Trăiesc fără suflet.
Am mai spus că mi l-am pierdut
Acum ceva timp.
M-a durut,
Atunci,
Şi timpul a trecut.
Acum trăiesc fără el.
Se poate trăi şi fără suflet,
Doar că interiorul nu mai e la fel.
Nu mai există profunzime.
În nimic.
Deciziile sunt luate mecanic.
Fără vreo importanţă.
Mintea mă stăpâneşte pe de-a-ntregul.
Iar pericolele... sunt mai aproape.
Şi mai mari.
Şi nu-mi dau seama când mă pândesc,
Pentru că nu mai am suflet
Care să mă avertizeze.
Teama şi frica
Sunt tot mai mari
Şi într-o zi o să mă-nghită de vie.
Şi până atunci,
Până la revenirea sufletului (va reveni?),
Sau până la găsirea lui (îl voi căuta?),
Nu-mi rămâne decât să spun
C-am stins lumina în interior.
Nu pentru c-am vrut eu,
Ci pentru c-aşa s-a întâmplat.
Şi întunericul e tot mai aproape...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu