Teamă

Facem atâtea lucruri împreună,
Încât nu ştiu dacă e doar rutina,
Sau mai mult de atât.
Te simt în fiecare colţ,
În fiecare pas pe care-l fac,
Eşti şi tu.
M-am obişnuit atât de tare cu tine,
Încât uneori îmi eşti un simplu frate,
Care mă calcă pe nervi.
Şi totuşi,
Atunci când mintea mea s-a opus categoric,
Am preferat să fac singură
O călătorie pe care o făcusem
Doar împreună cu tine,
Până atunci.
Am decis să plec,
Iar tu nu m-ai oprit.
Am mers singură o perioadă,
Destul de mare,
Pân-am ajuns la destinaţie.
Mi se părea că lumea mă priveşte
De parcă vrea să mă omoare.
Era prima oară când "fugisem de acasă"
Şi aveam impresia că absolut toţi
Mă bănuiau de ceva.
M-am plimbat prin cel mai îndepărtat parc,
Departe de locul unde stăteam noi.
Singură.
Am vrut să mă liniştesc,
Dar interiorul meu nu voia.
Era prima oară când mă simţeam a nimănui,
Într-un oraş al nimănui,
Pe care-l alesesem în trecut
Din cauza ta.
Nu-mi plăcea nimic,
Şi teama începea să facă rădăcini în mine.
Simţeam că toţi oamenii sunt răi,
Sau suspicioşi,
Şi că se uită ciudat la mine.
Nu voiam să mă întorc la tine,
Deşi mi-era teamă de toţi oamenii.
Nu mi-a plăcut niciodată ce făcuseşi din mine.
Tu erai peste tot,
Aşa că atunci când am plecat singură,
Mi-a fost teamă.
Atât de teamă,
Încât parcă şi vremea îmi ţinea isonul.
La primul vânt puternic,
M-am ridicat de pe marginea lacului.
Toate zburau care încotro,
Iar eu am alergat să mă adăpostesc.
Într-un final,
Am decis să mă întorc.
Dar ţie nu-ţi fusese dor de mine.
Nu ţi-a păsat o clipă
Că am fugit...
Şi am reluat aceeaşi
Veşnică rutină,
Şi a rămas în mine,
În continuare,
Aceeaşi veşnică teamă.
Ca şi cum eu nu pot face nimic fără tine.
Pentru că nu sunt în siguranţă.
Şi mi-e frică.
Şi teamă.
M-ai protejat poate prea mult.
Şi când toată situaţia asta va dispărea,
Dacă va dispărea,
Sper să fiu destul de puternică,
Cât să-mi înving frica.
Dar mi-e teamă că nu voi reuşi...