Semne

Deşi pare că nu duc o cruce,
Sunt momente când e atât de greu!
Am impresia uneori că mă lupt cu morile de vânt.
Şi nu, câştigătoarea nu sunt eu!
Deşi ambiţia e mare,
Uneori interiorul e mai puternic.
Şi gândurile sunt atât de multe,
Încât trebuie să le organizez.
Şi asta îmi ia tare mult.
Defect de zodie (iar?) sau de regiune.
Şi cel mai mult,
Pe lângă crucea interioară,
E că adevărul doare rău,
Dar nu-mi place să mint!
De ce să mă prefac,
Când prefer să elimin orice prietenie falsă?
Da, atât de false
Încât toată lumea a decis să plece!
Ştiu, adevărul nu-i suportat de toţi.
Şi cred că trebuie şi tărie de caracter,
Fiindcă nu toată lumea poate să-l zică,
Cum nu toată lumea poate să-l suporte.
Şi unde-i crucea?, te întrebi.
Înăuntru.
Nu te las s-o vezi.
Nu pe tine.
Există doar... cineva care are acces,
Şi poate ai crede că ştii despre cine vorbesc.
Dar crede-mă, nu ştii!
Şi-atunci ce facem?
Păi ne plângem.
Că ne e greu.
Dar nu, nu te las să m-ajuţi.
Nu că n-aş vrea.
Ci pentru că nu ştii cum.
E ciudat, nu?
La asta nu te aşteptai.
Dar şi ăsta e tot un adevăr.
Interpretabil.
Dacă îl înţelegi,
Înseamnă că şi peste ani vom vorbi la fel.
Dacă nu-l înţelegi,
Cred că drumul tău se încheie aici.
De ce s-o lungim atâta,
Dacă nu e cazul?