Simplu şi atât

Ce ne mai place nouă să ne complicăm vieţile!
Ne place să ne ascundem după cuvinte,
După zâmbete false
Şi bârfe "nevinovate".
Ne pupăm când ne vedem,
Dar, de fapt, nu ne suportăm.
Suntem superficiali,
Şi ne dorim mereu imposibilul.
Cum să te mulţumeşti cu puţin,
Când în viaţă sunt atât de multe?
Şi suntem mereu nefericiţi,
Cu suflete pierdute,
În căutarea eului nostru,
Sau poate nu ajungem nici măcar în etapa aia,
Şi nu ne dăm seama ce se întâmplă cu noi,
Şi faptul că mai avem un interior
Care e real.
Ne-am obişnuit mereu cu aceleaşi veşnice lucruri,
Aceeaşi rutină,
Şi mereu aceleaşi plângeri şi
Insatisfacţii.
Şi nu suntem fericiţi deloc.
Ce e mai grav,
Unii sunt atât de prinşi în treaba asta,
Încât sunt nişte roboţei,
Fără idei,
Fără dorinţe,
Fără idealuri,
Fără dorinţa de a schimba şi a face ceva.
Ceva nou,
A se-nţelege.
Ne place să ne prefacem obosiţi,
Şi n-am alergat la maraton!
Da, ştiu, viaţa însăşi poate fi un maraton
Dar putem să-l câştigăm,
Dacă ne oprim puţin,
Şi ne întrebăm interiorul cu sinceritate:
Cine sunt? Ce vreau? De ce fac asta?
Am fi o lume cu mai mulţi oameni fericiţi,
Dacă am accepta adevărul ca pe un lucru bun,
Şi nu supărător.
Am fi altfel,
Dacă am accepta şi am face schimbări.
Am fi atât de fericiţi,
Trăind atât de simplu!
Haideţi să ne debarasăm
De toate lucrurile inutile,
De toată povara unor sentimente
Cărate pe cocoaşa spatelui,
Gobârvit de atâtea griji de "roboţei".
Putem fi simpli,
Putem trăi simplu,
Şi să nu ne lipsească nimic.
Şi pentru ca schimbarea să aibă loc,
Eu zic să vă acordaţi momente cu voi înşivă.
Pare ciudat,
Dar când v-aţi ascultat ultima dată interiorul?
Că toată lumea are unul, asta e clar.
Doar că la "roboţei" e foarte adormit...
Eu nu mai vreau minciuni
Şi lucruri ascunse.
Eu nu port machiaj.
Niciodată.
Sunt mai frumoasă (în toate felurile)
Atunci când sunt simplă.