Posibil

Aş vrea într-o zi să rup rutina.
Să uit că vreau să am un corp frumos
Şi în drumul spre sală să... evadez.
Spre nicăieri!
Aş vrea într-o zi să renunţ la micul dejun cu cereale,
Şi să mănânc o plăcintă îmbibată în ulei,
Fără ca a mea conştiinţă să mă mustre
Îngrozitor de tare,
Încât să mă doară...
Aş vrea ca într-o zi,
Să nu mă întorc acasă,
Ca după o zi obişnuită,
Ci să mă întorc... fericită,
Ca dup-o aventură
Avută cu mine,
În care am plâns de plăcere şi de iubire
Şi în care nu m-a întrebat nimeni nimic
("Unde-ai fost?!", "Ce-ai făcut?"...)
Şi ştii care e partea proastă?
Că aş putea să am astfel de zile,
Uneori,
Dar nu-mi vine să rup rutina...
Adică-aş vrea, dar şi n-aş vrea.
Cred că nu îndrăznesc
Pentru că nu sunt hotărâtă.
Am mai zis asta,
Dar poate chiar nu sunt!
Sau poate aş vrea o altfel de
Întrerupere de rutină.
Una ca în cărţi!
Când plec departe, atât de departe!
Dar cum aş putea întrerupe procesul,
Când idealurile mele sunt... astea?
Sunt obsedată,
(Văd că îţi cam place cuvântul ăsta,
Atunci când mă caracterizezi)
Şi vreau, şi vreau, şi vreau...
Să întruchipez perfecţiunea!
(Defect de zodie?)
Şi-atunci lăsăm rutina aşa cum e,
Şi mulţumim încă o dată
Că putem!
Putem merge la sală,
Putem mânca cereale,
Putem purta cea mai mică măsură la haine
Şi lista poate continua.
Şi conştiinţa nu mai mustră.
Deloc.
Am mai spus-o.
Aş vrea să am regrete.
Dar cu tine,
Nu cu corpul meu.