
Şi mai ştii ce?
Îmi place.
Îmi place că de la tine aflu,
Mereu,
Ceva nou.
Şi nu e cu subînţeles,
Dar e o stare de-a noastră.
Nimic nu e întâmplător,
Ştiu asta.
De asta îţi menţionez că apreciez,
Şi mă bucur că are cine să-mi spună poveşti.
O să te ascult mereu,
Atâta timp cât rămâi la fel în privinţa asta.
Îmi dai linişte.
Interioară.
Şi mă faci să zâmbesc când strecori şi o glumă.
Şi da, există ceva, ce nu pot numi.
Nu am cuvinte să descriu.
Şi toate sunt duse la un alt nivel,
Superior.
Nu poţi povesti oricui toate astea,
Cum nu îţi poate asculta oricine poveştile.
Nu e cu subînţeles,
Ţi-am mai zis.
E doar adevărul,
Aşa cum te-am obişnuit.
Mă bucur că suntem povestitor
Şi-ascultător.
Şi într-o zi vom schimba şi rolurile,
Le vom inversa.
Dar până atunci,
Hai să ne aşezăm,
Şi să ne liniştim lăuntric
Prin şoapte inteligente.
Pentru că avem ce să ne spunem.