Atât de intens...

Mi-am pierdut sufletul
Atunci când aveam cea mai mare nevoie de el.
De-atunci nu l-am mai căutat,
Şi nu ştiu dacă s-a mai întors...
Nu am simţit niciodată
Atât de intens
Pierderea lui.
Îl mai pierdusem şi înainte,
Dar mereu pentru perioade scurte.
Dar acum...
A dispărut fără ca eu să-i dau de urmă.
A fost atât de grav,
Încât simţeam că nu mai pot respira.
Trăgeam aer atât de adânc în piept,
Pentru că era atât de gol înăuntru!
Au urmat zile întregi de nelinişte,
Şi dor,
Şi plâns încontinuu,
Încercând să mă regăsesc şi să trăiesc aşa,
Fără el...
Am mai spus-o,
Centrul universului meu
Sunt eu,
Şi mă iubesc pe mine,
Dar simt uneori că mă iubesc în neant,
Pentru că sufletul meu
Nu mai locuieşte de mult
În corpul meu.
În acele momente am cerut ajutor...
Am simţit cum mă prăbuşesc,
Iar durerea a fost cu mult superioară unei dureri fizice.
Iar cele mai urâte şi amare deziluzii
Nu au fost atât de intense.
Am mai plâns, din cauza inimii,
Pentru că suferea,
Şi pentru persoanele în cauză.
Dar niciodată durerea interioară nu a fost
Atât de amară, şi atât de sfâşietoare...
N-am primit ajutor,
Sau nu ce am sperat eu.
Ajutorul meu consta în a întreprinde alte acţiuni,
Pe care nu eram în stare să le fac în acel moment.
Îmi amintesc şi acum,
Câte nopţi nedormite şi câte lacrimi
Mi-au invadat viaţa...
Mă uit în urmă şi iată-mă, acum,
Trecând peste,
Dar fără suflet.
Poate de aceea dispare încet, încet,
Şi lumea din jurul meu,
Poate se simte lipsa sufletului...
Mi-a fost atunci,
Când a plecat şi m-a părăsit,
Atât de dor,
Încât simţeam că sângerez pe dinăuntru.
Poate trebuia să-i cer ajutor cuiva potrivit.
Poate mi-aş fi recăpătat sufletul,
Şi poate acum nu eram o stană de piatră,
Fără sentimente şi fără suflu interior.
A trecut timp de atunci,
Am mers mai departe,
Şi-am învăţat,
Să trăiesc fără el.
Dar nu înţeleg de ce-a plecat,
Şi m-a lăsat neîntregită,
Goală,
Atât de goală...
Îmi simt interiorul pierdut,
Mucegăit...
Se poate trăi şi aşa,
Presupun,
Dar unde ajung?
De atâta timp, nici dor nu mai simt...
E adevărat când spun că sunt complet lipsită de sentimente!
De aceea dispar oameni,
Nu mai am eu sentimente,
Nu mai ştiu cum să-i ţin aproape.
Şi nici nu-mi mai pasă, oricum.
Nu vezi că totul e schimbat acum?
Şi am simţit nevoia să fac şi alte schimbări vizibile,
De care s-a aflat.
Din cauza sufletului,
Trebuia să fac ceva,
Să-l aduc înapoi...
Nu mai cunosc sentimente,
Nu le mai văd sensul,
E doar aşa, să fie...
Şi nu ştiu dacă mai vreau şi mai sper
La o altă viaţă,
Viitoare,
În care eu şi sufletul vom fi împreună.
A trecut timpul,
Şi eu încep să uit...