Oare?

Te-am aşteptat la colţ de stradă
Aşa cum o fac în fiecare zi de muncă.
Mereu avem ce să ne spunem
Şi mereu găsim subiecte inepuizabile.
Nu cred că aş putea să te cunosc vreodată cu totul.
Mereu mă surprinzi cu ce gândeşti,
Cu felul tău de a fi,
Cu sentimentul că deşi ne vorbim de atâta timp,
Încă sunt atâtea lucruri de descoperit!
Îmi aduci zâmbetul pe buze
Şi uneori mă faci să râd până la lacrimi.
Şi e mai frumos că ţie pot să-ţi zic adevărul,
Fără să mă tem de reacţii.
Surprinzătoare.
Sau supărări care nu-şi au rostul.
Îmi place să discut cu tine,
Uneori ne completăm ideile
Iar alteori ne contrazicem râzând.
Cele mai frumoase momente sunt cu tine,
Dar şi asta doare uneori.
Mă îndrept către alte puncte
În care nu ştiu încotro s-o iau.
Cu toate că ne cunoaştem şi ne vorbim,
Sunt unele lucruri pe care le ţin doar pentru mine.
Cum să îndrăznesc să-ţi zic că uneori visez
La mai mult decât nişte simple cuvinte?
Cum să-ţi explic uneori că, deşi prezenţa ta îmi face bine,
Nu am starea necesară să te văd
Şi să-ţi răspund la întrebări?
Îmi faci rău în acelaşi timp ce-mi faci şi bine...
Şi totuşi, aduce a semne de îndrăgostire?
Eu cred că e mai mult de atât,
Si în acelaşi timp nu e nimic,
Decât o prietenie (este?) sinceră,
Între doi oameni maturi
Care văd dincolo de tot ceea ce se vede
În relaţiile obişnuite.
Uneori mă faci să-mi pierd capul,
Alteori mi-l redai.
Nu ştiu cât şi până unde să mă întind,
Deşi am limite peste care n-aş vrea să trec.
Pentru că nu vreau să stricăm buna dispoziţie dintre noi.
Şi totuşi,
Azi n-ai apărut.
Şi nu ştiu ce să fac:
Să te aştept sau să plec mai departe?
Aş vrea să ştiu care sunt limitele tale.
Aş vrea să ne spunem totul şi mai clar.
Nu ştiu ce să fac...
Te aştept sau îmi văd de viaţa mea?
Ciudat, dar acum faci parte din ea...